În anul 1821, hanul Câmpineanu-Serafim-Villacrosse se afla pe Podul Mogoşoaiei din Bucureşti, între hanul Filipescu şi casa şi hanul Castrişoarei. Peste drum, erau casele baronului Meitan, pe locul unde astăzi îşi are sediul Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. În apropiere, pe locul fostului Teatru Naţional, exista un alt han faimos în epocă, cunoscut sub numele de Filaret-Mogoşoaia.

Despre terenul pe care a fost ridicat hanul Câmpineanu-Serafim-Villacrosse se ştie că, în 1655, îi aparţinea polcovnicului Parepi, care l-a vândut neguţătorului Deftu, ajungând, apoi, în proprietatea Mănăstirii Mihai Vodă. În jurul anului 1695, egumenul lăcaşului de cult îl vinde lui Bunea Grădişteanu. Un an mai târziu, Grădişteanu achiziţionează alte terenuri din apropiere, care aveau să fie moştenite de fiul său, Şerban.

În 1732, Şerban Grădişteanu îşi vinde proprietatea vornicului Barbu Merişanu, "printr-un zapis semnat de mitropolitul Ştefan şi de 40 de martori", notează George Potra în lucrarea "Istoricul hanurilor bucureştene" (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985).

Istoria terenului din centrul de azi al Capitalei se pierde în negura timpurilor pentru următorii 27 de ani, redevenind cunoscută odată cu 1759, când documentele îl indică pe un anume Lamba Scutara, negustor, ca fiind proprietar.

Cel mai probabil, hanul a început să devină funcţional în primii ani ai secolului al XIX-lea, la iniţiativa marelui vornic Scarlat Câmpineanu. După moartea acestuia, în jurul anului 1808, pentru aproximativ trei decenii, hanul era cunoscut ca fiind al "Câmpinencei", deoarece a fost administrat de soţia vornicului, Luxandra Câmpineanu.

În 1831, hanul a rămas în stăpânirea lui Ioan (sau Iancu) Câmpineanu, unul dintre cei opt copii ai hangiţei. La scurt timp, în iunie 1832, acesta, devenit "comandir de batalion", decide să vândă "părintescul dumisale han" la mezat, arată George Potra în lucrarea citată.

Pasajul MaccaVillacrosse din Capitală

Foto: (c) ROBERT GHEMENT/ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES

Licitaţia este câştigată de fraţii Serafim, care îşi adaugă întreaga zonă de la Podul Mogoşoaiei până la zidurile hanului Şerban Vodă. Cei doi, unul dragoman de renume, altul un doctor nu mai puţin celebru, au condus destinele hanului până când cel din urmă, Ioan, se stinge din viaţă.

În februarie 1843, Petrache Serafim o căsătoreşte pe fiica sa, Polixenia, cu arhitecul român de origine catalană Xavier Villacrosse. Prin foaia de zestre, dragomanul Serafim le dă însurăţeilor "prăvălia ce am clădit, cu două caturi, pă locul moştenesc numit al Câmpineanului, după Podul Mogoşoaiei, unde a fost cafenea, ce-l am de moştenire de la răpost frate-mieu doftoru Ioan Serafim".

De acum, hanul dobândeşte numele de Villacrosse. Este amintit de N.T. Orăşanu în cartea "Misterele Mahalalelor", datorită balurilor ţinute la han: "Aici se îngrămădesc junele modiste, venite să uite întristata viaţă de toate zilele; aici negustorii înstăriţi de pe Podul Mogoşoaiei... În spre zi s-a dansat cancanul, sub numele modest de horă şi l-au dansat mai ales pompierii, mai abetir ca la Mobille sau Closerie des Lilas", scrie Orăşanu, citat de Potra.

Pasajul MaccaVillacrosse din Capitală

Foto: (c) ROBERT GHEMENT/ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES

La sfârşitul secolului al XIX-lea, hanul Villacrosse este demolat, iar municipalitatea hotărăşte construirea unui pasaj pietonal în mijlocul oraşului, după modelul celor existente în marile oraşe occidentale. Locul ales de edili a fost în vecinătatea Căii Victoriei şi Lipscanului, două artere sufocate de aglomeraţia vremii. În acest sens, Primăria cumpără casele din zonă, dar nu şi Hotelul ''Stadt Pesht'', proprietarul refuzând vânzarea acestuia. Arhitectul desemnat cu realizarea acestei lucrări nu a fost Xavier Villacrosse, aşa cum s-ar putea crede la prima vedere, ci Felix Xenopol. Acesta din urmă se vede nevoit sa creeze un pasaj în formă de potcoavă, care să înconjoare hotelul rămas în mijloc. Astfel se explică existenţa celor două aripi din cadrul pasajului, de-a lungul celor două laturi ale hotelului.

Ramura dinspre strada Lipscani a pasajului a fost numită ''Villacrosse'' în amintirea lui Xavier Villacrosse şi a hanului omonim. A doua ramură poartă numele lui Mihalache Macca, cumnatul constructorului pasajului, Felix Xenopol.

Între anii 1950 şi 1990, construcţia a purtat numele de ''Pasajul Bijuteria'', după specificul magazinului aflat în pasaj. După 1990, pasajul şi-a reluat numele iniţial de Macca-Villacrosse. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel)