O PERSONALITATE PE ZI: Sculptorul Oscar Han
Sculptorul Oscar Han s-a născut la 3 decembrie 1891, la Bucureşti. Face parte din generaţia artiştilor care debutează la începutul secolului al XX-lea şi se afirmă în perioada interbelică, alături de sculptorii Dimitrie Paciurea, Constantin Brâncuşi, Frederic Storck, Ion Jalea, Cornel Medrea şi pictorii Camil Ressu, Iosif Iser, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Dimitrescu, Francisc Şirato, Ştefan Popescu, Nicolae Dărăscu, Jean Al. Steriadi, după cum indică site-ul https://www.mnar.arts.ro/.

Nicolae Leonard - București
Sursa foto:sculpture.ro
A studiat la Academia de arte frumoase din Bucureşti, între 1909-1914, cu Dimitrie Paciurea, potrivit lucrării "Dicţionarul artiştilor români contemporani", autor Octavian Barbosa (Bucureşti, Editura Meridiane, 1976).

Mihail Kogălniceanu - București
Sursa foto:sculpture.ro
A înfiinţat, împreună cu pictorii Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu şi Francisc Şirato, "Grupul celor patru". ''Grupul nu şi-a alcătuit un anumit program, pe cei patru i-a unit o concepţie comună despre artă precum şi o strânsă prietenie'', potrivit site-ului https://www.icr.ro/. De asemenea, Oscar Han a făcut parte şi din grupul "Tinerimea artistică".

Mihai Eminescu
Sursa foto:sculpture.ro
Începând din 1924 a participat la saloane oficiale, expoziţii ale celor două grupări amintite mai sus, iar după Al Doilea Război Mondial a participat la anuale de stat şi expoziţii de artă românească organizate în 1947 şi 1959 la Budapesta, în 1960 la Praga, Bratislava, Berlin, Moscova, Atena, Cairo, Alexandria, în 1961 la Moscova, Paris, Sofia, Istanbul, Damasc, Ankara. A participat, totodată, şi la expoziţii internaţionale la Veneţia, Bruxelles, Paris, Anvers, Haga, Amsterdam, Barcelona.
.jpg)
William Shakespeare - Herăstrău, București
Sursa foto:sculpture.ro
Oscar Han este autorul a numeroase monumente: "M. Kogălniceanu" (1937) şi "Constantin Brâncoveanu" (1936), ambele în Bucureşti, "Victoria" (1932, la Mărăşeşti), "M. Eminescu" (la Constanţa şi Oradea), "Anghel Saligny" (1958, la Constanţa), "Mircea cel Bătrân" (1967, la Turnu Măgurele), "Mihai Viteazul" (1968, la Alba Iulia) ş.a. Alte compoziţii statuare realizate de Oscar Han sunt "Ştefan cel Mare" şi "Horia, Cloşca şi Crişan".

Imagine de la expoziţia 'OSCAR HAN' (1891-1976), organizată de Muzeul Naţional de Artă al României, cu ocazia implinirii a 130 de ani de la naşterea artistului.
Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO
În anii maturităţii, în perioada dintre cele două războaie mondiale, domină în creaţia sa tendinţa spre tipizare şi simbol. Atunci a realizat Oscar Han o serie de busturi - "Eschil", "Sofocle", "Dante", "Eminescu", "Pârvan", Iorga", lucrări compoziţionale ca "Eden", "Isus şi Magdalena", "Primul sărut", "Himeră", caracterizate prin sobrietatea mitică, simplificarea şi reducţia stilistică a formelor naturale, menţionează "Dicţionarul artiştilor români contemporani". Lucrări ale sale se găsesc în mai multe muzee şi colecţii.

Curcanul - Herăstrău, București
Sursa foto:sculpture.ro
Un bust al reginei Maria, realizat de Oscar Han în 1932 şi amplasat iniţial la Balcic, se află în prezent în faţa Muzeului de Artă din Constanţa.
.jpg)
Sursa foto: muzeuldeartaconstanta.ro
La 11 septembrie 2021, a fost dezvelit în comuna Coteşti, judeţul Vrancea, un bust al liberalului Vintilă I.C. Brătianu, realizat de sculptorul Oscar Han în anul 1931. Bustul fusese descoperit în urmă cu patru ani în timpul săpăturilor la o şcoală din localitatea amintită.

Constantin Brâncoveanu
Sursa foto:sculpture.ro
Oscar Han dezvăluie totodată calităţi de memorialist şi portretist, precum şi de polemist, în numeroasele articole publicate. În 1970 i-a apărut la Editura Minerva volumul "Dălţi şi pensule", care adună la un loc întreaga sa publicistică, se arată, de asemenea, în "Dicţionarul artiştilor români contemporani".

Alexandru Vlahuță - Herăstrău, București
Sursa foto:sculpture.ro
În 1964 i-a fost decernat titlul de Maestru emerit al artei, iar în 1968 - Ordinul Meritul Cultural clasa I. Oscar Han a murit la 14 februarie 1976, la Bucureşti.
În perioada 14 septembrie 2012 - 13 februarie 2013, la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti a putut fi vizionată expoziţia ''Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830 - 1930)'', care a cuprins aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă, create în perioada 1830 - 1930 de cei mai importanţi artişti români moderni, între aceştia numărându-se şi Oscar Han.
La Muzeul Colecţiilor de Artă din Bucureşti a avut loc, între 28 mai-12 septembrie 2021, expoziţia ''Oscar Han (1891-1976)'', dedicată împlinirii a 130 de ani de la naşterea artistului. Expoziţia a prezentat ''opera sculpturală a unui 'modelator desăvârşit', 'sculptor de largă şi înaltă ţinută', după cum spunea prietenul său pictorul Nicolae Tonitza, considerat un novator în concepţii şi formule plastice'', indică site-ul https://www.mnar.arts.ro/. Din complexitatea operei lui Oscar Han, expoziţia a prezentat 50 de sculpturi din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României, al Muzeului Krikor H. Zambaccian, al Muzeului de Artă Constanţa şi din colecţiile private Anca Vlad, Mihai Astratinei şi Damian Florea. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto din deschidere: sculpture.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
20 octombrie - Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian
La 20 octombrie este celebrată Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian. Marcată anual de Federația Internațională a Asociațiilor Controlorilor de Trafic Aerian (IFATCA), Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian are menirea de a crește gradul de interes public față de rolul acestei profesii în societate, față de eforturile depuse
DOCUMENTAR: Recensământul Populației și Locuințelor din România (20-31 octombrie 2011)
Recensământul populației și al locuințelor 2011, desfășurat în perioada 20-30 octombrie, a reprezentat un demers statistic de importanță strategică pentru România. Acesta a fost al 12-lea recensământ din România și primul efectuat după aderarea României la Uniunea Europeană, toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) demarând acț
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia Greco-catolice Sf. m. Artemie Romano-catolice Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, călug. Sfântul Mare Mucenic Artemie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziu
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 octombrie
Este a 293-a zi a anului 2026. Au mai rămas 72 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 37 m și apune la 18 h 23 m. Luna răsare la 15 h 49 m și apune la 00 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d














