O PERSONALITATE PE ZI: Ieromonahul Gavriil, primul egumen al Mănăstirii Cozia - Vâlcea (secolele XIV-XV)
Ieromonahul Gavriil a fost unul din ucenicii Sfântului Nicodim cel Sfinţit, arată arhimandritul Ioanichie Bălan ("Patericul Românesc", 2011).
După ce mai întâi s-a nevoit ca sihastru pe Valea Oltului, a intrat în obştea Mănăstirii Tismana, unde a deprins meşteşugul vieţii duhovniceşti. Şi era vestit în partea locului pentru sfinţenia vieţii lui.
În anul 1388, când domnul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418), a terminat de zidit Mănăstirea Cozia, ieromonahul Gavriil a fost rânduit cel dintâi egumen şi părinte duhovnicesc al acestei ctitorii.
Fortificată cu ziduri înalte, ca o cetate, ctitoria lui Mircea cel Bătrân, o monumentală construcţie, a fost gândită ca necropolă domnească şi reprezintă unul dintre cele mai complexe ansambluri mănăstireşti păstrate în Oltenia. Temelia mănăstirii a fost pusă între anii 1386 şi 1388, într-o regiune unde creşteau nuci, numele locului în sine derivând de la termenul "peceneg-cumanian coz", adică nuc, care a devenit Cozia, potrivit prezentării făcută sfântului lăcaş. (http://cozia.arhiepiscopiaramnicului.ro)
"În această perioadă, parte din mănăstirile româneşti au fost închinate către scaunele patriarhale orientale, către mănăstirile din Muntele Athos sau Sinai, Mănăstirea Cozia a fost protejată de privilegiul dat de însuşi Mircea cel Bătrân prin documentul din 20 mai 1388 (6896) care preciza că 'nimenea să nu cuteze să schimbe altfel, cât de puţin... nimeni să nu aibă putere să aşeze pe egumeni, nici eu, Mircea Voievod, nici alţi domni... nici mitropolitul, nici nimeni altul, numai acel pe care fraţii îl vor voi din mijlocul lor, după aşezământul lăsat de popa Gavriil'", se arată în istoricul menţionat.
Egumenului Gavriil i s-a încredinţat şi Mănăstirea Cotmeana cu toate sihăstriile de pe Valea Oltului. În ambele mănăstiri, cuviosul Gavriil a adunat până la 40 de călugări şi a dat aşezământ de viaţă duhovnicească pentru obştea mănăstirilor Cozia şi Cotmeana, care se respecta cu mare sfinţenie.
Cuviosul egumen Gavriil a rânduit viaţă de obşte atât la Cozia, cât şi la Cotmeana, cu Sfânta Liturghie zilnică şi cu spovedania săptămânală. În sărbători se adunau la Cozia şi sihaştrii de pe Valea Oltului şi primeau Sfânta Împărtăşanie.
"Astfel, toţi petreceau în ascultare, în rugăciune, în dragoste şi în aşteptarea bunătăţilor viitoare. Şi era egumenul Gavriil iscusit părinte duhovnicesc al călugărilor şi sihaştrilor din Ţara Oltului şi printre cei dintâi sfetnici ai lui Mircea cel Bătrân, care de multe ori îl cerceta şi îi urma sfatul. Era încă părintele sufletesc şi mângâietor al sătenilor de sub munte, atât de dincoace, cât şi de dincolo de Carpaţi, şi mulţi credincioşi îl căutau pentru binecuvântare şi cuvânt de folos" ("Patericul Românesc", 2011).
Astfel, întărind viaţa călugărească în cele două mănăstiri şi ajungând la adâncă bătrâneţe, egumenul Gavriil şi-a dat sufletul cu pace, lăsând în urmă mulţi ucenici. (surse: "Patericul Românesc", arhimandrit Ioanichie Bălan; Ediţia a VI-a, revăzută şi îngrijită de arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011; http://cozia.arhiepiscopiaramnicului.ro) AGERPRES /(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la













