Evoluţia COVID-19 în România şi în lume până la 22 noiembrie 2021
În intervalul 8-15 noiembrie 2021, în România s-au înregistrat 19.811 cazuri noi de infecţie cu noul coronavirus, în scădere faţă de săptămâna anterioară (33.303). Recordul negativ de infectări la 24 de ore, în România, s-a raportat la data de 19 octombrie 2021, când au fost înregistrate 18.863 de cazuri. Record negativ în ceea ce priveşte numărul de decese la 24 de ore s-a înregistrat pe 2 noiembrie 2021: 586. La nivel mondial, numărul cazurilor este în creştere, în timp ce numărul deceselor este în uşoară creştere faţă de intervalul anterior, 8-15 noiembrie.
Evoluţia COVID-19 în România până la 22 noiembrie 2021
Până la data de 22 noiembrie 2021, în România au fost confirmate 1.764.251 de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 1.550 de cazuri. Au fost declaraţi vindecaţi 1.645.732 de pacienţi, conform raportării Grupului de Comunicare Strategică (GCS) din 22 noiembrie 2021, ora 13.00.
Până la data menţionată, 55.113 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au murit. Un număr de 154 decese a fost raportat de către INSP la 22 noiembrie 2021, 125 fiind declarate în ultimele 24 de ore la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, în timp ce 29 decese sunt raportate din perioada anterioară.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.116. Dintre acestea, 1.539 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.539 de pacienţi internaţi la ATI, 150 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienţilor internaţi, 164 sunt minori, 150 fiind internaţi în secţii şi 14 la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.628.259 teste RT-PCR şi 5.100.976 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.149 de teste RT-PCR (3.586 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.563 la cerere) şi 13.226 de teste rapide antigenice.
Evoluţia COVID-19 în România în intervalul 15-22 noiembrie 2021: 19.811 cazuri noi; între 105 şi 343 de decese noi pe zi
În intervalul 15-22 noiembrie 2021, numărul cazurilor confirmate pozitiv cu noul coronavirus a crescut până la 1.764.251 în 22 noiembrie 2021, de la 1.744.440 în 15 noiembrie 2021.
Evoluţia pe zile a cazurilor în intervalul 15-22 noiembrie 2021: 15 noiembrie - 2.136 cazuri; 16 noiembrie: 4.128 cazuri; 17 noiembrie - 3.535 cazuri; 18 noiembrie - 3.076 cazuri; 19 noiembrie - 2.889 cazuri; 20 noiembrie - 2.697 cazuri; 21 noiembrie - 1.936 cazuri; 22 noiembrie - 1.550 cazuri.
Numărul deceselor la 24 de ore, în intervalul 15-22 noiembrie 2021, a oscilat între 105 şi 343.
Evoluţia COVID-19 în România, în ultimele aproximativ trei luni: intervalul 15-22 noiembrie, în scădere faţă de 8-15 noiembrie
În intervalul 15-22 noiembrie s-au înregistrat 19.811 cazuri, în scădere faţă de săptămâna anterioară (33.303).
Evoluţia numărului de cazuri noi, pe săptămâni, în ultimele aproximativ trei luni ale pandemiei: săptămâna 26 iul.-2 aug. - 1.102; săptămâna 2-9 aug. - 1.622; săptămâna 9-16 aug. - 2.409; săptămâna 16-23 aug. - 3.831; săptămâna 23-30 aug. - 6.112; săptămâna 30 aug.-6 sept. - 9.591; săptămâna 6-13 sept. - 15.610; săptămâna 13-20 sept. - 29.399; săptămâna 20-27 sept. - 47.709; săptămâna 27 sept. - 4 oct. - 74.358; săptămâna 4-11 oct. - 91.669; săptămâna 11-18 oct. - 101.613; săptămâna 18-25 oct. - 103.714; săptămâna 25 oct.-1 nov. - 83.909; săptămâna 1-8 nov.: 56.113; săptămâna 8-15 nov.: 33.303; săptămâna 15-22 nov. 19.811:
Evoluţia numărului de decese noi, pe săptămâni, în ultimele aproximativ trei luni ale pandemiei în ţara noastră: săptămâna 26 iul.-2 aug. - 18; săptămâna 2-9 aug. - 33; săptămâna 9-16 aug. - 34; săptămâna 16-23 aug. - 72; săptămâna 23-30 aug. - 114; săptămâna 30 aug.-6 sept. - 175; săptămâna 6-13 sept. - 322; săptămâna 13-20 sept. - 556; săptămâna 20-27 sept. - 858; săptămâna 27 sept.-4 oct. - 1.227; săptămâna 4-11 oct. - 1.952; săptămâna 11-18 oct. - 2.413; săptămâna 18-25 oct. - 2.896; săptămâna 25 oct. - 1 nov. - 3.012; săptămâna 1-8 nov.: 2.814; săptămâna 8-15 nov.: 2.153; săptămâna 15-22 nov.: 1.553.
Evoluţia COVID-19 la nivel mondial în ultimele şapte zile şi pe săptămâni: peste 257.000.000 de cazuri şi peste 5.150.000 de decese, până la 22 noiembrie 2021
La nivel mondial, în ultimele şapte zile, numărul de cazuri confirmate a crescut cu 4.211.056 cazuri, de la 253.431.979 în 15 noiembrie 2021 la 257.643.035 cazuri în 22 noiembrie 2021, ora 13.00, conform hărţii Arcgis, realizate de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţă şi Ingineria Sistemelor (sursa: https://coronavirus.jhu.edu/map.html).
Din totalul de 257.643.035 de cazuri înregistrate până în 22 noiembrie 2021, 5.153.222 erau reprezentate de decese. Numărul deceselor a crescut, astfel, de la 5.102.855 în 15 noiembrie 2021 la 5.153.222 în 22 noiembrie 2021, ora 13.00, conform sursei citate.
Evoluţia numărului de decese noi, pe săptămâni, din ultimele aproximativ trei luni ale pandemiei, la nivel mondial: săptămâna 26 iul.-2 aug. - 69.861; săptămâna 2-9 aug. - 67.776; săptămâna 9-16 aug. - 66.233; săptămâna 16-23 aug. - 68.741; săptămâna 23-30 aug. - 70.376; săptămâna 30 aug.-6 sept. - 65.163; săptămâna 6-13 sept. - 64.195; săptămâna 13-20 sept. - 60.453; săptămâna 20-27 sept. - 56.595; săptămâna 27 sept.-4 oct. - 54.364; săptămâna 4-11 octombrie - 49.354; săptămâna 11-18 octombrie - 47.713; săptămâna 18-25 octombrie - 48.988; săptămâna 25 oct. - 1 nov. - 52.671; săptămâna 1-8 nov.: 49.714; saptamâna 8-15 nov.: 51.377; săptămâna 15-22 nov.: 50.367.
Numărul total al dozelor de vaccin administrate, la nivel mondial, până la 22 noiembrie, era de 7.411.889.783.
La 22 noiembrie 2021, ora 13.00, în topul ţărilor cu cele mai multe infectări raportate, cu peste 5 milioane de cazuri, se aflau: SUA (47.730.591 cazuri şi 771.118 decese), India (34.518.901 cazuri şi 465.911 decese), Brazilia (22.017.276 cazuri şi 612.659 decese), Regatul Unit (9.897.206 cazuri şi 144.369 decese), Rusia (9.205.431 cazuri şi 260.319 decese), Turcia (8.573.524 cazuri şi 75.042 decese), Franţa (7.517.669 cazuri şi 119.424 decese), Iran (6.077.438 cazuri şi 128.956 decese), Germania (5.400.688 cazuri şi 99.130 decese), Argentina (5.305.742 cazuri şi 116.232 decese), Spania (5.080.663 cazuri şi 87.810 decese), Columbia (5.048.061 cazuri şi 128.093 decese), indică harta Arcgis, realizată de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor.
Situaţia COVID-19 pe continente: America pe prima poziţie, Europa pe locul al doilea, Asia pe locul al treilea
În privinţa distribuţiei COVID-19 pe continente, la data ultimei actualizări a Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) din 18 noiembrie 2021, America se află pe primul loc (cu aproximativ 95,5 mil. cazuri), Europa pe locul al doilea (cu aproximativ 78,9 mil. cazuri) şi Asia, pe locul al treilea (cu aproximativ 70,6 mil. cazuri). Urmează Africa (cu circa 8,5 mil. cazuri) şi Oceania (cu peste 361.000 cazuri), potrivit www.ecdc.europa.eu. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI ȘI TRADIȚII POPULARE: Sânzienele sau Drăgaica (24 iunie)
Sărbători solstițiale, Sânzienele (Drăgaica) și Sânpetru sunt celebrate în tradiția popular de ziua nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (24 iunie) și la praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie). În tradiția populară, ziua de Sânziene este respectată cu strictețe. Legat de acest moment există diverse obic
24 iunie - Ziua Universală a Iei
La 24 iunie, în fiecare an, începând din 2013, este sărbătorită Ziua Universală a Iei. Comunitatea online 'La Blouse Roumaine', fondată de Andreea Tănăsescu, propunea în 2012, ca ziua de 24 iunie, când are loc sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cea străveche a Sânzienelor și Drăgaicei, să devină
24 iunie - Ziua Sătmarului
La 24 iunie, începând din acest an, este marcată Ziua Sătmarului, instituită prin Legea nr.59/2026. În 2025, deputații PNL Adrian Cozma și Gabriel Andronache au inițiat propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 24 iunie ca 'Ziua Sătmarului'. 'În toată Transilvania, această sărbătoare creștină este marcată într
24 iunie - Ziua internațională a femeilor în diplomație (ONU)
Ziua Internațională a femeilor în diplomație, celebrată la 24 iunie, reprezintă o ocazie de a evidenția rolul esențial al femeilor în construirea dialogului, a cooperării internaționale și a păcii. Prin promovarea participării egale a femeilor în diplomație, comunitatea internațională contribuie la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă și la consol
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 iunie
Ortodoxe Nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Niceta de Remesiana Greco-catolice Nașterea Sfântului Ioan Profetul, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului (Sânzienele) R
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 iunie
Este a 175-a zi a anului 2026. Au mai rămas 190 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 16 h 13 m și apune la 01 h 41 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Consultări președinte-partide în vederea desemnării premierului (cronologie și procedură)
Președintele Nicușor Dan a chemat partidele politice parlamentare la consultări la 23 iunie 2026, începând cu ora 13:00, în vederea desemnării unui nou prim-ministru, conform presidency.ro/. Noua rundă de consultări formale are loc după ce guvernul premierului desemnat Adrian Veștea a fost respins de Parlament la 22 iunie. Consultăril
PERSONALITATEA ZILEI: Prima femeie egiptolog, franțuzoaica Christiane Desroches-Noblecourt
Christiane Desroches Noblecourt a fost unul dintre cei mai influenți specialiști în conservarea monumentelor antice, în special a celor din Egipt. A fost prima femeie care a condus o excavare arheologică în 1938 și a jucat un rol esențial în salvarea templelor din Abu Simbel în anii 1960. Contribuțiile aduse egiptologiei și conservării patrimoni
DOCUMENTAR: 20 de ani de la moartea producătorului de televiziune Aaron Spelling (23 iunie)
Producătorul de televiziune Aaron Spelling s-a născut la 22 aprilie 1923, în Dallas, Texas. Tatăl său, care a servit ca pilot în Forțele Aeriene Americane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a lucrat ca croitor și abia putea întreține o familie de șase persoane. Aaron a urmat o școală simplă lângă o fabrică de textile, unde se adunau ad
23 iunie - Ziua funcționarului public
În 23 iunie, anual, este marcată Ziua funcționarului public, instituită prin Legea 145/2016. Senatul României a votat, la 21 martie 2016, propunerea legislativă privind instituirea acestei zile. Potrivit inițiatorilor proiectului legislativ, instituirea unei zile a funcționarului public român are rolul de a contribui la îmbunătățirea im
23 iunie - Ziua Națiunilor Unite pentru Serviciul Public
La 23 iunie este marcată Ziua Națiunilor Unite pentru Serviciul Public. Marcată sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, ziua a fost instituită prin Rezoluția 57/277, în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite, la 20 decembrie 2002. Este celebrată pentru recunoașterea valorii și virtuții serviciului administrației publice față de
23 iunie - Ziua internațională a văduvelor (ONU)
Ziua internațională a văduvelor este marcată la 23 iunie, în fiecare an, pentru a evidenția nedreptățile cu care se confruntă văduvele din întreaga lume și pentru a sensibiliza populația în vederea sprijinirii acestora și a copiilor lor. Pentru multe societăți, identitatea unei femei este atașată de partenerul ei, iar după moartea acestuia, problemele cu ca
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 iunie
Ortodoxe Sf. Mc. Agripina; Sf. Sfințit Mc. Aristocle preotul Greco-catolice Sf. m. Agripina Romano-catolice Sf. Iosif Cafasso, pr. Sfânta Muceniță Agripina este pomenită în calendarul creștin ortodox la 23 iunie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 iunie
Este a 174-a zi a anului 2026. Au mai rămas 191 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 15 h 06 m și apune la 01 h 22 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul și compozitorul scoțian Jimmy Somerville
Jimmy Somerville a ajuns cunoscut în vara anului 1984 ca solist al grupului pop Bronski Beat, al cărui single 'Smalltown Boy' a ajuns pe locul trei în topul single-urilor din Marea Britanie, potrivit https://www.imdb.com/. Melodia era neobișnuită la acea vreme, deoarece versurile și videoc












