Scriitorul şi savantul german Johann Wolfgang von Goethe s-a născut la 28 august 1749, în oraşul german Frankfurt pe Main, într-o familie burgheză.

Este unic în rândul scriitorilor germani pentru modul strâns în care a împletit viaţa cu literatura, oglindind în ultima toate etapele şi meandrele celei dintâi: atmosfera casei părinteşti, natura, excursiile şi călătoriile, episoadele de pasionată dragoste, prieteniile, impresiile procurate de arta gotică sau antică, după cum nota Mihai Isbăşescu în ''Istoria literaturii germane'' (Ed. Ştiinţifică, 1968). De altfel, complexitatea scriiturii lui Goethe reiese şi din multitudinea de forme artistice abordate: poezie, dramaturgie, proză, critică literară.

A primit o educaţie rigidă de la tatăl său, consilierul imperial Johann Kaspar Goethe, şi de la profesorii particulari cu care a învăţat limbi străine, a studiat istoria, ştiinţele naturale, matematica, desenul şi muzica, a practicat scrima şi călăria.

Între 1765-1768, a urmat studii de drept la Leipzig, pe care le-a întrerupt din cauza stării precare de sănătate.

În 1766 a fost publicată prima poezie a lui Goethe "Coborârea din Infern a lui Isus Cristos" şi placheta de versuri "Annette". În 1769, apare placheta "Cântece noi", potrivit Tabelului cronologic apărut în volumul "Poezie şi adevăr", la Editura pentru literatură, în 1967.

A reluat studiile de drept în 1771, la Strasbourg, unde şi-a obţinut licenţa de avocat, notează http://www.thefamouspeople.com/. A profesat, însă, doar câteva luni.

Şi-a petrecut anii următori la Frankfurt şi Wetzlar. Au fost ani de afirmare literară în spiritul curentului ''Furtună şi avânt'' ("Sturm und Drang"), al cărui organ programatic, ziarul ''Frankfurter Gelehrte Anzeigen'', l-a editat împreună cu Johann Gottfried Herder şi Johann Heinrich Merck. În vara anului 1773, începe să scrie "Faust". Scrie, de asemenea, piesa ''Gotz von Berlichingen'' (1773) şi drama ''Egmont'' (1788).

Din dragostea nefericită pentru logodnica unui prieten, se naşte romanul epistolar ''Suferinţele tânărului Werther'' ("Die Leiden des jungen Werthers"), romanul care avea să-l facă celebru. Cartea a fost publicată în 1774, pentru ca în 1787 să apară o ediţie revăzută. Goethe a scris romanul la vârsta de 24 de ani, timp de aproximativ cinci săptămâni, între ianuarie şi martie 1774.

Lucrarea este considerată emblematică pentru mişcarea "Furtună şi avânt", care a marcat o revenire a romantismului. Una dintre caracteristicile acestei mişcări a fost accentul pus pe intensitatea emoţiilor, în contrast cu raţionalismul iluminist la modă în acei ani.

"Suferinţele tânărului Werther" este o carte a emoţiilor extreme, cu un deznodământ pe măsură, scrisă sub forma unor epistole pe care protagonistul, Werther, artist cu o fire sensibilă şi un temperament pasional, i le trimite amicului său, Wilhelm. Goethe se foloseşte de acest format pentru a descrie în amănunt trăirile personajului şi starea sa mentală pe parcursul diverselor evenimente.

Ajuns în fictivul sat Wahlheim, inspirat, probabil, de localitatea Garbenheim de lângă oraşul Wetzlar, eroul cărţii se declară încântat de viaţa simplă şi armonioasă a oamenilor locului. Aici se află, însă, şi sursa suferinţelor sale viitoare, în persoana frumoasei şi virtuoasei Charlotte, o tânără de care Werther face imprudenţa de a se îndrăgosti deşi ştia că este logodită cu Albert.

Werther se împrieteneşte cu amândoi şi va petrece câteva luni bune în compania acestora. Durerea cauzată de pasiunea sa sortită să rămână neîmplinită atinge cote insuportabile, astfel încât Werther decide să părăsească edenicul sat şi să trăiască în Weimar. Aici are loc o nefericită întâmplare, care îl va determina să se întoarcă în Wahlheim. Suferinţa sa este accentuată de faptul că, de data aceasta, Charlotte se măritase cu Albert. Femeia înţelege durerea lui Werther şi, din milă pentru acesta şi respect pentru soţul său, decide ca Werther să-şi rărească vizitele.

Werther este convins de faptul că această situaţie disperată nu poate fi rezolvată decât de moartea unuia dintre cele trei personaje. Fiind incapabil să rănească pe cineva, cu atât mai puţin să ucidă, nefericitul amorez decide să îşi ia propria viaţă, plan pe care îl şi pune în practică. Cartea este parţial inspirată din realitate, Werther fiind chiar autorul, îndrăgostit de Charlotte Buff, care l-a respins pentru a se mărita cu avocatul Johann Christian Kestner.

"Suferinţele tânărului Werther" a inspirat numeroase romane, poate cel mai important fiind "Lotte in Weimar" (1939) al lui Thomas Mann.

În 1775, Goethe face prima călătorie în Elveţia. În acelaşi an, ducele Karl-August von Weimar îi oferă postul de ministru. Goethe se dovedeşte un bun organizator şi reformator cu vederi înaintate.

În 1780 intră în loja masonică. În 1782, este înnobilat de către ducele Karl-August von Weimar şi devine preşedintele consiliului de stat. În 1783 intră în ordinul masonic al Iluminaţilor, potrivit Tabelului cronologic apărut în volumul "Poezie şi adevăr", la Editura pentru literatură, în 1967.

Călătoria de doi ani în Italia (1786-1788) marchează ceea ce s-a numit ''perioada clasică''. Acum publică dramele ''Ifigenia în Taurida'' (1779) şi ''Torquato Tasso'' (1790). În 1788, după întoarcerea din Italia, se îndrăgosteşte de Christiane Vulpius, pe care o angajează menajeră. Se va căsători cu ea în 1806.

În 1791, preia conducerea Teatrului din Weimar.

În 1794, începe prietenia cu Friedrich Schiller, care durează până la moartea acestuia, în 1805, potrivit ''Dicţionarului Enciclopedic'' (vol. II, Ed. Enciclopedică, 1996). Doi ani mai târziu termină romanul autobiografic ''Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister'', considerat cel mai valoros roman educativ şi de formare a unei personalităţi din întreaga literatură germană.

După moartea lui Schiller, Goethe termină partea întâi din ''Faust'' (1805), scrie romanul ''Afinităţi elective'' (1809), publică ''Poezie şi adevăr'' (1811-1814), primele părţi din ''Divanul occidental-oriental'' (1811-1813), ''Anii de peregrinări ai lui Wilhelm Meister'' (1821).

Johann Wolfgang von Goethe a desfăşurat şi studii ştiinţifice, în domenii precum mineralogia, geologia, botanica sau osteologia. De pildă, a scris despre osul intermaxilar la om (1784), metamorfoza plantelor (1790) şi despre teoria culorilor (1810).

În ultimii ani de viaţă, Goethe îşi îngrijeşte ultima ediţie de opere - 40 de volume apărute în anii 1827-1830, urmate de alte 20 de volume apărute în perioada 1833-1842. Marea ediţie din Weimar, care mai cuprinde şi scrierile ştiinţifice, jurnalele, însemnările şi corespondenţa, însumează 133 de volume, mărturie a celei mai prodigioase activităţi desfăşurate de vreun scriitor german.

S-a stins din viaţă la 22 martie 1832. Ultimele lui cuvinte au fost ''lumină, mai multă lumină'', în camera care i se părea tot mai întunecată.

În anul morţii, Goethe încheie marea operă a vieţii sale, ''Faust'', la care a lucrat în jur de 60 de ani. A lucrat în jur de 60 de ani la desăvârşirea operei, concepută sub formă de poem dramatic în două părţi. Cea de-a doua parte a lucrării a apărut postum, chiar în anul morţii sale.

Protagonist este personajul omonim, un savant ce realizează că oricâte cunoştinţe ar asimila, cunoaşterea sa rămâne incompletă. Astfel, viaţa lui nu are sens, căci nu poate cunoaşte împlinirea. Faust încheie un pact cu diavolul, învoindu-se să îşi dea sufletul acestuia dacă, în schimb, va putea trăi o singură clipă de fericire. Mefisto îi oferă diverse satisfacţii şi plăceri, cei doi călătorind atât în istorie, cât şi în mitologie.

Într-un final, Faust atinge satisfacţia supremă doar atunci când îşi foloseşte inteligenţa şi creativitatea acţionând în folosul umanităţii. În acest moment, divinitatea intervine şi salvează sufletul lui Faust, în ciuda pactului făcut de acesta.

Goethe s-a inspirat din legendele germane medievale despre Faust, bazate, la rândul lor, pe viaţa reală a alchimistului şi astrologului Johann Georg Faust. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: imdb.com