Fernando Botero este unul dintre cei mai apreciaţi artişti din America de Sud, al cărui stil - denumit "Boterismo" - este recunoscut instantaneu pentru forma sa volumetrică exuberantă şi senzuală. Opera sa prezintă o gamă tematică impresionantă şi cuprinde scene din viaţa cotidiană a columbienilor, portrete umane, natură moartă, subiecte politice. Botero a produs, de asemenea, o mică, dar deosebit de distinctă, serie de reproduceri ale operelor simbol din canonul artei occidentale, potrivit https://www.theartstory.org/.

Pictorul şi sculptorul, Fernando Botero, s-a născut la 19 aprilie 1932, la Medellin, Columbia. La vârsta de 15 ani, a început să-şi vândă primele desene. În 1948, la vârsta de 16 ani, a început să lucreze ca ilustrator pentru jurnalul "El Colombiano" şi tot atunci a participat la prima expoziţie de grup la Medellín, potrivit https://www.ebiografia.com/.

A urmat liceul din Marinilla, în Antioquia şi, apoi, Universitatea din Antioquia. S-a mutat la Bogota, unde a avut prima sa expoziţie personală, fiind remarcat cu pictura "Portrait of a Young Indian" (1951).

În 1952, Botero a ajuns în Spania şi a intrat la Academia de Arte Frumoase San Fernando din Madrid. La Muzeul Prado, unde mergea frecvent, a studiat şi a copiat lucrările lui Diego Velásquez şi Francisco de Goya. A călătorit, în următorii ani, în Franţa şi Italia. La Florenţa, la Academia San Marco, a studiat istoria artei, pictura şi tehnicile a două fresce ale Renaşterii italiene, care i-au influenţat lucrările.

Întors în Columbia, în 1955, Botero a participat la expoziţia de la Biblioteca Naţională. În anul următor a călătorit în Mexic, unde i-a studiat pe artiştii Diego Rivera şi José Clemente. În 1957, a vizitat Statele Unite, unde a avut prima sa expoziţie individuală. În 1958, a câştigat ediţia a IX-a a Salonului Artiştilor Columbieni.

La 26 de ani, a fost numit profesor de pictură la Şcoala de Arte Frumoase a Universităţii Naţionale din Bogotá.

În 1961, Botero şi-a stabilit reşedinţa la New York, iar în 1965 şi-a deschis un studio. În aceeaşi perioadă, a început să amplifice volumul personajelor sale, lucrarea "Mona Lisa, Age Twelve" (1963), o reinterpretare a faimoasei picturi a lui Leonardo da Vinci, exemplificând utilizarea dinamică a tuşei tipice expresionismului abstract, deşi este utilizată mai degrabă pentru a descrie figura decât pentru abstracţia pură. "Still Life with Violin" (1965) este reprezentativă pentru seria de natură moartă a artistului.

Fernando Botero a început să organizeze expoziţii în diferite părţi ale lumii, împărţindu-şi timpul între Paris, Bogotá şi New York. În 1973, s-a stabilit definitiv la Paris, când a realizat prima sa sculptură.

La început, lucrările lui Botero au dezvăluit anumite caracteristici ale picturilor murale mexicane şi ale Renaşterii italiene, însă interpretarea "bulboasă" a acestor imagini familiare a fost considerată adesea drept un gest de ironie sau de caricatură. Ulterior, lucrările sale au căpătat propriul stil figurativ, cu personaje voluminoase şi inconfundabile. Din această perioadă se remarcă următoarele: "Rubens and His Wife" (1965), "The Presidential Family" (1967), "The Arnolfini Couple" (1978, o reinterpretare a operei pictorului flamand Jan van Eyck), "Four Musicians" (1984), "Four Women" (1987), conform https://www.ebiografia.com/.

Botero a creat seria "Violence", ce cuprinde 36 de desene, 25 de tablouri şi 6 acuarele care surprind violenţele din ţara natală din perioada 1999-2004. Dintre pânze se remarcă "El Cazador" (1999) şi "Massacre in the Cathedral" (2002). Botero a continuat să lucreze cu subiecte tulburătoare bazate pe evenimente reale, în 2005 el realizând seria "Abu Ghraib", compusă din 85 de picturi şi 100 de desene.

În 2006, un circ ambulant din Mexic i-a oferit inspiraţia pentru un nou serial, stilul său dovedindu-se perfect pentru culoarea şi drama umană a circului, artistul realizând peste 120 de picturi în ulei şi 200 de desene pe această temă.

Aspectul rotunjit al figurilor lui Botero este reflectat şi în lucrările sale sculpturale, de obicei fabricate din bronz, la o scară largă, şi adesea expuse în public. Între acestea se află: "The Cat", "Motherhood", "Woman with Mirror", "Roman Warrior".

Fernando Botero a fost căsătorit, între 1955-1960, cu Glória Zea (fost ministru al Culturii din Columbia), cu care a avut trei copii. Cu cea de-a doua soţie, Cecilia Zombrano (1964-1975), a avut un fiu, care, din nefericire, a murit într-un accident auto, în 1979, în timp ce tatăl său a fost grav rănit. Din 1978, Botero este căsătorit cu artista de origine elenă, Sophia Vari.

Stabilit la Paris, artistul deţine o locuinţă în Pietrasanta, Italia, unde, cu prilejul aniversării vârstei de 80 de ani, a avut o expoziţie personală. Lucrările sale se află în colecţiile marilor muzee, corporaţii şi colecţii private din întreaga lume. Muzeul Botero din Bogota, Columbia, adăposteşte colecţia privată a artistului ce conţine 123 de lucrări proprii, dar şi 85 de lucrări aparţinând unor artişti faimoşi, precum George Braque, Marc Chagall, Salvador Dali, Joan Miro, Pablo Picasso, Claude Monet, Henri Matisse, arată https://www.theartstory.org/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.animagallery.com