logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Evoluţia situaţiei din Ucraina în perioada 19-25 martie 2022

Image

În perioada 19-25 martie, bombardamentele ruse asupra Ucrainei au continuat, în cadrul agresiunii militare începute împotriva acestui stat la 24 februarie 2022. De asemenea, au avut loc la Bruxelles, la 24 martie, trei reuniuni (Summitul extraordinar al NATO, Consiliul European şi Summitul G7), în care s-a discutat despre agresiunea Rusiei la adresa Ucrainei. În cadrul Consiliului European, s-a decis constituirea unei forţe militare de intervenţie rapidă de 5.000 de combatanţi, operaţională până în 2025. În cadrul Summitului NATO, s-a decis crearea a patru noi grupuri de luptă în Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria. Liderii principalelor ţări industrializate din lume (G7) au adoptat o declaraţie prin care au avertizat Rusia să nu utilizeze arme nucleare, chimice sau biologice în războiul său contra Ucrainei. Moscova a denunţat decizia de creare a patru noi grupuri de luptă în flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, susţinând că NATO îşi confirmă astfel poziţia antirusă.

A 24-a zi de război, 19 martie
* Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat un apel Moscovei, afirmând că este "timpul" să discutam despre "pace şi securitate", deoarece în caz contrar consecinţele pentru Rusia vor fi resimţite mai multe generaţii, a declarat Volodimir Zelenski într-un videoclip postat pe Facebook (AFP).

 


* Ministerul rus al Apărării a declarat că a utilizat cu o zi în urmă rachete hipersonice "Kinjal" pentru a distruge un depozit subteran de arme şi muniţii aeriene în vestul Ucrainei, ceea ce reprezintă o premieră. Acest tip de rachetă, cu manevrabilitate ridicată, sfidează toate sistemele de apărare antiaeriană, potrivit Moscovei. Utilizarea acestui tip de rachetă este o premieră în conflictul din Ucraina (RIA Novosti, AFP, EFE).
* Consiliul naţional de securitate şi apărare al Ucrainei a interzis activitatea partidelor politice pro-ruse în perioada în care legea marţială este în vigoare. Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat decizia într-un mesaj video. Printre partidele vizate se numără Platforma Opoziţiei - Pentru viaţă şi Blocul Opoziţiei, care sunt reprezentate în parlament (dpa).

A 25-a zi de război, 20 martie
* Rusia a lovit Ucraina, în cursul nopţii de 19 spre 20 martie, cu rachete de croazieră lansate de pe nave aflate în Marea Neagră şi în Marea Caspică, şi a utilizat, pentru a doua zi consecutiv, rachete hipersonice, de data aceasta pentru a distruge un depozit de carburant al armatei ucrainene în sudul ţării, conform Ministerului rus al Apărării (AFP, Reuters).
* Poziţia Chinei în problema Ucrainei este obiectivă şi corectă, iar timpul va dovedi că se află de partea justă a istoriei, a declarat ministrul de externe, Wang Yi. Afirmaţiile lui Wang au survenit după ce preşedintele american, Joe Biden, l-a prevenit anterior pe omologul său chinez, Xi Jinping, asupra "consecinţelor" în cazul în care Beijingul ar oferi sprijin material invaziei Rusiei în Ucraina. Potrivit lui Wang, mesajul cel mai important transmis de preşedintele Xi este acela că Beijingul a susţinut întotdeauna menţinerea păcii globale (Reuters şi Xinhua).
* Cel puţin 902 civili şi-au pierdut viaţa în războiul din Ucranina, de la începutul invaziei ruse în 24 februarie până la această dată, a informat biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi (OHCHR). Datele preluate de Reuters sunt însă probabil mult sub bilanţul real al conflictului, deoarece OHCHR precizează că nu a fost în măsură să preia sau să verifice rapoartele privind numărul victimelor în unele oraşe lovite, cum ar fi Mariupol.

 


* Rusia a cerut forţelor ucrainene să depună armele în oraşul-port Mariupol, unde Moscova a declarat că are loc o "catastrofă umanitară teribilă" (Reuters). Conducerea Ucrainei a respins categoric ultimatumul primit din partea armatei ruse de a depune armele şi de a preda oraşul Mariupol (Reuters).

A 26-a zi de război, 21 martie
* Cel puţin şase persoane au murit într-un bombardament la Kiev, în noaptea de 20 spre 21 martie, a constatat un jurnalist al AFP, într-un moment în care forţele ruse încearcă în continuare să încercuiască oraşul.

 


* Premierul israelian, Naftali Bennett, care încearcă să medieze un armistiţiu în conflictul dintre Rusia şi Ucraina, a declarat că există în continuare falii mari între cele două părţi, chiar dacă au fost înregistrate unele progrese (Reuters).
* Orice "compromis" în negocierile cu Rusia menit să pună capăt conflictului va fi supus unui referendum în Ucraina, a declarat preşedintele ucrainean Zelenski, într-un interviu pentru site-ul de ştiri ucrainean Suspilne. În acest sens, Zelenski a revenit asupra problemei-cheie a NATO, organizaţie la care ţara sa nu va putea adera, după cum a recunoscut el recent. "Am înţeles-o deja cu toţii. Noi nu suntem acceptaţi (în NATO), pentru că lor (ţărilor membre) le este frică de Rusia. Aceasta este tot. Şi noi trebuie să ne calmăm şi să spunem: 'Ok, (sunt necesare) alte garanţii de securitate' ", a subliniat preşedintele Zelenski.

A 27-a zi de război, 22 martie
* Preşedintele american, Joe Biden, a declarat că este "clar" că Rusia ia în considerare utilizarea de arme chimice şi biologice în Ucraina, avertizând că o astfel de decizie ar determina un răspuns occidental "sever" (France Presse).
* Contraspionajul ucrainean afirmă că a dejucat o posibilă tentativă de asasinat împotriva preşedintelui Volodimir Zelenski. Aceste informaţii nu au putut fi verificate din surse independente (dpa).
* Rusia a admis că Ucraina are dreptul suveran de a decide convocarea unui referendum asupra unui posibil compromis între cele două ţări pentru încheierea războiului, referendum sugerat anterior de preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski (EFE).
* Europenii vor dobândi, pentru prima dată în istoria lor, o capacitate de a desfăşura ''operaţiuni de luptă'', a declarat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, după ce miniştrii europeni de externe şi ai apărării au decis să constituie o forţă militară de intervenţie rapidă de 5.000 de combatanţi, operaţională până în 2025 (AFP).
* Moscova va utiliza arma nucleară în Ucraina doar în cazul unei "ameninţări existenţiale" împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov (AFP).

A 28-a zi de război, 23 martie
* Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a avertizat că trimiterea unor forţe de menţinere a păcii în Ucraina poate conduce la o confruntare directă între NATO şi Rusia, iar la scurt timp Kremlinul a atenţionat, de asemenea, că orice posibil contact între armata rusă şi forţele NATO ar putea avea consecinţe grave.
* Preşedintele Vladimir Putin a anunţat că Rusia nu va mai accepta plăţi în dolari sau euro pentru livrările sale de gaze naturale către UE şi a dat termen autorităţilor ruse o săptămână să pună la punct un nou sistem de plăţi în ruble (AFP).

 


* ''Rusia ar trebui să oprească această periculoasă retorică nucleară iresponsabilă. Dar haideţi să nu existe niciun dubiu legat de disponibilitatea noastră de a proteja şi apăra aliaţii împotriva oricărei ameninţări, în orice moment'', a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, în ajunul unui summit extraordinar al NATO. ''Rusia trebuie să înţeleagă că nu poate câştiga niciodată un război nuclear'', a insistat el (Reuters).
* Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a anunţat că va relua judecarea reclamaţiilor la adresa Rusiei, care trebuie să respecte Convenţia Europeană a Drepturilor Omului până la 16 septembrie 2022. Instanţa suspendase anterior cauzele respective, în urma excluderii Rusiei din Consiliul Europei.

A 29-a zi de război, 24 martie
* Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că un atac chimic al Rusiei în Ucraina "ar schimba enorm natura" conflictului şi ar putea afecta ţări aliate vecine, a relatat EFE, care a remarcat faptul că şeful Alianţei Nord-Atlantice nu a dorit să speculeze dacă o astfel de situaţie ar motiva o reacţie de apărare a alianţei.
* Statul Major al Ucrainei a precizat că Rusia îşi intensifică atacurile aeriene în Ucraina, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate peste 250 de zboruri (dpa).
* Marina ucraineană a transmis că a distrus o navă de transport de trupe ruse ancorată în portul Berdiansk, oraş apropiat de Mariupol la Marea Azov. Informaţia nu a putut fi verificată din surse independente (AFP).
* Guvernul rus nu are niciun interes în negocierea unui armistiţiu în Ucraina pentru moment, pentru că armata sa nu şi-a atins scopurile militare, a declarat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell. "Vrea să încercuiască litoralul de la graniţa cu Republica Moldova şi să izoleze Ucraina de mare. Vrea să negocieze cu adevărat doar atunci când îşi asigură o poziţie de forţă", a adăugat el (Reuters).
* Trupele ruse au preluat dimineaţă "controlul total" al oraşului Izium din estul Ucrainei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, Igor Konaşenkov. Nu există o confirmare din partea ucraineană (dpa).

 


* Liderii NATO au început un summit extraordinar la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern din cele 30 de ţări aliate întâlnindu-se pentru a-şi arăta unitatea în faţa agresiunii ordonate de preşedintele rus, Vladimir Putin. În paralel, au avut loc, la Bruxelles, încă două reuniuni pe această temă: Consiliul European şi Summitul G7. La toate cele trei reuniuni a participat şi preşedintele american, Joe Biden.
În cadrul summitului NATO, liderii statelor membre au convenit să-i prelungească mandatul lui Jens Stoltenberg ca secretar general al Alianţei cu un an, până la 30 septembrie 2023. La finalul reuniunii, Jens Stoltenberg a anunţat că NATO va furniza Ucrainei echipamente de protecţie împotriva ameninţărilor chimice, biologice şi nucleare şi îşi va proteja şi forţele desfăşurate pe flancul estic împotriva acestor ameninţări (AFP şi Reuters). Liderii statelor membre NATO au aprobat, în cadrul summitului, patru noi grupuri de luptă în Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria.
Liderii principalelor ţări industrializate din lume (G7) au avertizat Rusia să nu utilizeze arme nucleare, chimice sau biologice în războiul său contra Ucrainei, potrivit unei declaraţii adoptate în cadrul reuniunii de la Bruxelles (Reuters).
La rândul său, preşedintele american, Joe Biden, a dat asigurări, după ce a participat, la Bruxelles, la summitul extraordinar al NATO şi la summitul G7, că va reacţiona în cazul în care Rusia va utiliza arme chimice în timpul invaziei sale în Ucraina. ''Vom răspunde, vom răspunde dacă el utilizează (arme chimice). Natura răspunsului va depinde de natura utilizării'', a spus Biden. Liderul american a afirmat că preşedintele rus, Vladimir Putin, ''miza pe o divizare a NATO'', la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, dar că Alianţa Nord-Atlantică ''nu a fost niciodată mai unită ca azi'' (Reuters).
* Preşedintele ucrainean a acuzat Rusia că foloseşte "bombe cu fosfor" în Ucraina, la o lună de la începutul invaziei ruse (AFP).
* Cel puţin şase civili au fost ucişi şi alţi 15, răniţi într-un bombardament rus la Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional pe Telegram (AFP).
* Rusia a denunţat decizia NATO de a crea patru noi grupuri de luptă în flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, Moscova susţinând că organizaţia îşi confirmă astfel poziţia antirusă. ''Militarizarea Europei se accelerează ca urmare a eforturilor alianţei'', a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova (dpa).
* Unităţi ruse au lansat peste 1.800 de lovituri aeriene asupra Ucrainei de când a început invazia Rusiei în urmă cu exact o lună, a anunţat Ministerul Apărării de la Kiev. Acest bilanţ nu a putut fi verificat din surse independente (dpa).
* Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie prin care cere Rusiei să înceteze "imediat" războiul din Ucraina. Din cele 193 de ţări membre, 140 au votat în favoarea documentului, care nu are caracter obligatoriu, în timp ce 38 s-au abţinut, iar cinci au fost împotrivă (AFP).

A 30-a zi de război, 25 martie
* Preşedintele american, Joe Biden, vizitează, în această zi, oraşul Rzeszow, situat la aproximativ 80 de kilometri de graniţa cu Ucraina, în cadrul vizitei în Polonia, a doua etapă a călătoriei sale în Europa (AFP). AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Doina Lecea, editor online: Gabriela Badea)

*** Materialul este realizat în baza ştirilor AGERPRES. 

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 14-08-2026 10:00

DOCUMENTAR: 110 ani de la începerea Războiului de Eliberare și Întregire Națională (1916-1919) (14 august)

În 1916, ofensiva armatei ruse în Galiția (22 mai/4 iunie-31 iulie/13 august), încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk, a generat intensificarea presiunilor diplomatice ale Antantei asupra României. În aceste împrejurări, la 4/17 august 1916, la București, România a semnat Tratatul de alianță și Conve

Documentare 14-08-2026 09:00

DOCUMENTAR: 30 de ani de la moartea dirijorului și compozitorului Sergiu Celibidache (14 august)

Sergiu Celibidache este una dintre cele mai fascinante și influente personalități din istoria muzicală a secolului XX. Dirijorul român a cucerit scena internațională prin rigoarea tehnică, profunzimea filosofică și abordarea neconvențională a actului artistic. Cariera sa a marcat etape de o importanță majoră, de la preluarea conducerii Filarmonicii din B

Documentare 14-08-2026 08:30

DOCUMENTAR: Actrița Halle Berry împlinește 60 de ani (14 august)

Halle Berry, născută la 14 august 1966, Cleveland, Ohio (SUA), este o actriță americană de film, prima afro-americană care a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. A primit această distincție pentru interpretarea nuanțată a rolului Leticia Musgrove, un personaj ghinionist din filmul 'Monster's Ball' (2001). A fost finalistă &icir

Documentare 14-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 august

Ortodoxe Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Proroc Miheia Greco-catolice Sf. pf. Micheia; Sf. Maximilian Kolbe Romano-catolice Sf. Maximilian Maria Kolbe, pr. m. În ziua dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Do

Documentare 14-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 august

Este a 226-a zi a anului 2026. Au mai rămas 139 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 17 m și apune la 20 h 23 m. Luna răsare la 08 h 09 și apune la 21 h 10 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 13-08-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 65 de ani de la începutul construirii zidului Berlinului (13 august)

Zidul Berlinului a reprezentat simbolul cel mai important al istoriei războiului rece, perioada de confruntare a celor două blocuri, Uniunea Sovietică și Occident, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Împărțirea Berlinului a evidențiat sferele de influență trasate după război între cele două blocuri. Sectoarele Berlinului au fos

Documentare 13-08-2026 09:00

13 august - Ziua internațională a stângacilor

Ziua internațională a stângacilor este o sărbătoare globală dedicată creșterii gradului de conștientizare cu privire la provocările și experiențele unice ale stângacilor. Această zi evidențiază creativitatea, adaptabilitatea și caracterul distinctiv al stângacilor, care reprezintă aproximativ 10% din populația lumii. Este, de asemenea, o oportunitate de a p

Documentare 13-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 august

Ortodoxe Odovania Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei și Dositei Greco-catolice Aducerea moaștelor Sf. Maxim Mărturisitorul la Constantinopol Romano-catolice Ss. Ponțian, pp. m. și Hipolit, pr. m.; Ioan Berc

Documentare 13-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 august

Este a 225-a zi a anului 2026. Au mai rămas 140 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 16 m și apune la 20 h 24 m. Luna răsare la 06 h 51 și apune la 20 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 12-08-2026 11:00

DOCUMENTAR: Fostul tenismen Pete Sampras împlinește 55 de ani (12 august)

Pete Sampras, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a dominat tenisul masculin în anii 1990 și la începutul anilor 2000 cu jocul său puternic de serviciu și voleu. Poreclit 'Pistol Pete', a câștigat 14 titluri de Grand Slam, din care șapte titluri la Wimbledon, cinci la US Open și două la Australian Open. &

Documentare 12-08-2026 08:00

12 august - Ziua internațională a tineretului (ONU)

Ziua internațională a tineretului este marcată în fiecare an la 12 august, aducând problemele tineretului în atenția comunității internaționale și celebrând potențialul tinerilor ca parteneri în societatea globală de astăzi, potrivit https://www.un.org. Propunerea marcării unei astf

Documentare 12-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 august

Ortodoxe Sf. Mc. Fotie și Anichit Greco-catolice Sf. m. Fotie și Anicet Romano-catolice Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug. Sfinții Mucenici Fotie și Anichit sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 12 august.

Documentare 12-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 august

Este a 224-a zi a anului 2026. Au mai rămas 141 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 26 m. Luna răsare la 05 h 30 și apune la 20 h 24 m. Lună nouă la 20 h 37 m. Eclipsă de Soare vizibilă în România doar ca eclipsă parțială și numai în regiunile d

Documentare 11-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul de film documentar Patricio Guzman

Regizorul Patricio Guzman Lozanes este unul dintre cei mai importanți documentariști din istoria cinematografiei latino-americane și mondiale. Opera sa, întinsă pe mai bine de șase decenii, reprezintă o cronică neîntreruptă a memoriei, a traumei istorice și a luptei pentru dreptate în Chile. S-a născut la 11 august 1941, în Santiago de

Documentare 11-08-2026 10:00

11 august - Ziua mondială a instrumentului muzical steelpan (ONU)

'Steelpan' (cunoscut și sub numele de 'pan' sau 'steel drum') este un instrument muzical originar din Trinidad și Tobago. Se utilizează folosind o pereche de bețe drepte cu vârf de cauciuc. Steelpan a apărut din grupurile de percuție de carnaval din Trinidad și Tobago de la începutul secolului al XX-lea, notează site-ul ONU,