Cu o istorie de 200 de ani şi cu valoare de monument istoric de arhitectură, Palatul Ghica Tei este o mărturie vie a tradiţiei şi culturii româneşti.

Situat pe malul Lacului Tei din sectorul 2 al Capitalei, a fost construit în anul 1822 de către voievodul Grigore IV Dimitrie Ghica (1822-1828), Domn al Ţării Româneşti, aşa cum arăta şi inscripţia în placa de marmură de pe unul din cei doi stâlpi care străjuiesc intrarea în curtea palatului, primul domn pământean după epoca fanariotă, potrivit volumelor "România. Ghid-atlas al monumentelor istorice" (Ed. Ştiinţifică, 1974), "Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti" (Ed. Meronia, 2011) şi siteurilor www.palatulghicatei.ro şi https://muzeulbucurestiului.ro.

Palatul Ghica Tei a fost construit, cel mai probabil după planurile arhitectului Csavie Vilacros (Xavier Villacrosse), pe locul unor case boiereşti ridicate la mijlocul secolului al-XVII-lea şi este locul unde în 1821 şi-a stabilit comandamentul militar prinţul Alexandru Ipsilanti, conducătorul mişcării eteriste în timpul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu. Vechile case boiereşti au avut mult de suferit de pe urma eteriştilor şi turcilor, astfel că Grigorie Ghica le-a demolat şi a construit actualul palat, conform cu tendinţa de occidentalizare a boierimii române. Este o clădire de plan dreptunghiular, cu două niveluri şi este reprezentativă pentru stilul neoclasic din Ţara Românească, având ca ca primă trăsătură caracteristică volumul foarte bine echilibrat ce dă o puternică impresie de stabilitate.

Clădirea palatului este unică prin acurateţea faţadelor, prin contrastul dintre cele două registre ritmate prin bosaje şi arcaturi, prin echilibrul dintre plin şi gol, prin rafinamentul decoraţiei exterioare: grupuri sculpturale, metope cu motive florale, ancadramente de uşi şi ferestre. Faţada principală cuprinde la parter intrarea, principală, flancată de doi lei, iar la etaj, o interpretare a motivului Pazzi, motiv al Renaşterii italiene manifestată la noi adesea în secolul al XIX-lea, atât în construcţiile civile mai importante, cât şi în cele cu caracter religios. Clădirea are la extremităţi două pavilioane uşor decorate, cu registrul superior subliniat de pilaştri corintici, angajaţi, ce flanchează golurile, ale căror arcuri se reazemă pe imposte. Parterul clădirii cuprinde încăperi modeste ca decoraţie, în general stucaturi, accesul la etaj făcându-se printr-o scară dublă din stejar, cu balustrade sculptate. La etaj, holul este acoperit cu o boltă în leagăn ce mai păstrează pictura originală, compusă din motive romantice, realizată de pictorul italian Giacometti. Interioarele sunt mobilate cu piese ce imită stilul Renaşterii spaniole, Ludovic Filip, Ludovic XVI, din lemn alb şi mahon. Pe faţada dinspre lac, palatul are o terasă largă, cu trepte ce coboară în grădina cu vedere spre Plumbuita.

După moartea lui Grigorie Ghica, în 1835, palatul a servit drept reşedinţă de vară a fratelui său, Alexandru Ghica, domn al Ţării Româneşti (1834-1842). A mai fost reşedinţă militară pentru Omar Paşa, care la 23 august 1854 comanda cei 30.000 de turci care se stabiliseră în Bucureşti şi în împrejurimi. Ulterior a servit ca adăpost al unui orfelinat, până în 1940, iar din 1943, a unei şcoli. Cândva, palatul era unit cu faimosul beci al Plumbuitei, folosit ca închisoare politică pentru boieri, mai târziu, pentru Nicolae Bălcescu şi Ion Câmpineanu.

Inscripţia de la intrarea în curtea palatului a dispărut în perioada anilor 1946-1947, ca şi cele două pajuri specifice motivului românesc, ulterior, poarta principală fiind flancată de doi vulturi care în stil german.

Având în vedere diferitele funcţionalităţi pe care le-a avut şi starea de degradare la care ajunsese, în 1978 au fost demarate lucrări de restaurare, după care a servit ca restaurant sau ca spaţiu pentru recepţiile organizate de municipalitate pentru oaspeţii străini.

În 1980, aici funcţiona un punct muzeistic cu piese ce aparţineau familiei Ghica precum şi valoroase piese de patrimoniu, care ne introduc în atmosfera de altădată a vieţii de curte de la acest palat.

În prezent palatul reprezintă dorinţa împlinită a voievodului Grigore Ghica, care, cu limbă de moarte, a lăsat "Legatul Măriei Sale întru pomenire Grigore Ghika Voevod pentru Moşia Colentina din anul 1833", redactat în limba greacă, prin care impunea generaţiilor următoare să conserve acest lăcaş pentru "plăcerea nevinovată şi petrecerea plăcută a poporului", potrivit www.palatulghicatei.ro şi https://muzeulbucurestiului.ro.

Reşedinţa domnească face parte din Ansamblul Ghica-Tei ce cuprinde şi corpul de gardă şi Biserica Teiul Doamnei Ghika, construită în 1833, o adevărată necropolă a familiei Ghica. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Horia Plugaru)

* Sursa foto: Palatul Ghica / Facebook.com