DOCUMENTAR: Papa emerit Benedict al XVI-lea împlineşte 95 de ani (16 aprilie)
Papa emerit Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger) s-a născut pe 16 aprilie 1927, în Marktl am Inn, Bavaria, Germania. Anii adolescenţei i-a petrecut în Traunstein, şi a fost convocat în forţele auxiliare antiaeriene în ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit catholica.ro.
Între anii 1946-1951, a studiat filosofia şi teologia la Universitatea din Munchen şi la Şcoala superioară din Freising. În 1951 a fost hirotonit preot, împreună cu fratele său, Georg Ratzinger. În 1953 a obţinut doctoratul în teologie cu o teză intitulată: "Poporul şi Casa lui Dumnezeu în doctrina Sf. Augustin despre Biserică ". Patru ani mai târziu a obţinut diploma de profesor universitar.
A predat apoi teologie fundamentală şi dogmatică la Şcoala superioară de filosofie şi teologie din Freising, apoi la Bonn din 1959 până în 1969, la Munster din 1963 până în 1966, Tubinga din 1966 până în 1969. Din 1969, a fost profesor de teologie dogmatică şi de istorie a dogmelor la Universitatea din Regensburg, şi vice-preşedinte al acestei instituţii de învăţământ.
În 1962, la vârsta de 35 de ani, a devenit consultor al Conciliului Vatican II, al arhiepiscopului de Koln, cardinalul Joseph Frings.
În martie 1977, papa Paul VI l-a numit arhiepiscop de Munchen şi Freising, iar la 28 mai 1977 a fost consacrat episcop. La 25 noiembrie 1981, a fost numit de către papa Ioan Paul al II-lea prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei; preşedinte al Comisiei Biblice şi al Comisiei Pontificale Teologice Internaţionale.
A fost relator la a V-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor (1980); preşedinte delegat la a VI-a Adunare Sinodală (1983). La 6 noiembrie 1998, a fost ales vice-decan al Colegiului Cardinalilor. La 30 noiembrie 2002, a fost ales decan al Colegiului Cardinalilor. A fost preşedintele Comisiei pentru redactarea Catehismului Bisericii Catolice (1986-1992).
A fost creat şi proclamat cardinal de papa Paul al VI-lea la 27 iunie 1977.
Cardinalul Ratzinger a condus oficierea slujbei religioase cu ocazia funeraliilor papei Ioan Paul al II-lea, la 8 aprilie 2005.
La 19 aprilie 2005, în a doua zi de Conclav, a fost ales drept al 265-lea papă, cu numele de Benedict al XVI-lea.
Solemnitatea inaugurării pontificatului a avut loc în Bazilica Sfântul Petru din Roma, la 24 aprilie.
În cei aproape opt ani de pontificat, papa Benedict al XVI-lea a făcut 24 călătorii apostolice în afara Italiei (21 de ţări l-au avut ca oaspete) şi 30 de vizite apostolice în Italia, arată Ercis.ro, preluat de www.catholica.ro.
A publicat trei enciclice ("Deus caritas est", despre iubirea creştină - 25 decembrie 2005; "Spe salvi", despre speranţa creştină - 2 noiembrie 2007 şi "Caritas in veritate" - 29 iunie 2009, despre dezvoltarea integrală), precum şi alte lucrări. Totodată, papa Benedict al XVI-lea a avut o deschidere specială faţă de mijloacele de comunicare. A acordat interviuri la diferite posturi de radio, a vorbit în direct la Radio Vatican, a trimis sms-uri tinerilor de la Zilele Mondiale ale Tineretului, a răspuns la întrebări în direct la televiziune. A încurajat mediile catolice, în general, să ducă evanghelia pe Internet, potrivit Ercis.ro.
Papa Benedict al XVI-lea a anunţat pe 11 februarie 2013 că se va retrage din funcţia de suveran pontif. Într-un discurs ţinut în faţa Consistoriului (întâlnirea formală a tuturor cardinalilor Bisericii Catolice) a declarat că în urma examinării conştiinţei şi-a dat seama că puterile sale nu mai sunt adecvate din cauza vârstei pentru îndeplinirea misiunii pontificale.
Din 28 februarie 2013 s-a retras din funcţie, deschizând calea alegerii papei Francisc.
După retragere, noul său titlu este acela de "papă emerit".
În 2021, papa emerit Benedict al XVI-lea a petrecut cea de-a 94-a aniversare a zilei de naştere în rugăciune şi odihnă în mănăstirea "Mater Ecclesiae", unde trăieşte de opt ani, după renunţarea istorică la pontificat. A fost prima sărbătoare fără fratele său Georg, decedat la 1 iulie 2020, la vârsta de 97 de ani, informează catholica.ro. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: catholica.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș











