JO 2022: Jocurile Olimpice de iarnă din 1972 - Sapporo (Japonia)
Cea de-a XI-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă a avut loc în oraşul japonez Sapporo, între zilele de 3-13 februarie 1972, potrivit olympics.com. A fost pentru prima dată când Jocurile hibernale s-au desfăşurat pe continentul asiatic şi, totodată, prima oară când au avut loc în afara Europei şi a Americii de Nord.
Oraşul Sapporo, situat în sud-vestul insulei Hokkaido, obţinuse organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă în 1940, dar acestea au fost anulate din pricina celui de-al Doilea Război Mondial. În perioada care a urmat atunci, ţările înfrânte au fost cumva marginalizate de mişcarea olimpică. Astfel, au trebuit să treacă 32 de ani pentru ca Japonia să obţină, din nou, statutul de gazdă a jocurilor.
Deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de iarnă din 1972 fost făcută de Majestatea Sa, Împăratul Hirohito (denumit postum Împăratul Showa).
Cei 1.006 sportivi, dintre care 205 femei, reprezentând 35 de ţări, s-au întrecut în 35 de probe din şase sporturi: bob, biatlon, hochei pe gheaţă, patinaj (artistic şi viteză), sanie, schi (alpin, sărituri, fond şi combinata nordică).
Au participat în premieră Taiwan şi Filipine. Pentru prima dată, sania de două persoane a devenit probă olimpică.
Vedetele ediţiei au fost schioarea sovietică Galina Kulakova şi patinatorul olandez de viteză Ard Schenk, câştigători a câte trei medalii de aur fiecare. Popularitatea lui Schenk în ţara lalelelor a fost atât de mare, încât o floare a fost denumită în cinstea sa: Crocus schrysanthus Ard Schenk, notează olympics.com.
O premieră absolută a fost clasarea pe primele trei locuri în proba de trambulină 70 metri a sportivilor japonezi. Astfel, Yukio Kasaya a condus autoritar proba, devenind campion olimpic. A fost urmat de compatrioţii săi Akitsugu Konno, medalia de argint şi de Seiji Aochi, care a reuşit clasarea pe cea de-a treia treaptă a podiumului.
Schiorul spaniol Fernandez Ochoa, în vârstă de 21 de ani, a câştigat proba de slalom, aducând Spaniei prima medalie de aur la o Olimpiadă albă.
La turneul de hochei pe gheaţă, s-a produs prima excludere pentru dopaj, un jucător din echipa Republicii Federale Germane folosind o substanţă interzisă, notează cosr.ro.
Cele mai multe medalii de aur, în număr de 8, au revenit delegaţiei sovietice. Elveţia, Republica Democrată Germană şi Ţările de Jos au obţinut, fiecare, patru titluri olimpice, potrivit olympics.com.
Primele locuri în clasamentul general pe medalii: URSS (16 medalii), R.D. Germană (14 medalii), Norvegia (12 medalii).
Delegaţia României a fost formată din 14 sportivi, numai bărbaţi, bobul de două persoane (Ion Panţuru, Ion Zangor) terminând pe poziţia a cincea. Cu două puncte în clasamentul pe naţiuni, România s-a clasat pe locul 18.

Foto: (c) AGERPRES FOTO / ARHIVA ISTORICA
Rezultatele românilor:
- locul 5 - bob-2: Ion Panţuru, Ion Zangor
- locul 9 - biatlon, ştafetă: Nicolae Veştea, Victor Fontana, Ion Ţeposu, Gheorghe Vilmoş
- locul 10 - bob-4: Ion Panţuru, Ion Zangor, Dumitru Pascu, Dumitru Focşeneanu
- locul 12 - bob-2: Dragoş Panaitescu, Dumitru Focşeneanu
- locul 17 - patinaj artistic: Gyorgy Fazekas
- locul 20 - schi alpin, slalom: Virgil Brenci
- locul 26 - schi alpin, slalom uriaş: Dan Cristea
- locul 28 - biatlon, 20 km: Victor Fontana
- locul 32 - biatlon, 20 km: Gheorghe Vilmoş
- locul 33 - schi alpin, slalom uriaş: Virgil Brenci
- locul 34 - biatlon, 20 km: Nicolae Veştea
- locul 39 - schi alpin, coborâre: Dan Cristea
- locul 48 - schi alpin, coborâre: Virgil Brenci
- locul 52 - biatlon, 20 km: Constantin Carabela.
AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: LIviu-Ioan Tatu, editor online: Simona Aruștei)
Sursa foto: olympics.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














