SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 ianuarie
Ortodoxe
Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur; Sf. Sfinţit Mc. Ipolit, episcopul Romei
Duminica a 32-a după Rusalii
Greco-catolice
Duminica 32 dR. Sf. Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur; Sf. m. papă Hipolit
Romano-catolice
Duminica a 4-a de peste an
Sf. Martina, m.
Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sunt sărbătoriţi de Biserică împreună în ziua de 30 ianuarie.
În timpul domniei împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), în jurul Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur s-au iscat controverse aprige privind întâietatea unuia sau a altuia. Reprezentanţii celor trei facţiuni, care se numeau Ioaniteni, alţii Vasiliteni, iar alţii Grigoriteni, stârneau multe discuţii, fiecare susţinând pe câte unul dintre ierarhi în detrimentul celorlalţi doi.
Pentru aceea, după câţiva ani, s-au arătat sfinţii ierarhi, nu în vis, ci chiar în fiinţă, lui Ioan, mitropolitul cetăţii Evhaitenilor. Şi toţi trei i-au spus că, aşa precum vede, ei sunt la fel în faţa lui Dumnezeu: "Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sârguit cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire. Deci, împreunându-ne într-o zi, când ţi se va părea ţie că este de cuviinţă, fă nouă praznic cuviincios" (Vieţile Sfinţilor).
Disputele au fost stinse astfel în chip minunat, ajungându-se la stabilirea unui praznic împreună a celor Trei Sfinţi Ierarhi, ca unii care sunt în egală măsură bineplăcuţi lui Dumnezeu şi deopotrivă de vrednici să fie cinstiţi de credincioşi.
În cursul anului bisericesc, pomenirea fiecăruia dintre ei se face pentru Sfântul Vasile la 1 ianuarie, pentru Sfântul Grigorie Teologul la 25 ianuarie, iar pentru Sfântul Ioan Gura de Aur la 13 noiembrie şi la 27 ianuarie.
În 30 ianuarie se sărbătoreşte lucrarea lor făcută în folosul Bisericii.
Toţi cei trei Sfinţi Ierarhi au trăit în secolul al IV-lea, numit "veacul de aur" al creştinătăţii, s-au născut în familii evlavioase creştine şi au avut parte de o educaţie aleasă. Toţi trei au studiat la cele mai vestite şcoli ale vremii şi au fost ridicaţi prin voia lui Dumnezeu la treapta arhieriei, pentru a răspândi de acolo, cu şi mai multă putere, lumina adevărului dumnezeiesc, dovedindu-se a fi vrednici păstori ai credincioşilor lor.
Au fost deopotrivă mari sprijinitori ai săracilor, orfanilor, bolnavilor şi ai tuturor celor aflaţi în suferinţă şi, mai mult decât atât, au luptat, prin cuvânt şi prin scris, pentru lămurirea adevărurilor de credinţă ortodoxă, împotriva rătăcirilor şi a credinţelor deşarte. Au fost mari predicatori şi scriitori bisericeşti, lăsând în urma lor un număr mare de cărţi de învăţătură, alcătuind diverse cântări şi rugăciuni. Sfântul Ierarh Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur au lăsat şi Liturghiile care le poartă numele.
Despre Sfântul Ioan Gură de Aur se arată că a întrecut pe toţi filosofii în cuvinte şi mai ales în iscusinţa, înlesnirea şi frumuseţea vorbirii; şi atât de bine a tâlcuit dumnezeiasca Scriptură şi a săvârşit propovăduirea evanghelică, încât, dacă n-ar fi fost acest Sfânt, "ar fi fost de trebuinţă să mai vină încă o dată pe pământ Stăpânul Hristos" ("Vieţile Sfinţilor").
Faptele sale bune atât de mult l-au înălţat, încât pe toţi i-a întrecut, fiind izvor al milosteniei şi al dragostei. A trăit 63 de ani, fiind ierarh al Bisericii lui Hristos şase ani. S-a săvârşit în Comane, surghiunit de împărăteasa Eudoxia.
Sfântul Vasile cel Mare a întrecut mult în cuvinte, nu numai pe cei din vremea lui, ci şi pe cei vechi; a studiat mult în domeniile ştiinţelor şi filosofiei. A ocupat scaunul arhiepiscopal al mitropoliei Cezareei Capadociei, la vârsta de 37 de ani, şi a păstorit Biserica opt ani; apoi, s-a dus către Domnul, aflat în fruntea arhiepiscopiei sale.
Ca întâistătător al scaunului din Cezareea Capadociei, Sfântul Vasile a întemeiat, lângă Cezareea, diferite aşezăminte pentru alinarea suferinţelor celor bolnavi şi nevoiaşi: spitale, azile, ospătării, şcoli şi altele.
"Un cartier întreg din Cezareea era destinat pentru această mare operă creştină filantropică de ajutorare a celor lipsiţi şi tratare gratuită a celor bolnavi, cu cheltuiala episcopiei care purta grijă de toate" ("Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhim. Cleopa Ilie, 1996).
Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Teologul a păstorit Biserica Constantinopolului 12 ani şi a trăit 80 de ani. Se spune despre Sfântul Grigorie că atunci când s-a făcut patriarh a găsit în cetate numai o biserică a drept-credincioşilor, iar când a părăsit scaunul a lăsat numai una eretică.
A mers de la Constantinopol la Arianz, moşia sa, unde, cugetând pururea la Dumnezeu şi făcându-se cu totul strălucită oglindă a Lui, s-a sfârşit cu pace. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; www.crestinortodox.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doia Lecea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














