logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UE 15 ANI: România şi Comitetul European al Regiunilor (CoR)

Image

Comitetul European al Regiunilor (CoR) este un organism consultativ reprezentând autorităţile locale şi regionale din Europa, format din reprezentanţi ai celor 27 de state membre, aleşi la nivel local şi regional. Prin intermediul CoR, aceştia îşi pot exprima în mod direct opiniile cu privire la legislaţia UE care are impact asupra regiunilor şi oraşelor, scrie https://european-union.europa.eu/.

Rolul şi componenţa Comitetului European al Regiunilor
CoR este un organism înfiinţat în 1997, fiind consultat cu privire la reglementările propuse, pentru a se garanta că legislaţia europeană ţine cont de punctul de vedere al fiecărei regiuni din UE.

Comisia Europeană, Consiliul UE şi Parlamentul European trebuie să consulte CoR atunci când elaborează acte legislative în domenii care intră în competenţa autorităţilor locale şi regionale precum sănătatea, educaţia, ocuparea forţei de muncă, politica socială, coeziunea economică şi socială, transportul, energia şi combaterea schimbărilor climatice. Dacă nu este consultat, CoR poate sesiza Curtea de Justiţie.

Din momentul în care primeşte o propunere legislativă, Comitetul pregăteşte şi adoptă un aviz pe care îl transmite apoi tuturor instituţiilor europene relevante. De asemenea, CoR poate emite avize şi din proprie iniţiativă.

Membrii CoR sunt reprezentanţi aleşi din cadrul autorităţilor locale sau regionale. Fiecare ţară îşi desemnează membrii. Aceştia sunt numiţi de Consiliul UE pentru un mandat de cinci ani care poate fi reînnoit. Numărul de membri din fiecare ţară depinde de mărimea populaţiei statului respectiv. Membrii provenind dintr-o anumită ţară formează delegaţia naţională a acelui stat, reflectând echilibrul politic, geografic, regional şi local.

Fiecare membru poate decide să facă parte dintr-un grup politic în cadrul CoR. În prezent, în Comitetul European al Regiunilor, există şase grupuri politice care reflectă diverse afilieri politice: Partidul Popular European (EPP), Partidul Socialiştilor Europeni (PES), Grupul Renew Europe, Grupul Alianţa Europeană (Grupul AE), Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) şi Grupul Verzilor. Membrii au, de asemenea, posibilitatea de a alege să nu facă parte dintr-un grup politic, dacă doresc acest lucru (neafiliaţi).

CoR numeşte un preşedinte din rândul membrilor săi pentru un mandat de doi ani şi jumătate, mai informează https://european-union.europa.eu/. Din februarie 2020, preşedinte al CoR este Apostolos Tzitzikostas (Grecia, PPE). Prim-vicepreşedintele instituţiei este Vasco Alves Cordeiro (Portugalia, PES), conform https://cor.europa.eu/.

Priorităţille CoR pentru mandatul 2020-2025 sunt: apropierea Europei de cetăţeni: democraţia şi viitorul UE; gestionarea transformărilor fundamentale ale societăţii: construirea unor comunităţi locale şi regionale reziliente; coeziunea: politici ale UE adaptate la realităţile teritoriale, informează https://cor.europa.eu/.

Cum lucrează Comitetul European al Regiunilor
În desfăşurarea lucrărilor sale, CoR numeşte un raportor (unul din membrii săi) care consultă părţile interesate şi pregăteşte avizul. Textul este discutat şi adoptat de comisia din cadrul CoR care se ocupă de domeniul politic respectiv. Avizul este ulterior prezentat în sesiune plenară tuturor membrilor, care îl pot modifica şi apoi adopta prin vot. În cele din urmă, avizul este transmis tuturor instituţiilor relevante ale UE.

Anual au loc până la 6 şedinţe plenare, în cadrul cărora se adoptă avize care acoperă între 50 şi 80 de proiecte legislative. Ultima sesiune plenară a avut loc în perioada 26-27 ianuarie 2022, în cadrul căreia s-au discutat teme legate de agricultură, dezvoltare rurală, coeziune teritorială, Pactul verde, viitorul Europei, conform https://cor.europa.eu/.

Reprezentarea României în Comitetul European al Regiunilor
Delegaţia română la Comitetul European al Regiunilor este alcătuită din preşedinţi de consilii judeţene şi primari de municipii, oraşe şi comune, care deţin un mandat electoral în cadrul comunităţilor lor.

Cei 15 reprezentanţi ai României în CoR sunt reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România - UNCJR (6 reprezentanţi), Asociaţiei Municipiilor din România - AMR (3 reprezentanţi), Asociaţiei Oraşelor din România - AOR (3 reprezentanţi), Asociaţiei Comunelor din România - ACoR (3 reprezentanţi). Din delegaţia română mai fac parte şi alţi 15 membri supleanţi.

Guvernul României a adoptat un Memorandum semnat de primul-ministru, care stabileşte procedura de nominalizare a membrilor Delegaţiei României la CoR, procedură aprobată, în prealabil, de către cele patru asociaţii ale autorităţilor publice locale.

Fiecare din cele patru asociaţii (UNCJR, AMR, AOR şi ACoR) transmite propunerile de nominalizare Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), care se ocupă de notificarea reprezentanţilor României la Comitetul European al Regiunilor. Criteriile principale care trebuie îndeplinite în procesul de nominalizare se referă la echilibrul geografic şi distribuţia teritorială (judeţe/municipii/oraşe/comune), echilibrul politic şi de gen (femei/bărbaţi), precum şi la cunoaşterea unei limbi străine. Guvernul naţional emite o decizie pe care o transmite Consiliului UE, acesta din urmă desemnând în mod oficial componenţa Delegaţiei României la CoR.

Preşedintele delegaţiei României la CoR este, în prezent, Adrian Ovidiu Teban, primar al oraşului Cugir, judeţul Alba (reprezentant PPE). De asemenea, coordonatorii Delegaţiei naţionale Raul Cazan, reprezentant AOR la Bruxelles şi Liliana Mangeac, coordonatorul Biroului UNCJR Bruxelles, informează site-ul https://cor-romania.ro/.

Cei 15 reprezentanţi actuali ai României în CoR sunt, potrivit site-urilor https://memberspage.cor.europa.eu/ şi https://cor-romania.ro/:

* Ionel Arsene - preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, reprezentant al Partidului Socialiştilor Europeni (PES), membru Comisiei pentru politica socială, educaţie, ocuparea forţei de muncă, cercetare şi cultură (SEDEC-VII), şi membru al Comisiei pentru politica de coeziune teritorială şi bugetul UE (COTER-VII)
* Daniel Băluţă - primarul Sectorului 4 al Municipiul Bucureşti, reprezentant al PES, membru al Comisiei pentru cetăţenie, guvernanţă, afaceri externe şi instituţionale (CIVEX -VII) şi membru al Comisiei pentru resurse naturale (NAT-VII)
* Emil Boc - primarul oraşului Cluj-Napoca, reprezentant al Partidului Popular European (PPE), reprezentant al comisiilor SEDEC-VII şi al COTER-VII
* Csaba Borboly - preşedintele Consiliului judeţean Harghita, reprezentant al PPE şi al comisiilor SEDEC-VII şi Comisiei pentru mediu, schimbări climatice şi energie (ENVE-VII)
* Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, reprezentantă a PPE, membră a  Comisiei pentru politica economică (ECON-VII) şi a Comisiei pentru resurse naturale (NAT-VII)
* Gheorghe Dămian - primarul comunei Ciugud, judeţul Alba, reprezentant al Alianţei Europene (EA) şi membru al comisiilor SEDEC-VII şi COTER-VII
* Emil Drăghici - primarul comunei Vulcana-Băi, judeţul Dâmboviţa, reprezentant al Alianţei Europene (EA) şi membru al comisiilor  CIVEX-VII şi NAT-VII
* Mariana Gâju - primarul comunei Cumpăna, judeţul Constanţa, reprezentantă a PES şi membră a comisiilor ECON-VII, ENVE-VII
* Petre Emanoil Neagu - preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, reprezentant PES şi membru al comisiilor ECON-VII, NAT-VII
* Robert Negoiţă - primarul sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, reprezentant PES şi membru al ECON-VII, ENVE-VII
* Alin-Adrian Nica - preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, reprezentant al PPE şi membru al comisiilor CIVEX-VII, COTER-VII
* Corneliu Ştefan - preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, reprezentant al PES şi al comisiilor CIVEX-VII, ENVE-VII
* Adrian Ovidiu Teban - primarul oraşului Cugir, judeţul Alba, reprezentant PPE şi membru al comisiilor ECON-VII şi COTER-VII
* Gabriela Florica Tulbure -primarul oraşului Seini, judeţul Maramureş, reprezentantă a PPE şi membră a comisiilor CIVEX-VII, SEDEC-VII
* Marius Ioan Ursăciuc - primarul oraşului Gura Humorului, judeţul Suceava, reprezentant al Renew Europe şi membru al comisiilor  NAT-VII, ENVE-VII AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: (c) European Committee of the Regions/facebook.com
 

Afisari: 83

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 19-10-2026 12:57

Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)

Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de

Documentare 19-10-2026 11:35

AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''

Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco

Documentare 19-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu

Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie

Documentare 19-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr

Documentare 19-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie

Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea) 

Documentare 18-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova

Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana

Documentare 18-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)

Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți

Documentare 18-10-2026 08:00

18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro

Documentare 18-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul

Documentare 18-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie

Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-10-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)

Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d

Documentare 17-10-2026 10:00

17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co

Documentare 17-10-2026 09:00

17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.

Documentare 17-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.

Documentare 17-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)