Solstiţiul de iarnă, ce marchează începutul iernii astronomice, are loc, în 2021, la 21 decembrie - 17 h 59 m, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

Solstiţiul de iarnă este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. Solstiţiu înseamnă "soare nemişcat".

În ziua în care are loc solstiţiul de iarnă în emisfera nordică, în emisfera sudică se află în desfăşurare solstiţiul de vară. Solstiţiul de iarnă se produce când înălţimea Soarelui deasupra orizontului şi intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud, Soarele nu răsare şi se află la unghiul maxim sub orizont). Este ziua anului în care lumina zilei are cea mai scurtă durată în emisfera nordică, şi cea mai lungă durată în emisfera sudică unde se află în desfăşurare solstiţiul de vară.

Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cereşti numit "ecliptică". La momentul solstiţiului de iarnă, Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27' sud faţă de ecuator, el efectuând mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit "tropicul Capricornului". Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor, potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro.

În preajma producerii solstiţiului de iarnă, avem şi ultimul curent de meteori al anului, Urside, a cărui perioadă maximă de manifestare (5-10 meteori pe oră) este, în 2021, în noaptea de 22/23 decembrie, continuând până spre dimineaţă, potrivit calendarului astronomic al Organizaţiei Mondiale de Meteori (IMO - International Meteor Organization).

Urside este rezultatul particulelor de praf lăsate de cometa Tuttle, descoperită pentru prima dată în 1790, cu perioada de manifestare cuprinsă în fiecare an între 17-26 decembrie. Deşi spectacolul nu este atât de grandios ca în cazul altor curenţi de meteori, uneori se produc adevărate erupţii cu până la 100 de meteori pe oră. Cei pasionaţi de astfel de evenimente au şanse mai mari de vizionare din locuri întunecate, departe de luminile oraşului.

Potrivit credinţei populare, în nopţile în care se produce solstiţiul ar înflori feriga, iar cel care veghează şi surprinde acest moment va avea noroc în casă şi în dragoste. În realitate, feriga este o plantă inferioară care nu înfloreşte şi se înmulţeşte prin spori, potrivit volumului ''Zile şi mituri - calendarul ţăranului român'' de Ion Ghinoiu.

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii.

În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din anul 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziţionate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anume fel.

Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)