Ion Mihalache s-a născut la 18 februarie 1882 la Topoloveni, judeţul Argeş.

A absolvit Şcoala Normală de Învăţători din Câmpulung-Muscel. A profesat ca învăţător în satul natal.

A pus bazele unor gazete ţărăneşti şi a unor reviste pedagogice.

În perioada 1916-1918 a participat la Războiul de Întregire Naţională (1916-1918) şi este decorat cu Ordinul Mihai Viteazul pentru acte de bravură, potrivit volumului ''Dicţionar biografic de istorie a României'' (Bucureşti, Meronia, 2008).

La 5 decembrie 1918 a înfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc cu scopul reprezentării intereselor ţăranilor. La alegerile legislative din 2-9 noiembrie 1919, Partidul Ţărănesc a obţinut 10,7% din mandatele pentru Adunarea Deputaţilor şi 13% din cele destinate Senatului. A participat la guvernul de uniune naţională condus de Alexandru Vaida-Voievod, în care a deţinut portofoliul de ministru al Agriculturii şi Domeniilor (16 decembrie 1919 - 12 martie 1920).

Ion Mihalache a promovat legea care a vizat împroprietărirea şcolilor săteşti cu o suprafaţă de teren arabil pe care să poată fi desfăşurată o activitate agricolă. Prin această lege, au fost acordate 100 de hectare de teren arabil şi 25 de hectare de vie. Partidul Ţărănesc a fuzionat cu Partidul Naţional Român în 1926 condus de Iuliu Maniu. În urma acestei fuziuni apare o nouă formaţiune politică Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ), fiind ales vicepreşedinte. A fost ales deputat de Argeş, apoi senator în toate legislaturile perioadei interbelice.

Ajungerea la putere, în 1928, a Partidului Naţional Ţărănesc a însemnat deţinerea de către Ion Mihalache a unui număr de portofolii în executivele conduse de Iuliu Maniu şi Gheorghe Mironescu, respectiv ministru al agriculturii şi domeniilor (10 noiembrie 1928-6 iunie 1930; 7-12 iunie 1930; 13 iunie - 9 octombrie 1930), ministru de interne (10 octombrie 1930 - 4 aprilie 1931; 11 august 1932 - 8 ianuarie 1933).

Retragerea lui Iuliu Maniu de la conducerea PNŢ a însemnat preluarea preşedinţiei partidului de către Ion Mihalache în perioada 20 noiembrie 1933 - 23 noiembrie 1937, perioadă care coincide opoziţiei guvernării liberale a lui Gheorghe Tătărescu. A contribuit la realizarea programului partidului din aprilie 1935, prilej cu care a urmărit să creeze ''statul ţărănesc'' întemeiat pe colaborarea tuturor categoriilor sociale sub forma unei ''democraţii rurale''.

Acceptă, la 17 aprilie 1940, propunerea de consilier regal în timpul dictaturii lui Carol al II-lea, însă renunţă la 26 iunie 1940, când este pusă în discuţie problema cedării Basarabiei.

În calitate de voluntar a participat la războiul împotriva URSS, ceea ce a determinat imposibilitatea de a fi ales sau dreptul de a alege cu prilejul alegerilor din 1946.

În urma înscenării de la Tămădău, din 11 noiembrie 1947, a fost arestat şi condamnat la temniţă grea.

A rămas fidel liderului partidului Iuliu Maniu, pe care nu l-a părăsit, similar altor membri ai formaţiunii.

A publicat ''Îmbunătăţirea soartei materiale a învăţătorilor'' (1911), ''Ce politică să facem?'' (1914), ''Noul regim agrar (1925)'', ''Scrisori către plugari (1930)'', Statul ţărănesc (1936), ''Zece ani de la fuziunea PNŢ'' (1936), ''Tineretul român şi naţionalismul constructiv'' (1937), ''Statul ţărănesc. Lămurirea Programului PNŢ'' (1944), ''Ce politică trebuie să facem (1955)'', conform volumului ''Dicţionar biografic de istorie a României''.

S-a stins din viaţă la 5/6 martie 1963, în închisoarea de la Râmnicu Sărat. AGERPRES(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.iiccmer.ro