logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Retrospectiva evenimentelor interne 20-23 decembrie 2021

Imagine din galeria Agerpres

Împlinirea a 32 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, dezbaterea şi aprobarea în Parlament a bugetului de stat pe anul 2022, vizita la Bruxelles a prim-ministrului Nicolae Ciucă, precum şi protestul spontan al lucrătorilor CFR care a afectat circulaţia unor trenuri reprezintă o parte dintre evenimentele interne din perioada 20-23 decembrie 2021.


SOCIAL
* 20 decembrie - Circulaţia a peste 30 de trenuri a fost afectată, ca urmare a unui protest spontan al personalului CFR SA de pe raza regionalelor Iaşi, Bucureşti, Craiova, Galaţi, Cluj, Constanţa, Galaţi. Conducerea Ministerului Transporturilor şi reprezentanţii federaţiilor sindicale din calea ferată au convenit o majorare a salariilor tarifare cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru anul 2022, în condiţiile aprobării cadrului legal şi financiar.
* 20 decembrie - Deputaţii au ţinut, în plen, un moment de reculegere în memoria celor care şi-au dat viaţa, în urmă cu 32 de ani, când Timişoara a fost declarat primul oraş liber de comunism din România. După două zile, la 22 decembrie 2021, şi senatorii au păstrat, în plen, un moment de reculege pentru martirii Revoluţiei din Decembrie 1989.
* 21 decembrie - Preşedintele Klaus Iohannis a depus, la Troiţa din Piaţa Universităţii, o coroană de flori în memoria victimelor Revoluţiei din 1989.
* 21 decembrie - Au fost oficiate slujbe de pomenire a celor care şi-au jertfit viaţa, în urmă cu 32 de ani, pentru libertate, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989. (21-22)
* 23 decembrie - Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit în şedinţă de plen solemnă consacrată împlinirii a 32 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989.


CORONAVIRUS
* 21 decembrie - A fost confirmat cel de-al 16-lea caz COVID cu varianta Omicron, la o femeie în vârstă de 39 de ani, din judeţul Bihor, cu istoric de călătorie în Republica Democrată Congo.
* 23 decembrie - Până la această dată, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.801.081 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 10.815 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, a informat Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Un număr de 775 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 81 de decese, dintre care 44 anterioare, fiind efectuate, totodată, 11.249 de teste RT-PCR. De la începutul pandemiei, 58.463 de persoane diagnosticate cu infecţia cu SARS-CoV-2 au decedat în România.


AFACERI EXTERNE
* 21 decembrie - Prim-ministrul Nicolae Ciucă, aflat în vizită la Bruxelles, a prezentat priorităţile Guvernului României pentru perioada imediat următoare în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi a ridicat problema necesităţii unei decizii cât mai rapide referitoare la aderarea României la spaţiul Schengen şi "obiectivul foarte important pentru România" al finalizării Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a efectuat o vizită la Bruxelles, unde a avut o serie de întrevederi cu înalţi oficiali ai instituţiilor europene şi NATO. (20-21)


POLITIC
* 20 decembrie - Deputatul Ludovic Orban, alături de parlamentarii dezafiliaţi de la grupurile PNL, a depus, la Tribunalul Bucureşti, solicitarea de înregistrare a partidului Forţa Dreptei.
* 21 decembrie - Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat un proiect de lege, iniţiat de premierul Nicolae Ciucă, în calitate de senator PNL, care stabileşte instituirea anului 2022 ca "Anul Smaranda Brăescu", pentru celebrarea împlinirii a 90 de ani de la stabilirea de către aviatoarea Smaranda Brăescu a recordului mondial absolut la paraşutism. De asemenea, a adoptat proiectul de Lege privind declararea primei zile de duminică din luna iunie ca Ziua Naţională a supravieţuitorilor de cancer; proiectul de lege prin care se instituie Ziua naţională a lecturii pe data de 15 februarie.
* 21 decembrie - Câteva sute de persoane au protestat în faţa Palatului Parlamentului împotriva certificatului verde COVID şi a restricţiilor impuse în contextul pandemiei. Aproximativ 100 de protestatari au reuşit să intre în curtea interioară Parlamentului. Maşinile ambasadelor Japoniei şi SUA în România au fost vandalizate de către protestatari, în curtea Senatului. La 22 decembrie 2021, doi dintre protestatarii care au pătruns în curtea Palatului Parlamentului în timpul protestului împotriva certificatului verde COVID au fost puşi sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
* 21 decembrie - Discuţii aprinse au avut loc în plenul Camerei Deputaţilor, pe tema certificatului verde COVID, deputaţii AUR protestând vizavi de adoptarea acestui proiect, despre care susţin că este neconstituţional şi va crea haos deoarece o mare parte angajaţilor de la stat nu sunt vaccinaţi împotriva SARS-CoV-2.
* 23 decembrie - Plenul Parlamentului a adoptat proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2022, după ce, la 20 decembrie 2021, Guvernul a aprobat în şedinţă cele două proiecte de buget. La proiectul legii bugetului de stat s-au înregistrat 294 voturi "pentru" şi 120 "împotrivă". Proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat a întrunit 291 voturi "pentru" şi 119 "împotrivă". USR va ataca proiectul bugetului de stat pe anul viitor la Curtea Constituţională, a anunţat vicepreşedintele partidului Dan Barna.


AFACERI INTERNE
* 20 decembrie - Formularul digital de intrare în România, devine obligatoriu; se completează electronic pe aplicaţia plf.gov.ro.


JUSTIŢIE
* 20 decembrie - Fostul deputat Cătălin Rădulescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată, în legătură cu obţinerea titlului de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant".
* 22 decembrie - Deputatul Cosmin Şandru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, într-un dosar în care este acuzat de dare de mită, după ce i-ar fi promis unui alt parlamentar numirea unor apropiaţi în posturi de conducere la instituţii publice.


CULTURĂ
* 23 decembrie - Academicianul Dan Berindei, personalitate marcantă a elitei intelectuale româneşti şi reprezentant de seamă al istoriografiei noastre, a murit la vârsta de 98 de ani, a anunţat Academia Română.


ECONOMIC
* 20 decembrie - Proiectul de buget pentru anul 2022 a fost configurat pe o creştere economică de 4,6%, PIB de 1.317,3 miliarde lei, iar deficitul bugetar cash se menţine în termenele agreate cu Comisia Europeană în procedura de deficit excesiv, respectiv 5,84% din PIB, a declarat, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu. Ministrul Finanţelor a subliniat că veniturile la bugetul general consolidat în termeni cash sunt de 33,4% din PIB, faţă de anul 2021 când au fost programate venituri de 32,6% din PIB, iar cheltuielile sunt de 39,2% din PIB, comparativ cu 39,7% din PIB în 2021. Potrivit ministrului, deficitul bugetar cash "se menţine în termenele agreate cu Comisia Europeană" în procedura de deficit excesiv respectiv 5,84% din PIB în 2022. Deficitul bugetar ESA este stabilit la 6,24% din PIB, iar cel structural la 5,71% din PIB.


SPORT
* 21 decembrie - Flavius Stoican a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, în locul lui Mircea Rednic.
* 22 decembrie - Canotoarea Ancuţa Bodnar, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în proba de dublu vâsle feminin, alături de Simona Radiş, a fost desemnată cea mai bună sportivă a anului de către CS Dinamo Bucureşti şi premiată în cadrul Galei Laureaţilor 2021. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Horia Plugaru, editor online: Ady Ivaşcu)

*** Materialul este realizat în baza ştirilor AGERPRES

Afisari: 106

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 19-10-2026 12:57

Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)

Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de

Documentare 19-10-2026 11:35

AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''

Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco

Documentare 19-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu

Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie

Documentare 19-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr

Documentare 19-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie

Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea) 

Documentare 18-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova

Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana

Documentare 18-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)

Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți

Documentare 18-10-2026 08:00

18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro

Documentare 18-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul

Documentare 18-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie

Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-10-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)

Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d

Documentare 17-10-2026 10:00

17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co

Documentare 17-10-2026 09:00

17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.

Documentare 17-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.

Documentare 17-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)