3 februarie - Ziua internaţională a alegerilor
Ziua internaţională a alegerilor este marcată în fiecare an, în prima zi de joi din luna februarie, la iniţiativa Asociaţiei Oficialilor Electorali din Europa (ACEEEO). În 2022, ziua este sărbătorită la data de 3 februarie. Pentru marcarea acestei zile, organizatorii pleacă de la premisa că alegerile libere şi corecte reprezintă pilonul de bază al democraţiei, conform https://aceeeo.org/.
Decizia privind instituirea unei astfel de zile a fost luată de către experţii electorali din întreaga lume în cadrul Conferinţei Globale a Oficialilor Electorali, desfăşurată în perioada 14-17 septembrie 2005, în Ungaria. Prin intermediul acestei conferinţe, experţii au transmis un mesaj important despre nevoia de a consolida procesul dezvoltării democratice în lume.
Scopul lansării Zilei internaţionale a alegerilor a fost, pe lângă întărirea convingerii privind ireversibilitatea procesului democratic, şi informarea publicului cu privire la noi achiziţii şi provocări legate de diferite sisteme de vot sau atragerea atenţiei parlamentelor, guvernelor, politicienilor şi liderilor mondiali asupra rolului lor esenţial în promovarea unei culturi a democraţiei şi a nivelurilor ridicate de participare a alegătorilor. Nu în ultimul rând, iniţiatorii şi-au dorit, prin celebrarea acestei zile, promovarea valorilor democratice.
Experţii electorali precizează că principiile alegerilor democratice sunt incluse în dreptul internaţional, constituţiile naţionale şi în legislaţiile interne ale statelor. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a ONU a declarat dreptul de vot ca fiind unul fundamental încă din 1948. Stabilirea votului general şi egal, a votului direct şi secret este o valoare atât de mare pentru omenire, încât trebuie să fie considerată de fiecare politician, funcţionar public şi electorat o direcţie care a fost dată democraţiei. De asemenea, alegerile sunt un mijloc necesar de gestionare a puterii, asigurându-ne, astfel, că parlamentele şi guvernele în funcţie servesc atât interesului societăţii, cât şi al individului, conform https://aceeeo.org/.
Majoritatea ţărilor din lume se angajează să organizeze în mod regulat alegeri prezidenţiale, parlamentare şi municipale/locale. Pentru ca legitimitatea alegerilor să fie de necontestat, experţii electorali trebuie să vegheze la conduita corectă şi transparentă a alegerilor şi la prevenirea fraudei şi asigurarea proceselor de remediere legală.
Cu ocazia Zilei internaţionale a alegerilor, au loc seminarii, ateliere şi mese rotunde cu privire la importanţa alegerilor democratice, istoria alegerilor şi culturii democratice, precum şi cu privire la provocarea organizării unor alegeri credibile şi transparente, mai scrie sursa citată.
Ziua alegerilor internaţionale este celebrată anual şi în România.
În 2021, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi ACEEEO au marcat importanţa Zilei Internaţionale a Alegerilor prin simpozionul organizat online cu tema: "Tinerii şi alegerile (Youth and Election)", potrivit unui comunicat de presă al AEP remis AGERPRES la 4 februarie 2021. Evenimentul a avut ca scop facilitarea dialogului dintre organismele de management electoral cu privire la educaţia electorală, precum şi evidenţierea importanţei participării la vot a tinerilor.
Tot cu prilejul ediţiei din 2021 a Zilei internaţionale a alegerilor, AEP a organizat o expoziţie virtuală de vederi cu tematică electorală pe pagina de Facebook a instituţiei.
Autoritatea Electorală Permanentă a fost înfiinţată în 2003, prin Legea 286/2003, atribuţiile sale fiind modificate de atunci prin mai multe acte normative precum Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Electorale Permanente, din 17 aprilie 2019. Astfel, AEP este autoritatea administrativă autonomă, cu personalitate juridică şi competenţă generală în materia pregătirii, organizării şi desfăşurării alegerilor şi a referendumurilor, precum şi în domeniul finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale. AEP îşi desfăşoară activitatea cu respectarea principiilor independenţei, imparţialităţii, legalităţii, transparenţei, eficienţei, profesionalismului, responsabilităţii, sustenabilităţii, predictibilităţii şi legitimităţii. Printre obiectivele instituţiei se numără: aplicarea unitară, pe întreg cuprinsul ţării, a dispoziţiilor legale din domeniul electoral şi al finanţării partidelor politice; educarea electoratului şi a celorlalţi participanţi la alegeri; reprezentarea în plan extern a statului român ca principal vector de imagine în ceea ce priveşte gradul de democratizare a României, măsurat prin modul de exercitare a drepturilor electorale, egalitatea de şanse în competiţia politică şi transparenţa în finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, scrie site-ul https://www.roaep.ro/. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














