Compozitorul Nicolae Brânduş, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, este autor de muzică simfonică, vocal-simfonică, operă, muzică de cameră, vocală şi corală, distins de-a lungul carierei cu premii importante precum Premiul "George Enescu" al Academiei Române (1977), Premiul Radioteleviziunii Române pentru operă şi muzică vocal-simfonică (1975, 1977) şi cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofiţer (2004).

S-a născut la 16 aprilie 1935 la Bucureşti. A urmat Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a studiat pianul (1952-1957) şi compoziţia (1960-1964), avându-i ca profesori, printre alţii, pe Paul Constantinescu, Tudor Ciortea şi Anatol Vieru. Între anii 1970-1980 a participat la cursurile Şcolii de la Darmstadt - Ferienkurse für Neuemusik şi la cursurile de perfecţionare din Aix-en-Provence, potrivit www.ucmr.org.ro, www.societateamuzicala.ro şi muzicieni.cimec.ro.

Şi-a finalizat studiile postuniversitare la Academia de Muzică ''Gheorghe Dima'' din Cluj, în 1982, devenind doctor în muzicologie cu teza "Baze ale unei analize formale a limbajului muzical" (câteva extrase ale lucrării au fost publicate în volumul său "Interferenţe", 1984).

Profesor la Catedra de Muzică de Cameră a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (1992-2005), a fost redactor la revista 'Muzica', dar şi preşedinte al Secţiunii Naţionale Române a Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană / SNR-SIMC (1994-2002).

A susţinut o intensă activitate de pianist-concertist pe scenele naţionale şi internaţionale: Elveţia (1956), Bulgaria (1958, 1967), R.D. Germană (1960), Ungaria (1964), Cehoslovacia (1964, 1966), Franţa (1969). În 1985 a participat la un proiect de cercetare muzicală la Paris, în cadrul IRCAM, iar în 1996, a realizat în Franţa, la Bourges, o lucrare de muzică electronică în cadrul Grupului de muzică experimentală Bourges (GMEB).

Creaţia sa cuprinde lucrări: simfonice ("Muzică pentru orchestră de cameră", 1964; "Concert pentru pian, percuţie şi orchestră", 1964; "Phtora", 1968; "Inscripţie", 1969); camerale ("Piese pentru pian", 1962; "Sonată pentru două piane", 1963); vocal-simfonice ("Balada lui Pintea Viteazul", 1964; "Strigoii", 1966; "Domnişoara Hus", 1968); corală ("Cântec de dor", 1962; "Două madrigale", 1964; "Patru cântece populare din Oaş", 1967); vocală ("7 Psalmi pe versuri de Tudor Arghezi", 1965). În 2003 i-a apărut un CD de compozitor.

A scris articole, studii, eseuri muzicale în diverse ziare şi reviste de cultură. De asemenea, a susţinut ca ''visiting composer'' prelegeri despre muzica nouă în SUA, Germania, Israel, Grecia, Hong Kong, Taiwan.

Laureat al Premiului Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1974, 2002, 2005), a mai fost distins cu: Premiul III la Concursul internaţional "George Enescu" de la Bucureşti (1958), Premiul III la Concursul internaţional al Festivalului mondial al tineretului de la Helsinki (1962), cu Ordinul Meritul Cultural cl. IV (1968) şi cu "Meritul Cultural" în grad de Ofiţer (2004).

Compozitorul a câştigat, în 2008, o bursă George Enescu acordată, la Cité Internationale des Arts din Paris, de Institutul Cultural Român. În 2015 a primit Premiul pentru creaţie în cadrul celei de-a XXV-a ediţii a Galei Premiilor Anuale ale revistei "Actualitatea Muzicală".

În decembrie 2020, a obţinut Premiul 1 pentru lucrarea "X Fatum van B",la concursul "Quoting Beethoven" organizat cu ocazia celei de a 250-a aniversări a naşterii lui Ludwig van Beethoven (17 decembrie) de către Goethe-Institut Bucureşti, Forumul Cultural Austriac Bucureşti, Săptămâna Sunetului şi Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, în parteneriat cu CIMEC.ro şi cu Centrele culturale germane din Braşov, Sibiu şi Timişoara. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)