FRAGMENT DE ISTORIE: Convenţia ONU privind armele biologice, 50 de ani (10 aprilie)
La 10 aprilie 1972, se împlinesc cinci decenii de la deschiderea spre semnare a Convenţiei privind armele biologice, document care codifică la nivel internaţional scoaterea în afara legii a activităţilor legate de aceste tipuri de arme.
Cunoscută oficial drept "Convenţia pentru interzicerea dezvoltării, producerii şi depozitării armelor bacteriologice şi a toxinelor precum şi distrugerea lor", a fost supusă dezbaterii şi procesului de negociere în cadrul forumului de dezarmare al Naţiunilor Unite, la Geneva, începând din anul 1969, potrivit www.un.org.
Convenţia are izvor de inspiraţie şi funcţionare în planul codificării juridice Protocolul de la Geneva, cunoscut drept Protocolul pentru interzicerea utilizării în război a substanţelor otrăvitoare, asfixiante şi a altor gaze sau a metodelor bacteriologice de război, semnat la Geneva, în iunie 1925, şi intrat, ulterior, în vigoare, în februarie 1928. A constituit prima piatră de temelie importantă în demersul complex de interzicere a armelor biologice prin excluderea utilizării lor. Statele au semnat Protocolul cu anumite rezerve, însă respectând aplicabilitatea sa şi folosirea armelor biologice şi chimice ca măsuri de retorsiune, potrivit www.un.org.
Negocierile dedicate procesului de dezarmare, după cel de-Al Doilea Război Mondial, au răspuns unei nevoi exprese de gestionare a dosarului sensibil al armelor biologice şi chimice. Discuţiile s-au purtat fără vreun rezultat concret timp de mai mulţi ani. După definitivarea discuţiilor multipartite pentru Tratatul de neproliferare nucleară (NPT), în 1968, o iniţiativă a diplomaţiei britanice a deschis calea pentru depăşirea impasului, la nivelul negocierilor, privind reglementarea armelor chimice şi biologice. Delegaţia britanică a avansat un document, care propunea o abordare separată privind armele biologice de cele chimice şi concentrarea efortului în principal pe ultima categorie de ameninţări.
Discuţiile pentru codificarea demersului în spectrul dreptului internaţional s-au desfăşurat, în perioada 1969-1971, la nivelul Comitetului celor 18 pentru dezarmare şi în cadrul Conferinţei privind comitetul pentru dezarmare.
În 5 august 1971, SUA şi URSS au propus versiuni separate, dar aproape identice ca text, ale proiectului Convenţiei în cadrul lucrărilor Conferinţei privind comitetul pentru dezarmare. Au fost purtate negocieri intense care s-au definitivat la 28 septembrie 1971. Convenţia a fost amendată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1971.
Ceremoniile pentru semnarea documentului au fost organizate simultan la Londra, Moscova şi Washington la 10 aprilie 1972.
Textul Convenţiei reuneşte 15 articole, de-a lungul timpului fiind armonizată printr-o serie de îmbunătăţiri suplimentare obţinute cu prilejul conferinţelor de revizuire. S-au desfăşurat opt astfel de conferinţe de revizuire dedicate textului convenţiei. Unitatea de sprijin şi implementare a Convenţiei actualizează regulat documentul care furnizează informaţii asupra unor acorduri adiţionale care: a) definesc, interpretează sau elaborează înţelesul sau scopul unei prevederi a Convenţiei; b) furnizează instrucţiuni, recomandări sau principii despre modalitatea în care o clauză trebuie implementată, potrivit www.un.org.
În prezent, 183 de state sunt semnatare ale Convenţiei, inclusiv Autoritatea Naţională Palestiniană şi alte patru state semnatare - Egipt, Haiti, Somalia, Siria şi Tanzania. Zece state nu au semnat şi nu au ratificat Convenţia: Ciad, Comore, Djibouti, Eritrea, Israel, Kiribati, Micronesia, Namibia, Sudanul de Sud şi Tuvalu, potrivit https://www.armscontrol.org/.
Convenţia cere statelor părţi să distrugă şi să direcţioneze în scopuri paşnice "agenţii, toxinele, armele, echipamentul, şi mijloacele de livrare" în decurs de circa nouă luni de la intrarea în vigoare a prezentei Convenţii. În mod expres, Convenţia reafirmă prevederile Protocolului de la Geneva din 1925, care specifică în mod explicit interzicerea folosirii armelor biologice. Textul convenţiei nu interzice programele de apărare în domeniul biologic, conform https://www.armscontrol.org/.
A intrat în vigoare la 26 martie 1975. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: legal.un.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate












