logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UE 15 ANI: România şi Consiliul Uniunii Europene

Image

Consiliul Uniunii Europene (UE) este instituţia care adoptă, împreună cu Parlamentul, legislaţia Uniunii. De asemenea, Consiliul are un rol foarte important în adoptarea bugetului Uniunii Europene. Este o entitate juridică unică, dar desfăşoară reuniuni periodice specializate pe domenii la care participă reprezentanţi ai statelor membre la nivel ministerial. România este reprezentată în cadrul Consiliului, prin reprezentanţi permanenţi în Coreper I şi II, dar şi prin miniştri şi secretari de stat, care participă la reuniunile periodice.

Cum lucrează Consiliul
Consiliul UE lucrează prin intermediul celor 10 formaţiuni specializate pe domenii, care se reunesc periodic şi care sunt ajutate de Coreper I şi II - organisme permanente în cadrul Consiliului, care asigură continuitatea activităţii - , dar şi de cele circa 150 de grupuri de lucru şi comitete, numite "grupuri de pregătire".

Cele 10 formaţiuni ale Consiliului UE sunt: Afaceri Economice şi Financiare; Afaceri Externe; Afaceri Generale; Agricultură şi pescuit; Competitivitate; Educaţie, tineret, cultură şi sport; Justiţie şi afaceri interne; Mediu; Ocuparea forţei de muncă, politică socială, sănătate şi consumatori; Transporturi, telecomunicaţii şi energie.

Cele 150 de grupuri de lucru şi comitete ajută la pregătirea lucrărilor miniştrilor care examinează propunerile în cadrul diferitelor formaţiuni ale Consiliului. Grupurile de lucru prezintă Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (Coreper) rezultatul discuţiilor lor. Coreper încearcă să obţină un accord asupra propunerilor grupurilor de lucru. Dacă se poate obţine un acord, punctele se înscriu în partea I a ordinii de zi a Coreper. În cazul în care Coreper a finalizat discuţiile privind o anumită propunere de lucru, aceasta este înscrisă ca punct "A" pe ordinea de zi a formaţiunilor Consiliului.

Consiliul decide prin majoritate simplă, prin majoritate calificată sau prin vot unanim, în funcţie de decizia care trebuie luată, numai în prezenţa majorităţii membrilor săi (majoritate absolută). Totuşi, majoritatea calificată este metoda folosită pentru aproximativ 80% din legislaţia UE.

Rolul legislativ al Consiliului
Cel mai important rol jucat de Consiliul UE este cel decizional, această instituţie adoptând regulamente şi directive. Organismul adoptă acte legislative în majoritatea cazurilor împreună cu Parlamentul European, prin intermediul procedurii de codecizie. Codecizia se utilizează pentru domenii de politică în care UE are competenţă exclusivă sau competenţă partajată cu statele membre. În aceste cazuri, Consiliul legiferează în temeiul propunerilor care îi sunt înaintate de Comisia Europeană. Şi bugetul Uniunii este adoptat de Consiliu, împreună cu PE, conform site-ului consilium.europa.eu/.

Într-o serie de domenii foarte specifice, Consiliul adoptă decizii folosind proceduri legislative speciale (procedura de aprobare şi procedura de consultare), în care rolul Parlamentului este limitat.

Rolul celor 10 formaţiuni ale Consiliului UE
Cele 10 formaţiuni lucrează în şedinţe formale, prestabilite, dar şi în cadrul şedinţelor informale, iniţiate de obicei de către ţările care deţin preşedinţia rotativă a UE. Cea mai mare parte a subiectelor de pe ordinea de zi a reuniunilor diverselor formaţiuni ale Consiliului este reprezentată de documente fără efecte juridice, cum ar fi concluziile, rezoluţiile şi declaraţiile. Aceste tipuri de documente exprimă doar poziţii politice.

De exemplu, la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne participă, în principal, miniştrii justiţiei şi ai afacerilor interne din statele membre ale UE, la Consiliul Afaceri Externe, participă miniştrii de externe ai statelor membre, la Consiliul Afaceri Generale, iau parte miniştrii afacerilor europene etc, scrie site-ul https://www.consilium.europa.eu/.

Deşi se reuneşte în diferite formaţiuni în funcţie de subiectul discutat, Consiliul UE este o entitate juridică unică, reuniunile fiind prezidate de ministrul statului membru care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului. Excepţie o face Consiliul Afaceri Externe, care este, de regulă, prezidat de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.

Rolul Consiliului în adoptarea bugetului Uniunii
Consiliul este una dintre cele două ramuri ale autorităţii bugetare care adoptă bugetul Uniunii Europene, alături de Parlamentul European. Cel mai recent cadru financiar multianual (2021-2027) a fost adoptat de Parlament în luna noiembrie 2020. Consiliul Uniunii Europene împarte secţiunea II a bugetului Uniunii cu Consiliul European, chiar dacă este vorba de două instituţii distincte, conform site-ului https://www.europarl.europa.eu/.

Rolul Consiliului în numirea membrilor altor instituţii europene
Nu în ultimul rând, Consiliul are competenţa de a numi, cu majoritate calificată (începând cu Tratatul de la Nisa), membrii Curţii de Conturi, ai Comitetului Economic şi Social European şi ai Comitetului European al Regiunilor, potrivit site-ului https://www.europarl.europa.eu/.

Rolul COREPER, organism de lucru al Consiliului
Coreper pregăteşte lucrările tuturor formaţiunilor Consiliului şi se compune din două părţi: Coreper I şi Coreper II. Fiecare stat membru al UE are în Coreper un reprezentant permanent (Coreper II) şi un reprezentant permanent adjunct (Coreper I), cu statutul de ambasador în Uniunea Europeană, precizează site-ul https://eur-lex.europa.eu/.

Coreper ocupă o poziţie centrală în sistemul de luare a deciziilor din cadrul UE, coordonând şi pregătind lucrările tuturor reuniunilor Consiliului şi încercând atingerea, la nivelul său, a unui acord care să fie înaintat ulterior spre adoptare Consiliului.

Coreper I pregăteşte lucrările a şase formaţiuni ale Consiliului: Ocuparea forţei de muncă, politică socială, sănătate şi consumatori; Competitivitate; Transport, telecomunicaţii şi energie; Agricultură şi pescuit; Mediu; Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport.

Coreper II pregăteşte, la rândul său, lucrările a patru formaţiuni ale Consiliului:Afaceri Generale; Afaceri Externe; Afaceri Economice şi Financiare; Justiţie şi Afaceri Interne.

Reprezentarea României în Consiliul Uniunii Europene
În prezent, România este reprezentată în Consiliul Uniunii Europene, la nivel ministerial, prin miniştri şi secretari de stat, aceştia participând, periodic, la reuniuni în funcţie de tipul de formaţiune care se desfăşoară.

Reprezentanta permanentă adjunctă a României în Coreper I este, în prezent, Clara Staicu, iar reprezentanta Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, în Coreper II este Iulia Matei. Aceasta din urmă a înlocuit-o în funcţie, în decembrie 2021, pe Luminiţa Teodora Odobescu. De asemenea, Olimpia Pârje se ocupă de coordonarea Coreper II (grupul Antici), iar Alexandra Mardale de coordonarea Coreper I şi coordonarea stagiilor în Reprezentanţa Permanentă (grupul Mertens). Luana Leoveanu este reprezentant adjunct al grupului Nicolaidis care pregăteşte reuniunile Comitetului politic şi de securitate COPS, conform site-ului https://ue.mae.ro AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 155

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 19-10-2026 12:57

Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)

Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de

Documentare 19-10-2026 11:35

AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''

Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco

Documentare 19-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu

Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie

Documentare 19-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr

Documentare 19-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie

Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea) 

Documentare 18-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova

Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana

Documentare 18-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)

Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți

Documentare 18-10-2026 08:00

18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro

Documentare 18-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul

Documentare 18-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie

Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-10-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)

Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d

Documentare 17-10-2026 10:00

17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co

Documentare 17-10-2026 09:00

17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.

Documentare 17-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.

Documentare 17-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)