O PERSONALITATE PE ZI: Rockerul Axl Rose
Axl Rose (William Bruce Rose), solist şi membru fondator al trupei rock Guns N' Roses, s-a născut la 6 februarie 1962, în Lafayette, Indiana, SUA. A fost atras de muzică de mic copil, iar la vârsta de cinci ani a început să cânte în corul bisericii împreună cu fratele vitreg şi cu sora lui, sub numele Bailey Trio.
A urmat cursurile Jefferson High School, unde cânta în corul şcolii. În adolescenţă a alcătuit prima sa trupă, numită Axl. Ulterior, a preluat numele acesteia ca prenume, spunându-şi Axl Rose.
În 1982 s-a mutat în Los Angeles, California, luând hotărârea de a începe o carieră muzicală. S-a alăturat trupei Rapidfire, cu care a înregistrat un demo, în 1983. După destrămarea grupului, a intrat în trupa L.A. Guns, înainte de a alcătui, împreună cu prietenul său din copilărie Izzy Stradlin, trupa Hollywood Rose, conform site-ului www.thefamouspeople.com.
1985 a fost anul în care Axl Rose şi fostul său coleg de trupă Tracii Guns au format Guns N' Roses, prin unirea celor două grupuri din care făceau parte: Hollywood Rose şi L.A. Guns. Membrii Guns N' Roses - solistul Axl Rose, chitariştii Slash şi Izzy Stradlin, basistul Duff McKagan şi bateristul Steven Adler - au debutat în ''The Troubadour'', Hollywood, urmând să cânte în cluburi din Los Angeles. Trupa a atras atenţia mai multor case de discuri importante. Cu puţin timp înainte de a semna un contract cu Geffen Records, în 1986, solistul trupei şi-a schimbat legal numele în acte, devenind oficial W. Axl Rose. Guns N' Roses a lansat, în decembrie 1986, EP-ul ''Live ?!*@ Like a Suicide'', care cuprindea patru piese - ''Reckless Life'', ''Nice Boys'', ''Move to the City'', ''Mama Kin''.
Albumul de debut al trupei, ''Appetite for Destruction'', a fost lansat în 1987, devenind un succes uriaş. A intrat în topul celor mai bune albume ale anului şi s-a vândut în peste un milion de exemplare numai în SUA. În 1988 au participat la festivalul Monsters of Rock din Anglia şi au lansat albumul ''G N' R Lies'', care a devenit extrem de cunoscut. Pe parcursul anului 1989, Guns N' Roses a devenit una dintre trupele rock de top din lume. Axl Rose a apărut în acel an pe coperta revistei "Rolling Stone".

Sursa foto:rollingstone.com
În 1991, trupa a plecat într-un turneu de doi ani şi jumătate - ''Use Your Illusion Tour'' - şi a lansat două albume - ''Use Your Illusion I'' şi ''Use Your Illusion II''. Cele două albume au avut mare succes, fiecare intrând în Billboard 200, pe locurile 2 şi, respectiv, 1. Discurile s-au vândut în peste 35 de milioane de exemplare în întreaga lume.
Concertul final al turneului ''Use Your Illusion'' a avut loc la 17 iulie 1993, în Buenos Aires, a reprezentat ultimul show live al lui Axl Rose cu trupa pentru următorii şapte ani şi jumătate.
În noiembrie 1993 au lansat albumul ''The Spaghetti Incident?'', care nu a avut acelaşi succes ca precedentele. Până la finalul anilor '90, trupa nu s-a destrămat, dar Axl Rose nu a mai apărut în public.
În 2001, a cântat la ''Rock in Rio 3'', cu altă formulă de muzicieni - chitariştii Buckethead, Robin Finck, Paul Tobias, basistul Tommy Stinson, bateristul Bryan ''Brain'' Mantia, Dizzy Reed şi Chris Pitman la clape. A urmat o nouă pauză în apariţiile publice ale artistului, revenind abia în 2006, când a participat la un turneu în Europa şi America de Nord.
Compilaţia ''The Roots of Guns N' Roses'', lansată în 2004, cuprinde piesele ''Anything Goes'', ''Rocker'', ''Shadow of Your Love'' şi ''Reckless Life'', înregistrate în ianuarie 1984, pe un demo.
Albumul ''Chinese Democracy'' a fost lansat în 2008, la 15 ani după precedentul album. În următorii cinci ani, trupa a efectuat turnee în America, Europa şi Australia. De asemenea, rockerii de la Guns N' Roses au participat la ''Rock in Rio 4''.
Guns N' Roses a vândut peste 100 de milioane de copii ale albumelor sale pe plan mondial. Fiecare material discografic al grupului a intrat în topul Billboard, în multe topuri europene, din Asia şi America de Sud. Cel mai bine vândut disc al trupei este "Appetite For Destruction", cu peste 38 de milioane de exemplare, în toată lumea.
În 2012, Axl Rose a intrat în ''Rock and Roll Hall of Fame'', precizează site-ul www.thefamouspeople.com.
Guns N' Roses a susţinut un concert în România, în septembrie 2010, la complexul Romexpo din Capitală, iar în iulie 2012, la festivalul ''Rock the City'', tot la Romexpo.
În martie 2016, trupa Guns N' Roses anunţa că se va reuni pentru un turneu în 21 de oraşe din America de Nord. Tot în 2016, Axl Rose a fost cooptat în trupa AC/DC în locul solistului Brian Johnson, care avea probleme de sănătate şi risca să rămână fără auz.
Axl Rose a cântat cu AC/DC în turneul ''Rock or Bust'' în 2016. Anul 2018 a adus albumul "Shadow of Your Love", iar în 2019, Guns N' Roses a lansat albumele "Mr. Brownstone", "The Illusion Broadcast" şi "Wild Horses", efectuând turnee de promovare.
În 2021, trupa a lansat "Absurd" şi "Hard Skool". AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Axl Rose/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














