SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 decembrie
Ortodoxe
Sf. Cuv. Sava cel Sfinţit; Sf. Mc. Anastasie (Dezlegare la peşte)
Duminica a 27-a după Rusalii
Greco-catolice
Duminica 27 dR. Sf. cuv. Sava cel Sfinţit
Romano-catolice
Duminica a 2-a din Advent
Sf. Sava, abate
Sfântul Sava cel Sfinţit este pomenit în calendarul creştin ortodox la 5 decembrie.
Sfântul Sava este întemeietorul uneia dintre cele mai importante chinovii din Palestina. După ce a trăit o viaţă ascetică în două aşezăminte, Mănăstirea Pasarion şi cea a Sfântului Teoctist, în anul 483 a întemeiat propria mănăstire pentru cei 150 de monahi care se adunaseră în jurul lui. Mănăstirea era cunoscută sub numele de "lavra veche" sau "lavra Sfântului Sava".
S-a născut în Capadocia, în timpul împăratului bizantin Teodosie cel Tânăr (408-450). A ales să intre în mănăstire la vârsta de opt ani, deşi era moştenitorul unei mari averi lăsată în administrare rudelor de către părinţii săi. Ioan, tatăl său, era militar şi împreună cu soţia sa, Sofia, mama Sfântului Sava, a plecat în Alexandria, la ordinul împăratului.
Unchii săi "se certau între dânşii, căci fiecare dintr-înşii voia să-l aibă la el, nu atât pentru că îl iubeau pe copil, pe cât ca să fie părtaş avuţiei tatălui său. Iar fericitul copil, având înţelegere de bătrân şi văzând gâlceava şi sfada unchilor lui, s-a lepădat de toată averea părinţilor şi mergând în mănăstirea lui Flavian, ce era departe de satul Mutalasc ca de douăzeci de stadii, a luat chipul îngeresc, fiind atunci abia de opt ani". (Vieţile Sfinţilor)
Pentru viaţa monahală a avut o mare atracţie, căci a învăţat repede psaltirea şi celelalte sfinte scripturi şi sporea în fapte bune.
A petrecut în mai multe mănăstiri, retrăgându-se după o vreme în pustie, unde a dus o viaţă aspră.
Recunoscut fiind pentru virtuţile sale ieşite din comun, în jurul Sfântul Sava s-a adunat o obşte de monahi, pentru care a construit o biserică. Cum numărul fraţilor a crescut considerabil în timp, mănăstirea a devenit vestită, o adevărată lavră aflată în apropiere de Ierusalim.
Cu aurul pe care l-a primit de la iubitorii de Dumnezeu şi din averea părinţilor săi, Sfântul Sava a ridicat în timp mai multe mănăstiri. Pe egumenii acestora i-a chemat odată la el şi le-a spus să nu se îngrijească de nimic din cele trupeşti, aducându-le aminte de cuvintele Evangheliei, care învaţă să nu te îngrijeşti de ce vei mânca şi ce vei bea sau cu ce te vei îmbrăca, ci mai mult să-ţi pui nădejdea în Dumnezeu, Care ştie trebuinţele tuturor. Şi aşa erau hrăniţi, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Sfântul Sava era vestit ca făcător de minuni, în biografiile scrise de ucenici săi fiind consemnate numeroase fapte minunate.
A fost cunoscut şi preţuit de patriarhii Ierusalimului, Salustiu (489-498), care l-a hirotonit preot, Ilie (498-516), pe care l-a vizitat în surghiun, Ioan III (516-524) şi Petru (524-552), căruia i-a vindecat sora de o boală grea. A plecat din această viaţă la vârsta de 94 de ani într-o zi de 5 decembrie.
Despre trecerea sa la Domnul s-a aflat foarte repede în tot ţinutul Ierusalimului şi s-au adunat de prin toate lavrele şi mănăstirile o mare mulţime de monahi, patriarhul cu episcopii şi cu conducătorii cetăţii. Trupul său a fost îngropat între cele două biserici ale aşezământului cunoscut astăzi sub numele de Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit, în locul unde Sfântul Sava a văzut un stâlp de foc. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Monahismul ortodox românesc", vol. I, 2016) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Liviu Tatu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Recensământul Populației și Locuințelor din România (20-31 octombrie 2011)
Recensământul populației și al locuințelor 2011, desfășurat în perioada 20-30 octombrie, a reprezentat un demers statistic de importanță strategică pentru România. Acesta a fost al 12-lea recensământ din România și primul efectuat după aderarea României la Uniunea Europeană, toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) demarând acț
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia Greco-catolice Sf. m. Artemie Romano-catolice Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, călug. Sfântul Mare Mucenic Artemie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziu
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 octombrie
Este a 293-a zi a anului 2026. Au mai rămas 72 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 37 m și apune la 18 h 23 m. Luna răsare la 15 h 49 m și apune la 00 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co














