DOCUMENTAR: Eclipsa totală de Soare (4 decembrie)
La 4 decembrie 2021 are loc o eclipsă totală de Soare vizibilă din sudul Australiei, sudul Africii, sudul Americii de Sud, Pacific, Atlantic, Oceanul Indian şi Antarctica.
Eclipsele de Soare se observă numai din anumite locuri de pe glob, iar faza maximă, de totalitate, se observă doar pe o fâşie lată de 200 km, de aici decurgând şi raritatea lor, potrivit www.astro-urseanu.ro.
Eclipsa totală de Soare din 4 decembrie 2021 este a 14-a eclipsă totală de Soare din secolul al XXI-lea. Faza totală a eclipsei nu va putea fi observată decât de pe suprafaţa Atlanticului de Sud, apoi va trece peste Antarctica Occidentală, şi va lua sfârşit în extremitatea sudică a Pacificului. Va putea fi observată şi ca o fază parţială foarte slabă, din sudul Africii şi din sud-estul Australiei.
Această eclipsă va fi una neobişnuită, deoarece traseul de deplasare este de la est la vest în Antarctica de Vest, în timp ce în cazul majorităţii producerii eclipselor deplasarea este de la vest la est. Această inversare este posibilă numai în regiunile polare. Eclipsa în deplasarea sa peste Antarctica va trece pe lângă insula Berkner, va traversa un arc peste continent şi va trece peste insula Shepard, potrivit www.nasa.gov.
Ultima eclipsă de Soare a fost una inelară/parţială şi a avut loc pe 10 iunie 2021, care a putut fi observată şi din România ca o eclipsă parţială de Soare. Următoarea eclipsă de Soare va fi una parţială, va avea loc pe 30 aprilie 2022, şi va putea fi observată din sud-estul Pacificului şi sudul Americii de Sud, potrivit www.astro-info.ro.
O eclipsă de Soare se produce întotdeauna la Lună Nouă (LN), deci când Soarele este conjunct cu Luna, potrivit surse menţionate.
Eclipsele de Soare pot fi de trei tipuri: parţiale, inelare şi totale. Avem cam o eclipsă totală la 40 de ani, vizibilă din aceeaşi regiune de pe pământ. Cele parţiale sunt mai dese şi se produc atunci când Luna trece peste discul Soarelui, neacoperindu-l complet.
Atunci când lungimea axei conului de umbră al Lunii este mai mică decât distanţa Pământ-Lună, vârful conului de umbră fiind situat între două corpuri, se produce o eclipsă inelară de Soare. Pentru punctele terestre aflate în domeniul delimitat de prelungirea conului de umbră va avea loc o eclipsă inelară de Soare, din aceste puncte fiind vizibil un inel periferic al Soarelui.
O eclipsă totală de Soare este unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice şi are o fază parţială şi o fază de totalitate. O eclipsă totală de Soare este importantă pentru că discul Soarelui este complet acoperit, în aşa fel încât specialiştii pot studia coroana solară. Cu cât activitatea solară este mai intensă, cu atât coroana solară este mai spectaculoasă şi multitudinea de fenomene solare mai interesante. E vorba de explozii şi protuberanţe solare, care pot fi studiate, filmate şi fotografiate. Instrumentele, numite coronografe, se folosesc pentru simularea unei eclipse, pentru a putea fi studiată această coroană, dar ele nu pot face ce face Luna. Ea acoperă atât de bine discul solar dintr-o pură coincidenţă: este de circa 400 de ori mai mică decât Soarele, dar este tot de circa 400 de ori mai aproape de noi decât Soarele. Rezultatul: cele două astre apar pe cer cu un diametru aproape identic. Deci, fără această coincidenţă, nu ar mai avea loc eclipse de Soare.
În secolul trecut au avut loc 70 de eclipse, care s-au produs, în medie, o dată la 18 luni, şi din care puţine au putut fi observate cu atenţie, deoarece majoritatea nu au fost vizibile decât de pe mare sau din regiuni greu accesibile, precum Antarctica sau Groenlanda.
Cea mai lungă eclipsă totală de Soare a secolului trecut a fost cea din 20 iunie 1955, şi a durat şapte minute şi şapte secunde. Arcul luminos a fost vizibil de pe oceanele Indian şi Pacific şi până în Asia de sud-est şi Filipine. Ultima eclipsă totală vizibilă din majoritatea ţărilor Europei Occidentale a avut loc în 1961, însă britanicii nu au mai avut parte de un asemenea eveniment astral din 1927. Finlanda şi fosta URSS au fost martorii unei eclipse totale de Soare în 1979. America de Nord a avut mai mult noroc. Numeroşi canadieni şi locuitori ai nord-vestului Statelor Unite au putut asista, în 1979, la o eclipsă totală, iar americanii de la Atlantic au putut urmări un fenomen similar în 1970. În timp ce majoritatea regiunilor Pacificului nu prea au fost lipsite de spectacolul eclipselor totale, în Japonia un astfel de fenomen nu s-a mai întâmplat din 1943. O eclipsă totală de Soare a avut loc în 16 februarie 1998 şi a fost vizibilă din Insulele Galapagos, din America Latină şi din Caraibe.
Există consemnări ale eclipselor cu cel puţin 4.000 de ani înainte de Hristos. Primele observaţii serioase au fost făcute în urmă cu două milenii şi jumătate de babilonieni, apoi astronomul grec Ptolemeu a elaborat, către anul 150 al erei noastre, veritabile calcule.
În vechile culturi, când avea loc o eclipsă, oamenii spuneau că soarele sau luna au fost înghiţite de balaur sau de dragon. Dispariţia Soarelui în plină zi era identificată cu cele mai teribile evenimente, ca de exemplu moartea unui mare conducător, declanşarea sau întreruperea unui război.
În Grecia antică, cei ce îndrăzneau să spună că eclipsa se produce prin interpunerea Lunii sau a Pământului erau arşi de vii. Se credea că eclipsa se datora puterii unor formule magice. Aztecii posteau de frică în timpul eclipsei, femeile se flagelau, iar fetele îşi luau sânge din braţ. În India, se spunea că, la eclipsă, un demon îşi întinde ghearele negre peste aştri, vrând să-i smulgă. Chinezii credeau, pe vremuri, că eclipsele sunt pricinuite de un geniu al răului, care acoperă Soarele cu mâna dreaptă şi Luna cu mâna stângă. Şi francezii credeau că eclipsele sunt semne prevestitoare de rău. Marea eclipsă din 1033 a fost socotită ca o premoniţie a morţii regelui Robert, iar cea din 1074, ca o prezicere a conspiraţiei lorzilor Catesby şi Percy din Anglia. În antichitate armatele refuzau să lupte din cauza unei eclipse.
Eclipsa totală de Soare a fost socotită dintotdeauna un fenomen perturbator şi a fost interpretată ca factor malefic, prevestitor de evenimente cu consecinţe inimaginabile în destinul oamenilor. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia Greco-catolice Sf. m. Artemie Romano-catolice Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, călug. Sfântul Mare Mucenic Artemie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziu
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 octombrie
Este a 293-a zi a anului 2026. Au mai rămas 72 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 37 m și apune la 18 h 23 m. Luna răsare la 15 h 49 m și apune la 00 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.














