TIMP LIBER: Grădina Botanică "Dimitrie Brândză" din Bucureşti
Grădina Botanică "Dimitrie Brândză" din Bucureşti a fost înfiinţată în 1860, pe lângă Facultatea de Medicină şi Farmacie, de către doctorul Carol Davila. Decretul de înfiinţare a fost semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la data de 5 noiembrie a aceluiaşi an. La acea dată, Grădina Botanică ocupa o suprafaţă relativ mică (7 ha) şi era localizată în partea stângă a Şoselei Cotroceni. Amenajarea adecvată a acestui spaţiu, ca bază didactică şi de cercetare, a fost realizată sub conducerea priceputului botanist Ulrich Hoffmann, ca prim director al acestei instituţii, conform site-ului https://gradina-botanica.unibuc.ro/.
Începând din 1866, conducerea Grădinii Botanice a fost preluată de profesorul dr. Dimitrie Grecescu, personalitate marcantă a botanicii româneşti, care a contribuit substanţial la dezvoltarea ei ulterioară, atât prin îmbogăţirea colecţiilor şi stimularea relaţiilor de schimb cu grădinile botanice din alte ţări Europene, cât şi prin publicarea primului catalog de plante existente în sectoarele în aer liber şi în serele grădinii.

În 1874, Grădina Botanică a fost mutată de pe vechiul amplasament în centrul oraşului, pe terenurile palatului Vasile Şuţu situate în faţa Universităţii. În acelaşi an, instituţia a trecut în componenţa Universităţii din Bucureşti, funcţionând pe lângă Facultatea de Ştiinţe şi având la conducere pe remarcabilul profesor dr. Dimitrie Brândză. În 1884, s-au alocat, în baza decretului nr. 659 din 28 februarie, terenul şi fondurile necesare. Amenajarea noilor spaţii, care corespund amplasamentului actual al Grădinii Botanice, a presupus construirea şi popularea primelor sere (utilizând modelul serelor Grădinii Botanice din Liege), construirea Institutului Botanic în care au funcţionat, până la bombardamentul din 4 aprilie 1944, disciplinele de Biologie vegetală, Herbarul şi Muzeul Botanic, ca şi efectuarea principalelor plantaţii de arbori şi arbuşti, precizează site-ul amintit.
Trecerea Grădinii Botanice, în anul 1932, sub administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, a condus la înstrăinarea sa, pentru un timp, de la rosturile şi menirea ei firească. Cel de-al Doilea Război Mondial i-a adus pagube substanţiale, afectând puternic clădirile existente, colecţiile de plante, spaţiile exterioare şi implicit desfăşurarea activităţilor didactice şi ştiinţifice.

Din 1954, Grădina Botanică a trecut din nou sub conducerea Universităţii din Bucureşti, poziţie pe care şi-o menţine şi în prezent. În acest sens, procesul de revigorare a fost marcat de construcţia unui complex de sere de producţie, destinat să asigure materialul vegetal necesar sectoarelor exterioare. Totodată au fost construite noul Institut Botanic (1960), în care funcţionează în prezent disciplinele Botanice, Microbiologia şi Genetica, precum şi Herbarul General (secţia de plante superioare), complexul de sere de expoziţie (1973-1976) cu o suprafaţă de peste 2.500 mp şi a fost inaugurat (1978) noul Muzeu Botanic.
În anul 1994, odată cu prima Sesiune Naţională de Comunicări Ştiinţifice Botanice, Grădina Botanică a Universităţii din Bucureşti a primit numele profesorului dr. Dimitrie Brândză.
Grădinile botanice sunt instituţii care adăpostesc colecţii documentate de plante vii în scopurile cercetării ştiinţifice, a conservării, a prezentării şi a educaţiei. În acest context, misiunea Grădinii Botanice este: didactică, ştiinţifică, de conservare a diversităţii plantelor, de educaţie ecologică, de turism şi recreere. Grădina Botanică gestionează colecţii de plante (vii şi conservate), bine identificate, pe care le foloseşte în scopul instruirii studenţilor, cercetării stiinţifice, a conservării fitodiversităţii, educaţiei pentru mediu şi informării publicului. Astfel, la sfârşitul anului 2020 colecţiile de plante vii adăpostite de diferitele sectoare ale Grădinii cuprindeau circa 3.500 unităţi taxonomice, în timp ce Herbarul General adăpostea peste 520.000 specimene.

Grădina Botanică organizează, pentru preşcolari şi şcolari, programul "Micul botanist", care cuprinde 14 teme ce vizează cunoaşterea lumii fascinante a plantelor, pornind de la alcătuirea corpului lor, până la oferta generoasă pe care ne-o fac, asigurându-ne hrană, dar şi adăpost, haine, leacuri pentru boli. Acest program urmăreşte dezvoltarea unor atitudini şi valori precum curiozitatea, spiritul de observaţie şi receptivitatea copiilor, spiritul de investigaţie, respectul faţă de plante şi de orice altă formă de viaţă, cooperarea, dar şi toleranţa faţă de opiniile altora, preocuparea pentru un mod de hrănire sănătos, grija faţă de natură. Înscrierea se poate face pe adresa de e-mail: evenimente_gbdb@yahoo.com, menţionează site-ul https://gradina-botanica.unibuc.ro/.
Între temele cuprinse în programul "Micul botanist" amintim: Flora şi vegetaţia României (Plante rare şi protejate în România; Ecosisteme din România); Şi plantele se mişcă; Secretele arborilor; Botanica din farfurie; Botanist pentru o zi; Corpul plantelor; Bucătăria din frunză; Ne jucăm grădinărind; Aventura incredibilă a unei seminţe; Plantele sunt fantastice (Curiozităţi din lumea plantelor); Plantele din viaţa ta (Plante alimentare, Plante decorative, Plante medicinale, Plante textile); Colorăm cu plante; Misterul florilor; Flori şi polenizatori; Parfum şi culoare, mai precizează site-ul https://gradina-botanica.unibuc.ro/. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) gradina-botanica.unibuc.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














