SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 ianuarie
Ortodoxe
Sf. Mc. Teopempt şi Teonas; Sf. Cuv. Sinclitichia (Ajunul Botezului Domnului; Post)
Greco-catolice
Ajunul Botezului Domnului. Sf. m. Teopempt şi Teona; Sf. cuv. Sinclitica
Romano-catolice
Ss. Emiliana, fc.; Eduard Mărturisitorul, rege
Sfinţii Mucenici Teopempt şi Teonas sunt prăznuiţi în Biserica Ortodoxă la 5 ianuarie.
Sfântul Teopempt era episcop în Nicomidia. Pentru faptul că era creştin şi ierarh a fost reţinut în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305). Adus în faţa împăratului, la scurt timp după declanşarea persecuţiilor împotriva creştinilor, ierarhul a spus fără teamă că: "Nu sunt dumnezei acei idoli de argint, de aur, de lemn sau de piatră, cărora tu te închini, pentru că nu pot nici să sufle, nici să grăiască, nici să facă ceva bine sau rău. Dumnezeul cel ceresc, Atotputernicul, a făcut cerul, pământul şi marea, precum şi toate cele ce sunt într-însele".
"Acestea şi multe altele grăindu-le sfântul despre credinţa creştinească, s-a supărat împăratul şi i-a zis: 'Nu te-am chemat să vorbeşti multe cuvinte, ci ca îndată să încetezi vorba şi să aduci jertfă zeului Apolon'. Sfântul Teopempt a răspuns: 'Unor zei ca aceştia eu niciodată nu voi aduce jertfă, nici mă voi teme de chinurile tale, căci este scris: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Iar tu, având putere asupra trupului meu, fă ceea ce voieşti'" (Vieţile Sfinţilor).
A fost aruncat de viu într-un cuptor încins din care a ieşit nevătămat prin puterea lui Dumnezeu. Uimiţi, prigonitorii săi au chemat un vrăjitor renumit, cu numele Teonas, căci ei credeau că prin vrăjitorie Sfântul Teopempt a rămas teafăr de arsura focului. Vrăjitorul i-a dat să bea o otravă puternică, pe care Sfântul Teopempt a băut-o fără însă să fie cu ceva afectat.
În urma acestei întâmplări, vrăjitorul Teonas s-a convertit la credinţa creştină şi a sfârşit ca mucenic, fiind îngropat de viu, iar Sfântului Teopempt i-a fost tăiat capul. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 10-14 august 2026
Oprirea controlată a Reactorului 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă, prezentarea Raportului trimestrial asupra inflației de către Guvernatorul BNR, producerea a două accidente rutiere grave și cucerirea medaliei de aur la 100 m liber, la Campionatele Europene de natație de la Paris, de către înotătorul David Popovici sunt câteva dintre cele mai importante ev
Săptămâna europeană 10-14 august 2026
Reuniunea ad-hoc a Grupului de Coordonare pentru Electricitate, Estonia primește prima sa plată în cadrul instrumentului de apărare SAFE, noi reguli în UE, din 12 august, privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, consultare publică deschisă cu privire la noua sa strategie a UE privind drepturile victimelor, adoptare de norme armonizate pentru cân
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Sâmbătă, 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei Române. Sunt programate evenimente în șase orașe: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, se arată într-un comunicat al Forțelor Navale Române. 'Centrul de greutate al activităților va fi la Constanța, pe faleză și în raionul maritim d
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul David Hallyday
David Hallyday părea predestinat unei cariere în muzică; părinții săi au fost legenda rock franceză Johnny Hallyday și cântăreața pop Sylvie Vartan, cuplul 'la modă' al Franței în anii '60. Hallyday s-a născut David Smet (numele real al tatălui său) pe 14 august 1966, în Boulogne-Billancourt. De la vârsta de patru ani,
DOCUMENTAR: 110 ani de la începerea Războiului de Eliberare și Întregire Națională (1916-1919) (14 august)
În 1916, ofensiva armatei ruse în Galiția (22 mai/4 iunie-31 iulie/13 august), încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk, a generat intensificarea presiunilor diplomatice ale Antantei asupra României. În aceste împrejurări, la 4/17 august 1916, la București, România a semnat Tratatul de alianță și Conve
DOCUMENTAR: 30 de ani de la moartea dirijorului și compozitorului Sergiu Celibidache (14 august)
Sergiu Celibidache este una dintre cele mai fascinante și influente personalități din istoria muzicală a secolului XX. Dirijorul român a cucerit scena internațională prin rigoarea tehnică, profunzimea filosofică și abordarea neconvențională a actului artistic. Cariera sa a marcat etape de o importanță majoră, de la preluarea conducerii Filarmonicii din B
DOCUMENTAR: Actrița Halle Berry împlinește 60 de ani (14 august)
Halle Berry, născută la 14 august 1966, Cleveland, Ohio (SUA), este o actriță americană de film, prima afro-americană care a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. A primit această distincție pentru interpretarea nuanțată a rolului Leticia Musgrove, un personaj ghinionist din filmul 'Monster's Ball' (2001). A fost finalistă &icir
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 august
Ortodoxe Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Proroc Miheia Greco-catolice Sf. pf. Micheia; Sf. Maximilian Kolbe Romano-catolice Sf. Maximilian Maria Kolbe, pr. m. În ziua dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Do
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 august
Este a 226-a zi a anului 2026. Au mai rămas 139 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 17 m și apune la 20 h 23 m. Luna răsare la 08 h 09 și apune la 21 h 10 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 65 de ani de la începutul construirii zidului Berlinului (13 august)
Zidul Berlinului a reprezentat simbolul cel mai important al istoriei războiului rece, perioada de confruntare a celor două blocuri, Uniunea Sovietică și Occident, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Împărțirea Berlinului a evidențiat sferele de influență trasate după război între cele două blocuri. Sectoarele Berlinului au fos
13 august - Ziua internațională a stângacilor
Ziua internațională a stângacilor este o sărbătoare globală dedicată creșterii gradului de conștientizare cu privire la provocările și experiențele unice ale stângacilor. Această zi evidențiază creativitatea, adaptabilitatea și caracterul distinctiv al stângacilor, care reprezintă aproximativ 10% din populația lumii. Este, de asemenea, o oportunitate de a p
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 august
Ortodoxe Odovania Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei și Dositei Greco-catolice Aducerea moaștelor Sf. Maxim Mărturisitorul la Constantinopol Romano-catolice Ss. Ponțian, pp. m. și Hipolit, pr. m.; Ioan Berc
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 august
Este a 225-a zi a anului 2026. Au mai rămas 140 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 16 m și apune la 20 h 24 m. Luna răsare la 06 h 51 și apune la 20 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul tenismen Pete Sampras împlinește 55 de ani (12 august)
Pete Sampras, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a dominat tenisul masculin în anii 1990 și la începutul anilor 2000 cu jocul său puternic de serviciu și voleu. Poreclit 'Pistol Pete', a câștigat 14 titluri de Grand Slam, din care șapte titluri la Wimbledon, cinci la US Open și două la Australian Open. &
12 august - Ziua internațională a tineretului (ONU)
Ziua internațională a tineretului este marcată în fiecare an la 12 august, aducând problemele tineretului în atenția comunității internaționale și celebrând potențialul tinerilor ca parteneri în societatea globală de astăzi, potrivit https://www.un.org. Propunerea marcării unei astf











