În perioada 1859-2011, în România, s-au desfăşurat, potrivit site-ului https://www.recensamantromania.ro/, 12 recensăminte oficiale. Dintre acestea, nouă s-au desfăşurat înainte de 1989 şi trei după acest an. Pe teritoriul ţării noastre există o îndelungă şi bogată tradiţie în domeniul evidenţei şi statisticii. Cu toate acestea, recensămintele oficiale au fost consemnate începând cu 1859.

Mărturii referitoare la astfel de înregistrări au fost menţionate încă din secolele V-IV î.Hr. în operele lui Herodot, Strabon, Xenofon şi ale altor istorici şi filosofi ai lumii antice. Apoi, în Evul Mediu timpuriu, investigaţiile cu caracter demografic şi economic efectuate fără întrerupere în ţara noastră au asigurat continuitatea unui proces de cunoaştere, de o inestimabilă importanţă. Ceva mai târziu, urbariile, catastifele, listele de dijme, tabelele episcopale au fost forme prin care, începând cu secolul al XV-lea, s-a ţinut evidenţa populaţiei şi a bunurilor acesteia. De exemplu, în 1591, domnul Moldovei, Petre Şchiopul (n. 1537- d. 1594), a întocmit, cu propria mână, "Catastihul de cisle de ţărani de la toate ţinuturi şi curteni şi vătaji şi neameşi şi popi", notează https://www.recensamantromania.ro/,.

În secolele XVII-lea şi al XVIII-lea se diversifică cercetările cu caracter statistic, catagrafiile, în Muntenia şi Moldova, şi conscripţiile, în Transilvania şi Banat, devenind din ce în ce mai bogate în date privind numărul populaţiei şi, mai ales, starea materială a acesteia. O amplă catagrafie a celor două ţări româneşti s-a făcut în timpul războiului ruso-turc (1768-1774). De amintit sunt, de asemenea, conscripţia din 1785-1786 în Transilvania istorică, Banat, Crişana şi Maramureş, precum şi catagrafia Moldovei din 1803, cunoscută şi sub denumirea de "Cronica liuzilor".

Recensământul populaţiei din 1838 este şi primul recensământ demografic autentic din România, cuprinzând totalitatea locuitorilor Ţării Româneşti, indiferent de vârstă, sex, stare socială etc. şi întrunind majoritatea cerinţelor impuse unei astfel de investigaţii (universalitate, înregistrare prin dialog nemijlocit cu subiectul, caracterul individual al înregistrării, iniţierea şi efectuarea acţiunii de către autoritatea de stat).

Recensămintele oficiale desfăşurate în perioada 1859-2011 au fost: Recensământul din 1859-1860, Recensământul general al populaţiei României din 1899, Recensământul general al populaţiei din 1912, Recensământul general al populaţiei din 1930, Recensământul general al populaţiei din 1941, Recensământul agricol şi al populaţiei din 1948, Recensământul populaţiei din 1956, Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1966, Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 1977, Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1992, Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 2002, Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 2011.

Recensământul din 1859-1860
Primul recensământ oficial din istorie a avut loc în 1859, pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, când acesta a demarat Recensământul populaţiei din 1859-1860, prima investigaţie care a urmărit atât aspecte demografice, cât şi economico-sociale, simultan, în cele două provincii unite, potrivit https://www.recensamantromania.ro/.

La acea dată, la Bucureşti exista Serviciului Statistic Central din Ţara Românească, condus de Dionisie Pop Marţian, iar la Iaşi, Direcţia de Statistică a Moldovei, condusă de Ion Ionescu de la Brad.

Metodologia de lucru şi indicatorii înregistraţi au fost diferiţi de la o provincie la alta, Dionisie Pop Marţian - preşedintele Serviciului Statistic Central din Ţara Românească - la Bucureşti, şi Ion Ionescu de la Brad - preşedintele Direcţiei de Statistică a Moldovei la Iaşi - , având puncte de vedere diferite privind abordarea demersului. Dar, dincolo de chestiunile tehnice, şi unul, şi celălalt aveau aceeaşi viziune privind principiile şi obiectivele statisticii, precum şi locul acesteia în sistemul instituţiilor publice.

Rezultatele au fost prezentate la 25 iunie 1860, pentru Muntenia, şi în vara lui 1861, pentru Moldova. Ele au oferit guvernului domnitorului Alexandru Ioan Cuza importante informaţii privind populaţia, după sex, stare civilă, vârstă şi infirmităţi, după naţionalitate şi cult religios, pe categorii sociale şi medii, după profesii ş.a.m.d, într-o dispunere pe judeţe, ocoale şi oraşe.

Recensământul general al populaţiei din 1899
Confirmând valoarea ştiinţifică şi, mai ales, utilitatea practică evidentă a acţiunii de recenzare din 1859-1860, în ciuda inerentelor sale limite şi imperfecţiuni, Mihail Kogălniceanu a iniţiat, în 1880, un proiect pentru realizarea unui nou recensământ. Recensământul din 1880 nu s-a putut organiza, dar, începând cu 1884, au avut loc, la fiecare cinci ani, recensăminte fiscale, cel din 1899 fiind transformat de Leonida Colescu - o altă figură a statisticii oficiale româneşti, conducător al aparatului statistic central în perioada 1899-1922 - în recensământ de populaţie.

Remarcabil prin volumul şi calitatea datelor colectate şi prelucrate, acest recensământ, ale cărui rezultate finale au fost publicate în 1905, răspunde viziunii lui Leonida Colescu despre locul şi rolul cercetărilor demografice în proiectarea politicilor de guvernare a unei ţări: "Această lucrare este necesară şi folositoare pentru că o cunoştinţă exactă a numărului populaţiei înlesneşte oricărui guvern sarcina care îi este încredinţată de a se îngriji de îmbunătăţirea mijloacelor ei de trai".

Recensământul general al populaţiei din 1912
Direcţiunea Statisticii Generale condusă de Leonida Colescu a efectuat recensământul populaţiei din 1912 pornind de la patru principii de organizare: (1) efectuarea pe baza unei legi speciale; (2) dispunerea de resurse pentru stimularea unui corp de recenzori şi controlori statistici; (3) obligativitatea răspunsurilor şi (4) independenţa faţă de orice operaţiuni de înregistrare cu caracter fiscal, cerinţe conforme cu practica statistică internaţională a timpului.

Recensământul general al populaţiei din 1930
La 12 ani de la Marea Unire, a avut loc Recensământul din 1930, primul efectuat în România reîntregită, considerat unul dintre cele mai moderne efectuate în acei ani în lume, "realizare ştiinţifică excepţională", "operă de stil mare, realizată obiectiv şi fără cusur", cum era caracterizat în presa europeană a vremii. El a însemnat, de altfel, o premieră absolută pentru statistica din Europa, prin înregistrarea concomitentă a apartenenţei etnice, a limbii materne şi a religiei, mai scrie site-ul https://www.recensamantromania.ro/.

Recensământul general al României din 1941
Rezultatele obţinute prin recensământ au depăşit, fără îndoială, cu mult sfera de interes legată de participarea României la conflagraţia mondială, cu atât mai mult cu cât, cuprinzând şi agricultura, Recensământul general din 1941 a reprezentat, totodată, şi primul recensământ agricol cu adevărat sistematic efectuat în România.

Institutul Central de Statistică a pus la dispoziţia autorităţilor date fiabile atât în ceea ce priveşte starea demografică a ţării (de importanţă deosebită pentru asigurarea fluxului de mobilizări pentru front), cât şi privind capacitatea economiei - mai ales a industriei de război şi a agriculturii - de a susţine o campanie militară fără precedent.

Recensământul agricol şi al populaţiei din 1948 
După 1945, în condiţiile în care în România se producea o majoră schimbare politică, cu repercusiuni asupra întregului sistem economico-social, statistica românească a cunoscut o lungă perioadă în care, în ciuda presiunilor de tot felul, a căutat să-şi păstreze credibilitatea câştigată, să-şi conserve şi să-şi respecte principiile de lucru, mai scrie sursa citată.

Recensământul din 1948 a fost primul efectuat de către regimul comunist, care a înregistrat populaţia ţării la structura teritorială după cel de-Al Doilea Război Mondial. Unitatea de observare a fost "gospodăria". Populaţia, conform Recensământului din 1948, era de 15.872.624 locuitori, conform site-urilor https://insse.ro/ şi https://www.recensamantromania.ro/.

Recensământul populaţiei din 1956 
Recenzarea din 1956 a avut ca unitate de observare "familia". Rezultatele lui au fost publicate în intervalul 1959-1961, în 4 volume cu aproximativ 4.300 pagini.
Conform Recensământului din acest an, populaţia era de 17.489.450 locuitori, conform site-urilor https://www.recensamantromania.ro/ şi https://insse.ro/.

Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1966 
A fost organizat asemănător celui din 1956 şi indica o populaţie de 19.103.163 locuitori. (sursa: https://insse.ro/)

Recensământul populaţiei şi locuinţelor din anul 1977 
A cuprins o gamă mai largă de indicatori, iar programul recensământului şi sistemul de prelucrare adoptate au fost dintre cele mai moderne.
Recensământului din 1977 indica o populaţie de 21.559.910 locuitori. (sursa: https://insse.ro/)

Recensămintele populaţiei după 1989
După 1989, s-au realizat recensăminte ale populaţiei şi locuinţelor în 1992, 2002 şi 2011, potrivit site-ului Institutului Naţional de Statistică, https://insse.ro/.

Recensământul din 7 ianuarie 1992 indica o populaţie de 22.810.035 locuitori, cel din 18 martie 2002 o populaţie de 21.680.974 locuitori, iar cel din 20 octombrie 2011 de 20.121.641, conform site-urilor https://insse.ro/ şi https://www.recensamantromania.ro/. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

* Explicaţie foto din deschidere: Recensamântul populaţiei şi locuinţelor din anul 1992; recenzor in cartierul Drumul Taberei, Bucureşti, 8 februarie 1992.

Citiţi şi:

INS: Prima etapă a recensământului populaţiei şi locuinţelor începe marţi

Calendarul Recensământului populaţiei României 2021 

Guvernul a aprobat mai multe acte normative pentru efectuarea recensământului populaţiei şi locuinţelor