Catedrala Sf. Nicolae din Bari a fost construită la sfârşitul secolului al XI-lea, ca loc de adăpostire şi venerare a moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, sărbătorit la 6 decembrie. Sfântul Nicolae a trăit în secolul al IV-lea şi a fost arhiepiscop al Mirei, un port al provinciei Lycia, din partea răsăriteană a Imperiului roman, astăzi în Turcia. După ce a trecut la Domnul, moaştele sale au fost venerate în catedrala oraşului. Dar la 9 mai 1087, la câţiva ani după schisma din 1054, care a separat Apusul catolic de Răsăritul creştin ortodox, cavalerii cruciaţi au adus trupul Sfântului Nicolae la Bari, unde se află şi astăzi, adăpostit de cripta monumentalei Basilici San Nicola, potrivit http://voceadiasporei.mitropolia.eu/.

În secolul al III-lea, Bari era un port înfloritor al regiunii Peucezia, care ocupa partea centrală a Apuliei (astăzi Puglia). După ce a rezistat invaziei greceşti, Bari a fost cucerit de romani şi a dobândit statutul de "municipium". În 870 a fost cucerit de bizantini, devenind principalul centru din punct de vedere politic, militar şi comercial din întregul Imperiu Roman de Răsărit. Dominaţia bizantină a luat sfârşit în 1071 când au venit normanzii şi au transformat oraşul din punct de vedere arhitectonic, construind biserici, pieţe şi palate.

Bazilica clasică în stil romanic este situată în vechea cetate fortificată, ocupată cândva de Curtea Catapanului (guvernatorul Calabriei şi Apuliei în timpul împăraţilor bizantini), notează http://www.around.bari.it/basilica-di-san-nicola/.

Catedrala Sf. Nicolae este structura principală din cadrul cetăţii San Nicola, care cuprinde o serie de alte clădiri construite de-a lungul timpului: Biserica San Gregorio, cea mai veche biserică sfinţită din oraş; o mănăstire; Biblioteca şi Arhivele bazilicii care păstrează documente şi pergamente de o valoare istorică excepţională; Centrul de Studii "San Nicola"; Portico dei Pellegrini sau Porticul Pelerinilor (complet dispărut în urma lucrărilor de restaurare din anii 1950) situat în zona în care se află, în prezent, Şcoala Gimnazială "San Nicola"; Muzeul "San Nicola", inaugurat la 6 februarie 2010, care expune unele dintre cele mai preţioase piese din Arhiva şi Trezoreria bazilicii.

Timp de sute de ani, ziduri solide, fortificate, au înconjurat Cetatea Sf. Nicolae pentru a proteja zona. Existau trei porţi de acces, prin Via Palazzo, Arcul Angevin şi Via Vanese. Bazilica este înconjurată de trei pieţe care au fost interconectate în timpul lucrărilor de restaurare efectuate în secolul trecut. Aceste lucrări au modificat semnificativ amenajarea spaţiilor. Accesul principal în piaţa din faţă se făcea prin vechea "Via Francigena", care astăzi corespunde străzii Palazzo di Citta. Acest drum era un străvechi traseu al pelerinilor către Bazilica Sf. Nicolae, devenind astfel un punct de întâlnire între Est şi Vest.

Stareţul Elias a fost cel care a ordonat construirea criptei destinată adăpostirii rămăşiţelor sfântului. Lucrările au început în 1087 şi s-au încheiat în 1089 o dată cu sfinţirea ei de către Papa Urban al II-lea. Construcţia bazilicii, pe de altă parte, a început cu succesorul lui Elias, stareţul Eustache. A fost sfinţită la 22 iunie 1197. Înainte de sfârşitul secolului al XIX-lea, edificiul suferise modificări periodice care i-au alterat aspectul iniţial, dar nu şi integritatea. La începutul secolului al XX-lea însă, Ministerul Justiţiei şi Cultelor a inaugurat sezonul "Marilor restaurări" (1925-1934), care a dat bazilicii aspectul actual.

Bazilica Sf. Nicolae este construită din piatră de calcar, cu două turnuri masive scunde care încadrează faţada principală: Torre del Catapano (Turnul lui Catapan) în dreapta şi Torre della Milizia (Turnul Miliţiei) în stânga; acesta din urmă este mai scund şi realizat într-un mod diferit. Faţada exterioară prezintă pilaştri proeminenţi şi trei portaluri de acces şi reflectă diviziunea internă tripartită a naosului. Portalul central este cel mai mare dintre cele trei şi este bogat sculptat cu elemente simbolice puternice, care evocă imaginea victoriei lui Hristos asupra întunericului păgânismului, aşa cum se poate observa din decoraţiunile de tip arhivoltă, sculptura înfăţişând un sfinx pe vârful pridvorului proeminent şi boii care susţin coloanele octogonale care stau de ambele părţi ale portalului. Ferestrele simple şi duble poziţionate pe mai multe ordine, fereastra rotundă situată central, în partea superioară a faţadei, precum şi logiile oarbe adânci cu câte şase arcade de-a lungul laturilor de diferite lungimi ale clădirii atenuează aspectul auster romanic.

Planul interior al bisericii este în cruce latină (în formă de T, cu transeptul plasat la capătul navei) şi împărţit longitudinal în trei nave prin coloane şi stâlpi. Un tavan frumos din lemn acoperă nava centrală şi încadrează picturi bogat ornamentate ale pictorului Carlo Rosa (1613-1678). Altarul mare se află la capătul navei centrale, baldachinul de deasupra depăşindu-l în vechime, fiind cel mai vechi din Apulia (secolul al XII-lea). Absida adăposteşte "Scaunul lui Elias", o construcţie realizată din marmură (sfârşitul secolului al XI-lea - începutul secolului al XII-lea). Decorul în formă de mozaic din jurul tronului prezintă o scriere arabă a cuvântului "Allah", interpretat de unii ca dovadă a meşteşugului multietnic folosit la realizarea sa.

Alte opere de artă remarcabile: în absida stângă, un tablou datând din a doua jumătate a secolului al XV-lea, atribuit lui Vivarini (pictor veneţian care a lucrat în Apulia), înfăţişând o conversaţie sacră între Sf. Iacob şi Sf. Ludwig, pe de o parte, şi Sf. Nicolae şi Sf. Petru pe de altă parte; în centru stă Fecioara Maria cu Pruncul; în transeptul drept se află "Altarul de argint" (1319-1684), donat în 1319 de ţarul Serbiei Uros II Milutin pentru a acoperi mormântul Sfântului din criptă. În 1684, Bazilica a comandat lui Domenico Marinelli şi Ennio Avitabile, doi artişti napolitani, reconstrucţia altarului în stilul baroc dominant al perioadei; în absida dreaptă: tripticul (1451) realizat de pictorul grec Andreas Ritzos (1421-1492) foarte activ în multe oraşe italiene. Maica Domnului este înfăţişată aici între Sfântul Nicolae, în dreapta, şi Sfântul Ioan Evanghelistul, în stânga. În bazilică se mai află şi mormântul Bonei Sforza, ducesă de Bari şi regină a Poloniei (sfârşitul secolului al XVI-lea) fiind aşezat în spatele tronului episcopului, între două figuri feminine, reprezentând Bari şi Polonia, şi două imagini ale sfinţilor Nicolae şi Stanislau.

Două scări largi pornind de pe culoarele laterale coboară spre cripta care adăposteşte moaştele Sfântului Nicolae, dar şi două altare, unul dedicat ritului catolic, iar celălalt ritului ortodox. Bazilica Sf. Nicolae a rămas o destinaţie importantă de pelerinaj de-a lungul secolelor pentru credincioşi din toată lumea. Cripta prezintă o serie de capiteluri, toate diferite. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.around.bari.it