Săptămâna europeană 17-21 ianuarie 2022
Alegerea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor Parlamentului European, înfiinţarea Agenţiei Uniunii Europene pentru Azil (EUAA), startul înscrierilor pentru pentru ediţia 2022 a premiilor "Noul Bauhaus european", prezentarea de către Emmanuel Macron a priorităţilor preşedinţiei franceze în PE etc, reprezintă o parte dintre evenimentele de la nivelul instituţiilor europene în intervalul 17-21 ianuarie 2022.
Parlamentul European
* Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a ales-o, la 18 ianuarie, în funcţia de preşedinte al său, pentru doi ani şi jumătate, pe eurodeputata malteză Roberta Metsola, scrie site-ul www.europarl.europa.eu.
Născută în Malta, în 1979, Roberta Metsola (PPE) este deputată în Parlamentul European din 2013, fiind a treia femeie preşedintă a legislativului european, după Simone Veil (1979-1982) şi Nicole Fontaine (1999-2002). Ea va conduce instituţia până la următoarele alegeri europene, din vara lui 2024.
* De asemenea, Parlamentul European, i-a ales, la 18 ianuarie, pe cei 14 vicepreşedinţi ai săi pentru cea de-a doua jumătate a actualului mandat legislativ. În ordinea numărului de voturi obţinute, noii vicepreşedinţi ai Parlamentului European sunt: Othmar Karas (PPE, Austria), Pina Picierno (S&D, Italia), Pedro Silva Pereira (S&D, Portugalia), Ewa Kopacz (PPE, Polonia), Eva Kaili (S&D, Grecia), Evelyn Regner (S&D, Austria), Rainer Wieland (PPE, Germania), Katarina Barley (S&D, Germania), Dita Charanzova (Renew Europe, Cehia), Michal Simecka (Renew Europe, Slovacia), Nicola Beer (Renew Europe, Germania), Roberts Zile (ECR, Letonia), Dimitrios Papadimoulis (Stânga, Grecia) şi Heidi Hautala (Verzi, Finlanda).
* Preşedintele francez Emmanuel Macron a prezentat eurodeputaţilor, la 19 ianuarie, principalele obiective şi strategia politică pentru cele şase luni în care Franţa deţine Preşedinţia UE. În cadrul unei dezbateri în hemiciclul de la Strasbourg, preşedintele Macron a explicat că valorile pe care a fost fondată UE - democraţie, progres şi pace - sunt în prezent ameninţate şi a solicitat un angajament pentru "a le da o nouă viaţă". El a avertizat că sfârşitul statului de drept este începutul autoritarismului şi a subliniat că UE trebuie să utilizeze dialogul pentru a-i recâştiga pe cei care "deviază" de la principiile democratice. În domeniul apărării, preşedintele Macron a subliniat că "trebuie să rămânem fermi în faţa interferenţelor şi încercărilor de a destabiliza Europa, în special cele venite din Rusia, şi să îi pedepsim efectiv pe cei care încalcă normele internaţionale", scrie www.europarl.europa.eu.
* Parlamentul a aprobat, la 20 ianuarie, acordul provizoriu la care s-a ajuns anul trecut cu Consiliul privind extinderea competenţelor autorităţii de reglementare a medicamentelor din UE. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) va fi mai bine echipată pentru a atenua deficitele de medicamente şi pentru a aborda urgenţele de sănătate publică. Vor fi create două grupuri de coordonare privind deficitele, pentru medicamente şi, respectiv, dispozitive medicale, iar EMA va institui şi va gestiona Platforma europeană de monitorizare a deficitelor pentru a facilita colectarea datelor, mai notează site-ul PE.
Comisia Europeană
* La 18 ianuarie, Adunarea plenară a Conferinţei pentru viitorul Europei a trecut în revistă cele 90 de recomandări ale grupurilor de dezbatere din cadrul Conferinţei: grupul "Democraţia europeană/Valori şi drepturi, statul de drept, securitate" şi grupul "Schimbări climatice şi mediu/Sănătate". Aceste 90 de recomandări, împreună cu recomandările aferente ale grupurilor naţionale de dezbatere ale cetăţenilor, vor fi prezentate şi discutate în cadrul următoarei adunări plenare a conferinţei, care are loc în perioada 21-22 ianuarie, la sediul Parlamentului European de la Strasbourg (Franţa), potrivit https://ec.europa.eu/.
* La 18 ianuarie, au început înscrierile pentru premiile "Noul Bauhaus european", ediţia din 2022. În urma succesului primelor premii, pentru care s-au primit peste 2 000 de candidaturi anul trecut, ediţia din 2022 va celebra noi exemple inspiratoare de transformări pe care iniţiativa îşi propune să le aducă. Premiile se vor acorda proiectelor şi ideilor care contribuie la crearea unor locuri frumoase, sustenabile şi incluzive, fiind încadrate în patru categorii: reconectarea cu natura; recâştigarea unui sentiment de apartenenţă; prioritizarea locurilor şi a persoanelor care au cea mai mare nevoie; stimularea unei gândiri integrate, pe termen lung şi care ţine seama de ciclul de viaţă în ecosistemul industrial. Premiul a fost lansat de preşedinta von der Leyen în 2020, scrie site-ul Comisiei.
* Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, la 19 ianuarie, că UE va reacţiona prin sancţiuni economice şi financiare "masive" în cazul unor atacuri asupra Ucrainei, conform Reuters. "Dacă situaţia se deteriorează, dacă vor avea loc orice atacuri împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei, vom reacţiona prin sancţiuni economice şi financiare masive. Comunitatea transatlantică este fermă în această privinţă", a spus ea în deschiderea Forumului Economic Mondial. "Nu acceptăm încercarea Rusiei de a împărţi Europa în sfere de influenţă. Dacă vor fi atacuri, suntem pregătiţi", a mai spus Von der Leyen.
* UE solicită, la 21 ianuarie, consultări cu Rusia în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) cu privire la restricţiile la export impuse de Rusia asupra produselor din lemn. Restricţiile la export constau în creşterea semnificativă a taxelor la export pentru anumite produse din lemn şi într-o reducere drastică a numărului de puncte de trecere a frontierei prin care pot avea loc exporturile de produse din lemn. Începând cu octombrie 2020, când autorităţile de la Moscova au anunţat aceste măsuri, UE a purtat mai multe discuţii cu Rusia, fără succes. Măsurile au intrat în vigoare în ianuarie 2022. Consultările în materie de soluţionare a litigiilor pe care UE le-a solicitat reprezintă prima etapă a procedurilor de soluţionare a litigiilor în cadrul OMC, scrie site-ul Comisiei Europene.
Consiliul Uniunii Europene
* Consiliul a decis, la 17 ianuarie, retragerea Argentinei, Australiei şi Canadei de pe lista ţărilor pentru care ar trebui eliminate restricţiile de călătorie. Decizia s-a luat în urma unei revizuiri efectuate în temeiul recomandării privind eliminarea treptată a restricţiilor temporare asupra călătoriilor neesenţiale către UE, scrie www.consilium.europa.eu.
Frontex
*Agenţia europeană pentru poliţia de frontieră şi garda de coastă (Frontex) trebuie să-şi sporească transparenţa planurilor sale operaţionale şi să efectueze proceduri de screening asupra migranţilor mai riguroase, în special în cazul minorilor, indică un raport publicat la 19 ianuarie de Ombudsmanul Uniunii Europene, Emily O'Reilly, conform Reuters. Documentul adaugă că Frontex trebuie să publice ''regulile sale cu privire la modul în care directorul executiv ia deciziile de a suspenda, a încheia sau a retrage finanţarea activităţilor Frontex în cazul cărora există îngrijorări legate de drepturile fundamentale''.
Oficiul European de Luptă Antifraudă
* Un grup infracţional va fi tras la răspundere în România pentru că a deturnat sute de mii de euro din fondurile UE pentru agricultură destinaţi cultivării roşiilor, a anunţat, la 19 ianuarie, într-un comunicat, Oficiul European de Luptă Antifraudă. OLAF susţine că grupul, care "nu avea nicio intenţie de a cultiva roşii" a deturnat 850.000 de euro din fondurile UE pentru agricultură. De asemenea, potrivit OLAF, "niciun cent din aceşti bani nu a fost cheltuit pe agricultură sau în România", potrivit https://ec.europa.eu/.
Agenţia Uniunii Europene pentru Azil
* Începând cu 19 ianuarie 2022, Agenţia Uniunii Europene pentru Azil (EUAA) va înlocui Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO). Noua agenţie este responsabilă de îmbunătăţirea funcţionării sistemului european comun de azil prin: furnizarea unei asistenţe operaţionale şi tehnice crescute statelor membre şi prin sporirea coerenţei în evaluarea cererilor de protecţie internaţională. Consiliul a adoptat regulamentul de transformare a EASO într-o veritabilă agenţie a UE la La 9 decembrie 2021, informează www.consilium.europa.eu. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Cerasela Bădiţă)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














