Scriitorul Gustave Flaubert s-a născut la 12 decembrie 1821, la Rouen, Franţa. A fost romancierul considerat principalul motor al şcolii realiste a literaturii franceze şi foarte cunoscut pentru capodopera sa, "Madame Bovary" (1857), o portretizare realistă a vieţii burgheze, care a dus la un proces sub acuzaţia de presupusa imoralitate a romanului. Tatăl lui, Achille Cléophas Flaubert, care era din Champagne, a fost chirurg şef şi profesor la spitalul Hôtel-Dieu din Rouen. Mama sa, fiică de medic din Pont l'Évęque, aparţinea unei familii de magistraţi distinşi aparţinând marii burghezii provinciale.

Gustave Flaubert şi-a început cariera literară la şcoală, prima sa lucrare publicată apărând într-o mică revistă, Le Colibri, în 1837. A avut o prietenie strânsă cu tânărul filosof Alfred Le Poittevin, a cărui perspectivă pesimistă a avut o influenţă puternică asupra lui. Nu mai puţin puternică a fost impresia făcută de compania marilor chirurgi şi de mediul spitalelor, sălilor de operaţie şi orelor de anatomie, cu care profesia tatălui său l-a adus în contact.

În noiembrie 1841, s-a înscris ca student la Facultatea de Drept din Paris, potrivit www.britannica.com. La vârsta de 22 de ani, însă, a recunoscut că suferă de epilepsie. Acest lucru l-a făcut să renunţe la studiile de drept, astfel încât de acum înainte s-a dedicat tot timpul literaturii. Tatăl său a murit în ianuarie 1846, iar iubita sa soră Caroline a murit în martie anul următor după ce a născut. Flaubert s-a retras apoi împreună cu mama sa şi cu nepoata sa bebeluşă la moşia sa din Croisset, lângă Rouen, pe Sena. Avea să-şi petreacă aproape tot restul vieţii acolo.

În urma unei vizite la Paris, în iulie 1846, în atelierul sculptorului James Pradier, Flaubert a cunoscut-o pe poeta Louise Colet care în scurt timp i-a devenit amantă. Independenţa lui Flaubert şi gelozia poetei au făcut despărţirea inevitabilă în 1855. În 1847, Flaubert a petrecut o vreme de-a lungul Loarei şi coastei Bretaniei cu scriitorul Maxime du Camp. Paginile scrise de Flaubert în jurnalul acestora au fost publicate după moartea lui sub titlul, "Par les champs et par les grčves".

Unele dintre lucrările scrise la maturitate au abordat subiecte pe care a încercat să le expună mai devreme. La vârsta de 16 ani, de exemplu, a terminat manuscrisul "Mémoires d'un fou", care povestea pasiunea lui devastatoare pentru Elisa Schlésinger, cu 11 ani mai mare ca el şi soţia unui editor de muzică, pe care o se întâlnise în 1836. Această pasiune i-a fost dezvăluită abia 35 de ani mai târziu, când era văduvă. Elisa a oferit modelul personajului Marie Arnoux din romanul "L'Education sentimentale". Înainte de a fi definitivă, această lucrare urma să fie rescrisă în două versiuni intermediare distincte în manuscris: Novembre (1842) şi un proiect preliminar intitulat "L'Éducation sentimentale" (1843-1845).

Compoziţia "La Tentation de Saint Antoine" oferă un alt exemplu al acelei tenacităţi în căutarea perfecţiunii care l-a făcut pe Flaubert să se întoarcă constant să lucreze pe subiecte, fără să fie vreodată mulţumit de rezultate. În 1839 scria lucrarea "Smarh", iar versiuni ale acesteia între anii 1846-1849, în 1856 şi în 1870 iar în cele din urmă, a publicat cartea sub numele de "La Tentation de Saint Antoine" în 1874. Cele patru versiuni arată cum ideile autorului s-au schimbat în decursul timpului. Versiunea din 1849, influenţată de filosofia lui Spinoza, este nihilistă în concluzie. În a doua versiune scrisul este mai puţin difuz, dar substanţa rămâne aceeaşi. A treia versiune arată un respect pentru sentimentul religios care nu era prezent în cele anterioare, deoarece în acest interval Flaubert îl citise pe Herbert Spencer şi împăcase noţiunea spenceriană de necunoscut cu spinozismul său. Ajunsese să creadă că ştiinţa şi religia, în loc să intre în conflict, sunt mai degrabă cei doi poli ai gândirii.Versiunea publicată a încorporat un catalog de erori în domeniul Necunoscutului (la fel cum romanul "Bouvard et Pécuchet" urma să conţină o listă de erori în domeniul ştiinţei), potrivit www.britannica.com.

Din noiembrie 1849 până în aprilie 1851, Flaubert a călătorit în Egipt, Palestina, Siria, Turcia, Grecia şi Italia cu Maxime du Camp.

Romanul "Madame Bovary" a fost publicat, în premieră, sub formă de serial în revista de literatură Revue de Paris, între lunile octombrie şi decembrie 1856. Lucrarea a fost primită cu indignare, iar autorul a fost judecat pentru obscenitate. Procesul nu a făcut decât să sporească notorietatea romanului, astfel încât, după achitarea lui Flaubert, în februarie 1857, "Doamna Bovary" a devenit bestseller. Mai mult decât atât, cartea este considerată o capodoperă a literaturii universale şi unul dintre cele mai reprezentative romane ale realismului literar. Personajul principal este Emma Bovary, o femeie atrăgătoare, prizonieră a unei căsătorii cu un medic mediocru şi a vieţii banale de provincie. Încercările de a evada în braţele a doi amanţi şi în cheltuieli excesive sfârşesc să o dezamăgească, consecinţele asupra sa şi a familiei sale fiind tragice. Emma Bovary este un personaj atât de complex şi ingenios construit de Flaubert, încât a dat naştere unor nenumărate interpretări, de la figură a egoismului distructiv până la simbol al eroinei romantice, revoltată şi învinsă de constrângerile vieţii mic-burgheze.

Flaubert a început să lucreze la alt roman "Salammbô", un roman despre Cartagina antică, în care şi-a plasat povestea sumbră a fiicei lui Hamilcar Salammbô, un personaj complet fictiv, pe fundalul istoric autentic al revoltei mercenarilor împotriva Cartaginei din 240-237 î.Hr. A mai scris piesa "Le Château des coeurs", scrisă în 1863 şi tipărită în 1880.

Ultimii ani din viaţa lui au fost întristaţi de necazuri financiare. În 1875, soţul nepoatei sale Caroline, Ernest Commanville, un importator de cherestea, s-a trezit puternic îndatorat. Flaubert şi-a sacrificat propria avere pentru a-l salva de la faliment. Flaubert a căutat consolare în munca sa şi în prietenia lui George Sand, Ivan Turgenev şi a romancierilor mai tineri - Émile Zola, Alphonse Daudet, Guy de Maupassant, Alfred Le Poittevin.

Flaubert a abandonat temporar scrisul la un roman lung, "Bouvard et Pécuchet", pentru a scrie "Trois Contes", care conţine cele trei nuvele "Un Coeur simple", o poveste despre viaţa tristă şi simplă a unui slujitor credincios; "La Légende de Saint Julien l'Hospitalier"; şi "Herodias". Această carte, prin diversitatea temelor poveştilor, arată talentul lui Flaubert în toate aspectele sale şi a fost adesea considerată a fi capodopera lui.

S-a stins din viaţă la 8 mai 1880.

Scopul lui Flaubert în artă a fost de a crea frumuseţe, iar această consideraţie a depăşit adesea problemele morale şi sociale în descrierea adevărului. A lucrat încet şi cu atenţie şi, pe măsură ce lucra, ideea lui despre arta sa a devenit treptat mai exactă. Scrisorile sale către Louise Colet, scrise în timp ce lucra la "Madame Bovary", arată cum i s-a schimbat atitudinea. Ambiţia lui era să obţină un stil "la fel de ritmic ca versul şi la fel de precis ca limbajul ştiinţei" (scrisoarea din 24 aprilie 1852). În opinia sa, "cu cât cuvântul se lipeşte mai repede de gând, cu atât efectul este mai frumos". El a repetat adesea că nu există un sinonim şi că un scriitor trebuie să găsească "le seul mot juste", "cuvântul unic potrivit", pentru a transmite gândul cu precizie. Dar în acelaşi timp şi-a dorit întotdeauna o cadenţă şi o armonie a silabelor sonore în proza sa, astfel încât să atragă nu numai inteligenţa cititorului, ci şi subconştientul său la fel ca muzica şi astfel să aibă un aspect mai pătrunzător, potrivit www.britannica.com. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: imdb.com