logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Retrospectiva evenimentelor interne 31 ianuarie - 4 februarie 2022

Imagine din galeria Agerpres

Vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii, vizita ministrului francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, în România, înregistrarea în data de 1 februarie a unui număr record de 40.018 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, precum şi interviul acordat AGERPRES de către ministrul Sportului, Eduard Novak, înaintea JO de iarnă 2022 de la Beijing reprezintă o parte dintre evenimentele interne din perioada 31 ianuarie - 4 februarie 2022.


APĂRARE
* 2 februarie - Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii, prilej cu care a declarat că riscurile şi ameninţările la adresa securităţii regionale, europene şi euro-atlantice s-au amplificat, punctând că este nevoie ca România să fie foarte bine pregătită "pentru a contracara acţiunile agresive: "Parcurgem o perioadă extrem de tensionată, în care riscurile şi ameninţările la adresa securităţii regionale, europene şi euro-atlantice, inclusiv a securităţii României, s-au amplificat. Sunt evidente tendinţele de revenire la politica de forţă şi de contestare a actualei ordini internaţionale liberale, precum şi a arhitecturii europene de securitate construite după Războiul Rece. În aceste condiţii, trebuie să fim foarte bine pregătiţi pentru a contracara acţiunile agresive, inclusiv de tip hibrid, de exemplu în spaţiul cibernetic. România acţionează ferm şi consecvent pentru consolidarea solidarităţii şi a unităţii NATO, iar relaţia trans-atlantică reprezintă un element principal de susţinere a coeziunii aliate".

RELAŢII EXTERNE
* 2 februarie - Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit într-o şedinţă solemnă, dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, la eveniment fiind prezent şi ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Republicii Franceze, Jean-Yves Le Drian şi premierul Nicolae Ciucă.
* 2 februarie - Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a efectuat o vizită oficială în România. (2-3)
* 3 februarie - Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe ministrul Jean-Yves Le Drian, cu prilejul marcării a 15 ani de la aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană.
* 3 februarie - Ministrul Jean-Yves Le Drian a susţinut o conferinţa comună cu ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, în care a declarat că Franţa doreşte extinderea spaţiului Schengen în cadrul preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care o exercită (din ianuarie 2022) fiind într-o dispoziţie foarte favorabilă pentru România.

CORONAVIRUS
* 31 ianuarie - Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că România trebuie să se adapteze regulilor din Uniunea Europeană cu privire la certificatul digital COVID-19, iar persoanele care au făcut doza a doua de vaccin în urmă cu mai mult de 9 luni trebuie să îşi facă şi boosterul.
* 31 ianuarie - Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis prin Hotărârea nr. 6/2022 instituirea măsurii carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România şi nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau testarea negativă RT-PCR efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării/intrării în ţară.
* 1 februarie - Un număr record de 40.018 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 19.887 mai mult decât în ziua anterioară, fiind efectuate peste 122.000 de teste, a informat Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Până acum, cele mai multe infectări înregistrate într-o zi în România de la începutul pandemiei au fost pe 26 ianuarie 2022 - 34.255 de cazuri.
* 3 februarie - Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 7 februarie. Accesul în magazinele alimentare din centrele şi parcurile comerciale este permis tuturor persoanelor cu respectarea anumitor condiţii, iar portul măştii de protecţie de tip medical sau de tip FPP 2 rămâne obligatoriu în toate spaţiile închise şi deschise.
* 4 februarie - Până la această dată, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.356.792 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 66.053 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, a informat Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Un număr de 31.776 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 97 de decese, dintre care unul anterior intervalului de referinţă, fiind efectuate peste 101.000 de teste. De la începutul pandemiei, 60.450 de persoane diagnosticate cu infecţia cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

POLITIC
* 1 februarie - Deputatul Violeta Alexandru a anunţat, în plen, constituirea grupului parlamentar al deputaţilor independenţi de dreapta din care urmează să facă parte şi fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban.
* 2 februarie - Plenul Camerei Deputaţilor a decis modificarea regulamentului acestui for legislativ, urmând să fie înfiinţat un nou compartiment de secretar general adjunct, care se va adăuga celor trei existente.

JUSTIŢIE
* 1 februarie - Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a fost condamnat de o instanţă a Curţii de Apel Braşov la 7 ani şi zece luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie.
* 3 februarie - Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani închisoare cu executare pentru luare de mită şi conflict de interese în dosarul "Polaris". În acelaşi dosar, omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru complicitate la luare de mită. De asemenea, fostul deputat PSD Eduard Stelian Martin, asociat şi administrator în fapt al companiei Polaris, a fost achitat.
* 3 februarie - A murit Claudiu Bejan, fost director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la vârsta de 54 de ani.

ECONOMIC
* 31 ianuarie - Guvernul a aprobat o ordonanţă care prevede măsuri în sprijinul sectorului HORECA. Astfel, printre altele, s-a stabilit prelungirea măsurii privind scutirea de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici pentru o perioadă de 180 de zile. Concomitent, s-a prevăzut şi mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, în sensul scăderii acestei perioade de 180 de zile din totalul de 365 zile ale anului fiscal.
* 3 februarie - Prim-ministrul Nicolae Ciucă şi ministrul Economiei, Florin Marian Spătaru, s-au întâlnit cu reprezentanţii MEDEF (Mouvement des Entreprises de France), organizaţie care reuneşte peste 75% dintre companiile din Franţa, şi care au transmis dorinţa de investi în economia României, în domenii care să genereze dezvoltare şi noi locuri de muncă.

EDUCAŢIE
* 2 februarie - Un număr de 27.000 de elevi şi peste 7.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ sunt infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, potrivit ultimelor raportări, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Ministrul susţine că nu este necesară o revizuire a regulii conform căreia clasele trec în sistem online la apariţia a trei cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

CULTURĂ
* 2 februarie - Criticul, istoricul şi teoreticianul literar Sorin Alexandrescu, compozitorul Adrian Iorgulescu şi neurochirurgul Alexandru-Vladimir Ciurea se numără printre noii membri ai Academiei Române aleşi în cadrul Adunării Generale.
* 3 februarie - Directorul general interimar al Teatrului Naţional, Ioan Onisei, a murit, la vârsta de 68 de ani. (n. 4 ian.1954)

SPORT
* 2 februarie - Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că abia peste 10-15 ani poate spera România la o nouă medalie olimpică la Jocurile Olimpice de iarnă, şi asta doar în condiţiile în care în următorii 4-5 ani se va investi în infrastructură şi în cluburile de copii şi juniori. El consideră că România se prezintă cu un număr mulţumitor de sportivi la JO de la Beijing, precizând că aşteaptă în continuare explicaţii de la Federaţia Română de Schi-Biatlon pentru locul refuzat. În ceea ce priveşte aşteptările sale de la această ediţie a JO, Novak a spus că are mari speranţe de la sportivii de la bob şi sanie, care ar putea obţine un loc între primii şase. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu)

*** Materialul este realizat în baza ştirilor AGERPRES

Afisari: 91

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 19-10-2026 12:57

Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)

Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de

Documentare 19-10-2026 11:35

AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''

Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco

Documentare 19-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu

Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie

Documentare 19-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr

Documentare 19-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie

Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea) 

Documentare 18-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova

Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana

Documentare 18-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)

Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți

Documentare 18-10-2026 08:00

18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro

Documentare 18-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul

Documentare 18-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie

Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-10-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)

Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d

Documentare 17-10-2026 10:00

17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co

Documentare 17-10-2026 09:00

17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.

Documentare 17-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.

Documentare 17-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)