Chestiunea germană a reprezentat una dintre problemele spinoase ale încheierii celei de-a doua conflagraţii mondiale. Abordarea acesteia a preocupat puterile aliate încă din timpul operaţiunilor militare. În cadrul conferinţelor interaliate dedicate încheierii războiului a fost discutată şi problematica Germaniei postbelice.

În iulie 1945, cu prilejul conferinţei de la Potsdam (17 iulie - 2 august), statele aliate - SUA, Uniunea Sovietică şi Marea Britanie - au fost de acord asupra împărţirii Germaniei în patru zone de ocupaţie. Fiecare dintre aceste zone urma să fie administrată de SUA, Marea Britanie, Franţa şi Uniunea Sovietică. Mare parte a reparaţiilor de război pe care Germania avea să le plătească urmau să fie atribuite către Uniunea Sovietică.

În ceea ce priveşte economia Germaniei, aliaţii împărtăşeau viziuni diferite privind posibilitatea acestei ţări de a reveni pe scena economică a lumii, potrivit bbc.co.uk. Sectoarele britanic, francez şi american au rămas deschise comerţului şi programelor de reconstrucţie, în timp ce sectorul sovietic a fost gestionat printr-o politică închisă care nu permitea schimbul de produse cu celelalte zone de ocupaţie.

La 4 octombrie 1946, cu prilejul unei reuniuni a liderilor landurilor din zonele americană şi britanică au fost discutate propunerile pentru crearea Consiliului Landurilor. Un prim pas pentru coagularea zonei de ocupaţie aliate unificate în perspectiva unei mai bune gestionări economice a fost reprezentat de semnarea la 2 decembrie 1946 a documentului care stipula unificarea zonei americane şi britanice şi introducerea unei noi monede - Deutschmark cu scopul impulsionării economiei întregii zone unificate. În replică, Germania de Est a introdus moneda Ostmark. Unificarea celor două zone britanică şi americană într-una singură denumită Bizonia avea să fie completată, ulterior, în 1948 prin alăturarea zonei franceze în ceea ce avea să devină drept Trizonia.

Discuţiile propriu-zise între SUA şi Marea Britanie privind crearea zonei unificate au debutat în iunie 1946, potrivit lucrării ''The Great Soviet Encyclopedia'', 3rd Edition (1970-1979), D. Asanov, 2010, The Gale Group. Au fost create organisme administrative bizonale. Acordul final, care a încununat negocierile, a fost semnat la New York, în 2 decembrie 1946, de secretarul britanic de externe Ernest Bevin şi omologul american James F. Byrnes. Adeziunea zonei franceze la Bizonia a avut loc în urma discuţiilor purtate la conferinţa de la Londra din 1948 care a reunit reprezentanţi ai SUA, Marii Britanii, Franţei şi Germaniei. Prevederile acordului pentru instituirea Bizonia au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1947. Aderarea zonei franceze la Bizonia şi desăvârşirea unificării au condus la formarea Republicii Federale Germania în septembrie 1949.

La 29 mai 1947 reprezentanţii militari americani şi britanici au semnat acordul pentru Consiliul Economic pentru Bizonia, cu sediul în Frankfurt pe Main.

În martie 1948, Consiliul de Control Interaliat şi-a încheiat activitatea, iar la 23 mai 1949 Trizonia avea să devină Republica Federală Germania, cunoscută drept Germania de Vest după ce legea semnată de Konrad Adenauer, preşedinte al Consiliului parlamentar, a fost proclamată drept lege fundamentală care punea bazele statului vest-german, potrivit guardian.com şi history.com. Primele alegeri pentru configurarea Bundestagului s-au desfăşurat la 14 august 1949, Konrad Adenauer avea să devină primul cancelar al Germaniei Federale, conform https://www.nationsonline.org/. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)