Retrospectiva evenimentelor interne 21-25 februarie 2022
Reacţiile interne privind situaţia din Ucraina, aprobarea de către deputaţi a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, decizia de reducere a accizei la carburanţi, precum şi stabilirea datei alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, reprezintă o parte dintre evenimentele interne din perioada 21-25 februarie 2022.
SITUAŢIA DIN UCRAINA
* 21 februarie - Consiliul Afaceri Externe (CAE) s-a reunit la Bruxelles, şefii diplomaţiilor europene transmiţând că o recunoaştere de către Rusia a provinciilor separatiste din Ucraina ar reprezenta "o încălcare flagrantă" a dreptului internaţional. În contextul dezbaterii privind situaţia de securitate din proximitatea Ucrainei şi de la Marea Neagră, inclusiv în cadrul întâlnirii cu ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, ministrul român Bogdan Aurescu a subliniat că este necesară continuarea căutării unei soluţii diplomatice la actuala criză. El a subliniat susţinerea României pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, respectiv pentru perspectiva europeană şi euroatlantică a acestui stat, respectiv a Georgiei şi pentru perspectiva europeană a Republicii Moldova.
* 22 februarie - Ministerul Afacerilor Externe a informat că, în contextul deteriorării grave a situaţiei de securitate din Ucraina şi din regiunea Mării Negre, a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina la nivelul maxim - "Părăsiţi imediat ţara!".
* 23 februarie - Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a afirmat la TVR că un război pe teritoriul României este, în acest moment, exclus, aşa cum o arată toate analizele NATO, iar probabilitatea unui atac asupra ţării noastre "tinde spre zero".
* 24 februarie - Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat în cei mai fermi termeni agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Preşedintele a solicitat oprirea imediată, integrală şi necondiţionată a agresiunii militare ruse, retragerea tuturor forţelor ruse din Ucraina şi încetarea oricăror presiuni la adresa Ucrainei.
* 24 februarie - Premierul Nicolae Ciucă a condamnat decizia Federaţiei Ruse de a invada teritoriul Ucrainei, pe care o consideră "un act ilegal de agresiune" şi subliniază solidaritatea cu Guvernul de la Kiev, reiterând că este prioritară protejarea cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul ucrainean.
* 24 februarie - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis un apel la încetarea războiului în Ucraina şi rugăciune pentru pace, în care îşi exprimă speranţa că forţele politice euro-atlantice mai pot găsi calea unui dialog pacificator spre binele acestei ţări şi al întregii Europe.
* 24 februarie - Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a reunit, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis. S-a discutat despre implicaţiile asupra securităţii euroatlantice în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România condamnă ferm agresiunea nejustificată, ilegală şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei. El a punctat că singura soluţie pentru depăşirea crizei este cea diplomatică. "Dragi români, ştiu că sunteţi îngrijoraţi de conflictul care are loc nu departe de graniţele ţării noastre, dar vă asigur: niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa şi a familiei sale", a afirmat preşedintele.
* 24 februarie - MAE continuă monitorizarea situaţiei cetăţenilor români din Ucraina şi a convocat celula de criză inter-instituţională (task-force) pentru sprijinirea şi acordarea de asistenţă consulară cetăţenilor români din Ucraina. Structurile guvernamentale responsabile sunt pregătite să asigure măsurile necesare pentru o preluarea, la nevoie, a fluxurilor de refugiaţi, se arată într-un comunicat al Executivului.
* 24 februarie - Liderii partidelor din coaliţia guvernamentală - PSD, PNL, UDMR şi Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale - au transmis o declaraţie comună prin care condamnă ferm "invadarea şi agresiunea armată" de către Federaţia Rusă a teritoriului Ucrainei şi dau asigurări că ţara noastră nu va fi implicată în niciun posibil conflict militar.
AFACERI EXTERNE
* 23 februarie - Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, cei doi oficiali având discuţii şi pe temele de actualitate ale agendei europene, regionale şi internaţionale, acordând o atenţie deosebită problemei securităţii euro-atlantice şi tensiunilor crescute din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene.
* 25 februarie - Preşedintele Klaus Iohannis a avut o convorbire telefonică cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în care a reconfirmat sprijinul deplin al României pentru această ţară şi cetăţenii săi, în contextul în care se află regiunea.
CORONAVIRUS
* 25 februarie - Până la această dată, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.717.289 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 107.924 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, a informat Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Un număr de 8.974 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 120 de decese, dintre care 5 anterioare intervalului de referinţă, fiind efectuate peste 56.000 de teste. De la începutul pandemiei, 63.193 de persoane diagnosticate cu infecţia cu SARS-CoV-2 au decedat în România. În ţara noastră, cel mai mare număr de cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei - 40.018 - s-a înregistrat la 1 februarie 2022.
POLITIC
* 21 februarie - Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat cu 101 de voturi "pentru", 24 de abţineri şi un vot "împotrivă", Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022.
* 22 februarie - Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2021 privind acordarea de sprijin şi asistenţă de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite.
* 22 februarie - Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu directorul Agenţiei Europene pentru Cooperarea Reglementatorilor din domeniul Energiei, Christian Zinglersen, principalele teme de discuţie fiind investiţiile în energia regenerabilă şi dezvoltarea sectorului energetic. De asemenea, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai companiilor americane din cadrul American-Romanian Business Council (AMRO), context în care a fost subliniată importanţa investiţiilor generate în cadrul Parteneriatului Strategic Româno-American în domenii precum digitalizare, medicină, energie, apărare, cyber, financiar bancar, exploatarea resurselor naturale.
JUSTIŢIE
* 21 februarie - Deputaţii au aprobat proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, cu 205 voturi "pentru", 90 de voturi "împotrivă" şi o abţinere. Proiectul va fi votat şi de Senat, care este Cameră decizională.
ECONOMIC
* 22 februarie - Liderii coaliţiei de guvernare au ajuns la un acord de principiu pentru reducerea accizei la carburanţi, precum şi pentru prelungirea actualei scheme de plafonare şi compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale după 1 aprilie. La propunerea PSD, acciza la carburanţi ar putea să fie redusă cu 50% pe o perioadă de trei luni, cu aplicare mai înainte de 1 aprilie.
* 22 februarie - Un conflict în Ucraina nu va duce la probleme în aprovizionarea cu gaze a României, care îşi poate asigura întregul consum din surse interne odată cu venirea primăverii, a afirmat ministrul Energiei, Virgil Popescu. El a arătat că ţara noastră se preocupă de diversificarea rutelor de import al gazelor.
SĂNĂTATE
* 22 februarie - Deputaţii au adoptat, în unanimitate (298 de voturi), un proiect de lege care care are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care permite extinderea caravanelor medicale mobile prin introducerea conceptului de ambulatoriu mobil.
* 24 februarie - Academicianul şi medicul, Alexandru Vlad Ciurea, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS).
SPORT
* 22 februarie - Fosta gimnastă Ecaterina Szabo a fost numită consilieră a ministrului Sportului.
* 22 februarie - Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, la finalul Comitetului Executiv, că 12 aprilie 2022 este data Adunării Generale a FRF, în cadrul căreia vor avea loc alegerile pentru funcţia de preşedinte al instituţiei, el fiind deocamdată singurul candidat. Burleanu a mai afirmat că FRF va organiza o nouă competiţie, Liga de tineret, destinată jucătorilor sub 18 ani. Totodată, el a precizat că FRF va demara un curs de antrenori pentru foştii jucători de fotbal.
* 23 februarie - Clubul Gaz Metan Mediaş a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal cu retragerea a opt puncte, din cauza neachitării datoriilor către foşti antrenori şi conducători. Gaz Metan Mediaş mai fusese penalizată cu două puncte pentru neachitarea datoriilor faţă de fotbalistul Ronaldo Deaconu. Prin retragerea celor zece puncte, Gaz Metan a coborât pe locul 15 în clasament. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Ionela Gavril)
*** Materialul este realizat în baza ştirilor AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














