DOCUMENTAR: 195 de ani de la moartea marelui compozitor Ludwig van Beethoven (26 martie)
Compozitorul german Ludwig van Beethoven s-a născut la Bonn, la 16 decembrie 1770.
Potrivit Dicţionarului "Mari Muzicieni" (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006), copilăria lui Beethoven nu a fost prea fericită, chiar dacă s-a exagerat cu privire la cruzimile lui Johann faţă de fiul lui, tatăl dorindu-şi ca Ludwig să devină un "copil minune", precum Mozart. Primii săi maeştri au fost de ocazie: Tobias Pfeiffer, tenor într-o trupă ambulantă, violonistul Rovantini, bătrânul Aegidius Van der Eeden, organist al Curţii. Christian Gottlieb Neefe, succesorul acestuia din urmă, poate fi considerat ca fiind primul profesor adevărat al lui Beethoven. Sub autoritatea lui, copilul a făcut asemenea progrese, încât la 12 ani a primit titlul de organist suplinitor.
Foarte repede, strălucirea talentului său va depăşi cercul prietenilor: contele Waldstein, favoritul noului prinţ elector liberal Max Franz, obţine pentru Beethoven o călătorie de studii la Viena. Despre acest prim sejur (1787) nu se ştiu prea multe. Întâlnirea cu un Mozart bolnav, absorbit cu totul de compoziţia operei "Don Giovanni" şi sceptic în privinţa copiilor minune, pare să fi rămas fără niciun rezultat: nici sfaturi, nici consacrare, poate doar câteva încurajări. Beethoven revine la Bonn pentru a fi aproape de familie la moartea mamei sale. Din această perioadă (1790), datează cantatele pentru moartea lui Iosif al II-lea, pentru înscăunarea lui Leopold al II-lea, neinterpretate "din cauza dificultăţilor lor", lucrări destul de convenţionale, printre ale căror stângăcii se întrevede, totuşi, marele muzician. Aşa se face că, atunci când acestea ajung sub ochii lui Haydn, în timpul unei treceri a acestuia prin Bonn, tânărul Beethoven este invitat să facă "studii susţinute" cu el. Fidelul Waldstein intervine încă o dată, iar Beethoven va părăsi definitiv oraşul Bonn, în favoarea Vienei, la 2 noiembrie 1792.
Viena l-a primit pe Beethoven cu toate favorurile. Fără greutate, el a fost adoptat de aristocraţia melomană: Lichnowsky, Lobkowitz, Schwarzenberg, Zmeskall von Domanovecs s-au aflat printre cei care au subscris pentru cele trei triouri op. 1 (1794-1795), lucrări marcate deja de personalitatea tânărului muzician, dacă nu încă de stilul său. Cu cele trei sonate op. 2 pentru pian (1795-1796), dedicate lui Haydn, Beethoven şi-a luat rămas bun de la maestrul său. Beethoven a frecventat, cam la fel de inconsecvent, şi alţi maeştri: Schenk, Albrechtsberger, Salieri; a dobândit de la unul sau de la altul acele cunoştinţe tehnice care îi erau necesare.
În 1795, îşi cunoştea pe deplin meseria, îşi stăpânea personalitatea muzicală şi dădea dovadă de o virtuozitate pianistică ieşită din comun, aşa cum avea să o arate în primul său mare concert vienez, din martie 1795, când a cântat un concert de Mozart, având cadenţe compuse de el, şi primul lui concert pentru pian (publicat mai târziu ca al doilea), pe care îl terminase în ultimul moment.
Dicţionarul ''Mari Muzicieni'' notează că în sonatele op. 7 şi op. 10 pentru pian (1796-1798) şi în special în cea în Re major, Beethoven îşi face auzită, dintr-o dată, modernitatea geniului, îndrăznelile, asimetriile, forţa dramatică ieşită din comun: "Largo e mesto" din sonata op. 10 nr. 3 este mărturia uluitoare a acestui fapt.
Primii ani vienezi au fost cei mai fericiţi pentru Beethoven: succese, favoruri ale prinţilor, prietenii profunde şi durabile cu Wegeler, Ries, Amenda, Zmeskall, violonistul Schuppanzigh, neostenit promotor al muzicii lui. În 1801, odată cu două scrisori datate în luna iunie, adresate lui Wegeler şi lui Amenda, care erau plecaţi din Viena, apar primele referiri la problemele de sănătate: Beethoven dezvăluia ceea ce ascundea de un timp - pierderea auzului din ce în ce mai gravă, care creştea în intensitate, urmând să devină, în scurt timp, iremediabilă. Disperarea lui părea pentru moment liniştită - sau poate mai mult amânată - de intrarea în viaţa sa a "unei tinere fete mult iubite": Giulietta Guicciardi, care la 17 ani cucerea cu farmecul ei frivol întreaga Vienă. Beethoven i-a dedicat sonata op. 27 nr. 2. cunoscută sub numele de "Sonata lunii". Giulietta s-a căsătorit, însă, cu contele Gallenberg şi l-a lăsat pe Beethoven pradă singurătăţii şi disperării, stare ce s-a tradus, în 1802, într-un document sfâşietor: "Testamentul de la Heiligenstadt".
Încă de la prima simfonie, geniul beethovenian îşi manifestase îndrăzneala. În aspectul orchestraţiei, supremaţia ierarhică a instrumentelor cu coarde este contestată de o veritabilă promovare a instrumentelor de suflat (critica consacrată a vremii îi reproşa că scrie "muzică militară"), în Simfonia a III-a, încheiată la începutul anului 1804, gândirea orchestrală inovatoare a lui Beethoven se apropia de punctul culminant. Contextul istoric al acestei capodopere a făcut să curgă multă cerneală; se ştie că Beethoven, republican convins încă din 1798, îi dedicase această simfonie lui Napoleon Bonaparte, în care vedea un corespondent contemporan al marilor consuli romani. Aflând că Bonaparte s-a proclamat împărat, Beethoven s-a înfuriat, a rupt pagina de dedicaţie şi a dat lucrării sale titlul definitiv de "Simfonia eroica".
În 1804, Beethoven a lucrat la unica lui operă, "Fidelio", iniţial intitulată "Leonora". Încheiată în 1805 şi prezentată în premieră la 20 noiembrie, într-o Vienă invadată de trupele lui Napoleon, în faţa unei săli aproape goale (mulţi dintre vienezi fugiseră din oraş), reprezentaţia a fost un eşec total. La insistenţa prietenilor, Beethoven a consimţit să facă importante modificări şi tăieturi în partitura iniţială, rezultatul fiind reprezentat din nou, la 29 martie 1806. Primirea a fost mai bună. Însă, doar opt ani mai târziu, revăzută de la un capăt la celălalt, opera şi-a primit forma definitivă şi a cunoscut, în sfârşit, succesul. Opera "Fidelio" poate fi considerată prefigurarea dramei muzicale moderne.
Tot din aceşti ani (1804-1808) datează Simfonia a IV-a, sonata op. 53, dedicată lui Waldstein, cu o scriitură pianistică revoluţionară în domeniul coloristic, grandioasa sonată op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară, al patrulea concert pentru pian, dedicat arhiducelui Rudolf, noul elev şi prieten al lui Beethoven, ca şi cele trei cvartete op. 59, comandate de prinţul Razumovsky, ambasadorul Rusiei la Viena, fervent admirator al compozitorului.
Urmează, în sfârşit, simfoniile a cincea şi a şasea, compuse în aceeaşi perioadă, între 1805 şi 1808 şi cântate în primă audiţie în acelaşi concert, din 22 decembrie 1808. Simfonia a V-a este lucrarea beethoveniană cea mai celebră şi cea care, împreună cu Simfonia a IX-a, a suscitat cele mai multe comentarii.
Simfonia a IX-a op. 125 pare a-l fi însoţit pe Beethoven de-a lungul întregii sale vieţi creatoare. Încă din 1792, el se entuziasmase în faţa "Odei bucuriei" a lui Schiller. În 1817, a schiţat o lucrare orchestrală cu voci. Apoi, pe măsură ce compunerea simfoniei avansa (1822-1823), a renunţat la ideea unui final vocal. Doar la sfârşitul anului 1823 a fost realizată sinteza: Oda lui Schiller avea să încununeze lucrarea, interpretată în primă audiţie la 7 mai 1824. Primele trei mişcări sunt puternic legate de final, prin introducerea acestuia, care le rememorează, una câte una. "Tema bucuriei" îşi face, astfel, o intrare discretă, aproape tandră, la corzile grave şi îşi începe expansiunea. Această temă, cea mai cunoscută întregii lumi din muzica tuturor timpurilor, a fost obiectul unor cercetări neobosite din partea compozitorului; sunt cunoscute două sute de stadii prin care aceasta a trecut, într-un mare număr de lucrări. Beethoven a căutat, trecând prin nenumărate schiţe, starea generatoare cea mai potrivită pentru expansiunea unei teme. Astfel, "dezvoltarea" finalului nu este una propriu-zisă, ci este o amplificare constantă, o glorificare a unei idei, o incantaţie: prin aceasta, finalul Simfoniei a IX-a îşi poartă, dintr-o sală de concert în alta, destinul de imn.
În decembrie 1826, a contactat o congestie pulmonară. După patru luni de suferinţe, la 26 martie 1827, în timpul unei furtuni violente, compozitorul moare la Viena. Funeraliile au fost fastuoase, la acestea participând peste 20.000 de persoane. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: societateamuzicala.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














