Petru Movilă, în calitate de mitropolit al Kievului, a dominat întreaga viaţă bisericească şi naţională a Ucrainei ortodoxe din prima jumătate a secolului al XVII-lea, notează Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, 2013. Opera sa a fost cunoscută însă şi românilor, fiind asimilată culturii naţionale.

S-a născut în 1596, la Suceava. A fost fiul lui Simion Movilă, care a domnit în Moldova în perioada iulie 1606 - septembrie 1607, având anterior două scurte perioade de domnie în Ţara Românească.

A studiat în Polonia, la şcoala Frăţiei Ortodoxe din Lvov, probabil şi în Academia Zamoiska (din Zamosk). A stat un timp la moşia sa de lângă Kiev (Rubiejovka), unde a zidit şi o biserică. În toamna anului 1627, Petru Movilă s-a călugărit în Lavra Pecerska din Kiev, ajungând arhimandrit şi egumen al acestei mănăstiri.

Perioada în care Petru Movilă a ajuns îndrumător al obştii monahale din Lavra Pecerska era extrem de dificilă pentru Biserica Ortodoxă din Ucraina. După sinodul ţinut la Brest, în anul 1596, în urma presiunilor politice care aveau în vedere extinderea catolicismului, o mare parte din episcopii şi preoţii ortodocşi din aceste teritorii au acceptat unirea cu Roma.

Bisericile ortodoxe au început să fie dărâmate sau închise, averile acestora confiscate, credincioşii lipsiţi de drepturi şi obligaţi să accepte uniaţia.

În aceste condiţii, a început o luptă susţinută pentru apărarea şi afirmarea Ortodoxiei. A obţinut, alături de alţi nobili ortodocşi şi protestanţi, recunoaşterea unor vechi drepturi şi libertăţi ale ortodocşilor, între care libertatea de cult a Ortodoxiei, recunoaşterea Mitropoliei Kievului cu patru eparhii sufragane, dreptul - pentru Biserica Ortodoxă - de a avea biserici, şcoli, tipografii şi spitale, restituirea bisericilor luate.

Eforturile lui Petru Movilă pentru apărarea Ortodoxiei au dus la alegerea sa ca arhiepiscop şi mitropolit al Kievului, Haliciului şi a toată Rusia (Rusia mică), în 1633, demnitate pe care a deţinut-o până la moarte, în decembrie 1646.

În calitate de ierarh a avut o activitate administrativă deosebită: restaurarea de biserici şi mănăstiri din Kiev, înfiinţarea de spitale şi azile, grija faţă de şcolile ortodoxe din eparhie, instituirea de vicari şi protopopi pentru întărirea disciplinei clerului, convocarea de întruniri de protopopi şi preoţi şi altele.

Activitatea sa culturală rămâne însă de referinţă, în mod deosebit prin cea mai importantă dintre lucrările sale, Mărturisirea Ortodoxă. Lucrarea a fost scrisă în limba latină şi împărţită după cele trei virtuţi teologice, credinţa, nădejdea şi dragostea, cuprinzând 261 de întrebări şi tot atâtea răspunsuri. Întreaga Mărturisire se întemeia pe Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi şi canoanele Bisericii.

Pentru ca această nouă Mărturisire să fie examinată, a trebuit să fie convocat un sinod la care urma să participe delegaţii ale mai multor Biserici Ortodoxe. Sinodul s-a întrunit la Iaşi, în incinta Mănăstirii Sf. Trei Ierarhi, între 15 septembrie şi 27 octombrie 1642. Au participat doi delegaţi ai Patriarhiei ecumenice, iar Mitropolia Kievului a trimis trei delegaţi, toţi teologi de renume. Au participat şi delegaţii Bisericii moldovene, într-un număr mai mare, care a inclus şi cărturari din mediul laic.

Domnitorul Moldovei Vasile Lupu (1634-1653) a prezidat lucrările Sinodului. Mărturisirea a fost dezbătută şi îndreptată în cadrul lucrărilor acestui sinod, iar în martie 1643, Sinodul patriarhal din Constantinopol a hotărât ca traducerea grecească a lucrării lui Petru Movilă să devină "Mărturisirea Ortodoxă a Bisericii soborniceşti şi apostoleşti a Răsăritului".

Hotărârea a fost semnată ulterior şi de patriarhii Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului. Astfel, lucrarea mitropolitului Petru Movilă a primit aprobarea întregii Ortodoxii, devenind o Mărturisire de credinţă a Bisericii Ortodoxe.

Versiunea latină a lucrării s-a tipărit în 1643 la Amsterdam, ediţia a doua a fost tipărită la Leipzig în 1659. Versiunea grecească a fost tipărită tot la Amsterdam în 1669, cu prefaţa patriarhului Nectarie al Ierusalimului. După această dată a fost tradusă în mai multe limbi şi tipărită în numeroase ediţii.

În limba română s-a tipărit la Buzău, în 1691, în traducerea logofătului Radu Greceanu, ajutat de fratele său Şerban şi de stolnicul Constantin Cantacuzino. (surse: Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Ed. Basilica, 2013; Dicţionarul teologilor români, pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Ed. Univers Enciclopedic, 1996, editor online: Alexandru Cojocaru) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.prospect.md