DOCUMENTAR: 80 de ani de la naşterea actorului Emil Hossu (24 noiembrie)
Actorul Emil Hossu s-a născut la 24 noiembrie 1941, în Ocna Sibiului, dar curând părinţii s-au mutat la Cluj. Tatăl, fiind diplomat, a fost deportat în august 1945, împreună cu toată familia, într-un lagăr din Germania, unde au rămas un an şi trei luni. Apoi s-au întors în România.
Emil Hossu a urmat cursurile Liceului ''Dimitrie Cantemir'' din Bucureşti, unde profesorul său de limba română, Constantin Manolescu, l-a îndrumat spre actorie după ce a rămas impresionat de prestaţia elevului, într-un spectacol şcolar, unde Emil Hossu a interpretat rolul lui moş Tănase din ''Răzvan şi Vidra''.
A absolvit IATC în 1965, iar primele sale roluri au fost la teatrul radiofonic. A fost apoi repartizat la Teatrul ''Nottara'', unde a jucat toată viaţa. A avut roluri importate în teatru, unul dintre cele mai dragi fiind, conform unei declaraţii a regretatului actor, cel al lui Paul Bentu, ''un aviator răzvrătit'', conform site-ului www.cinemagia.ro.
Între piesele în care a jucat pe scena Teatrului "Nottara" amintim: ''Aceşti nebuni făţarnici'', ''Barbarii'', ''Scenariul'', ''Opt femei'' etc. A jucat, alături de Mircea Diaconu şi Constantin Cotimanis, în piesa "Operele complete ale lui WLM SXPR", un spectacol-compilaţie a 37 de piese ale marelui William Shakespeare.
Ani la rând a jucat alături de soţia sa, Catrinel Dumitrescu, în spectacolul ''Doi pe o bancă''. De asemenea, a jucat şi într-o piesă regizată de Catrinel Dumitrescu la acelaşi teatru - ''Bătrânul'' de Maxim Gorki - alături de foşti studenţi de-ai lor, dar şi de Constantin Cotimanis, Anca Bejenaru, Gabriel Răuţă. A apărut în numeroase spectacole de teatru TV sau radiofonic, dar şi în show-uri de televiziune.
Din bogata sa filmografie amintim: ''Cerul începe la etajul III'' (1967), ''La datorie'' (1968), ''Cântecele mării'' (1971), ''Decolarea'' (1971), ''Toamna bobocilor'' (1975), ''Accident'' (1977), ''Regăsirea'' (1977), ''Iarna bobocilor'' (1977), ''Muntele alb'' (1978), ''Pentru patrie'' (1978), ''Bună seara, Irina'' (1980), ''La răscrucea marilor furtuni'' (1980), ''Convoiul'' (1981), ''Secretul lui Bachus'' (1984), ''Sosesc păsările călătoare'' (1984), ''Zbor periculos'' (1984), ''Eroii n-au vârstă'' (1984), ''Noi, cei din linia întâi'' (1985), ''Vară sentimentală'' (1986), ''Cale liberă'' (1986), ''Secretul lui Nemesis'' (1987), ''Harababura'' (1990), ''Balanţa'' (1992), ''Cel mai iubit dintre pământeni'' (1993), ''Liceenii în alertă'' (1993), ''Straniul paradis'' (1995), ''Punctul zero'' (1996), ''Chiquititas'' (2007), ''Fetele marinarului'' (2009).
Actorul Emil Hossu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, ''pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti''.
Emil Hossu a murit la 25 ianuarie 2012, în urma unui infarct miocardic, cu câteva minute înainte de începerea spectacolului ''Aniversarea'', pe scena Teatrului ''Nottara''. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
* Explicaţie foto din deschidere: Actorul Emil Hossu participă la evenimentul de omagiere a actriţei Dina Cocea, organizat în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti, locul depunerii sicriului cu trupul neînsufleţit al actriţei, Bucureşti, 30 octombrie 2008.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
20 octombrie - Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian
La 20 octombrie este celebrată Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian. Marcată anual de Federația Internațională a Asociațiilor Controlorilor de Trafic Aerian (IFATCA), Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian are menirea de a crește gradul de interes public față de rolul acestei profesii în societate, față de eforturile depuse
DOCUMENTAR: Recensământul Populației și Locuințelor din România (20-31 octombrie 2011)
Recensământul populației și al locuințelor 2011, desfășurat în perioada 20-30 octombrie, a reprezentat un demers statistic de importanță strategică pentru România. Acesta a fost al 12-lea recensământ din România și primul efectuat după aderarea României la Uniunea Europeană, toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) demarând acț
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia Greco-catolice Sf. m. Artemie Romano-catolice Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, călug. Sfântul Mare Mucenic Artemie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziu
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 octombrie
Este a 293-a zi a anului 2026. Au mai rămas 72 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 37 m și apune la 18 h 23 m. Luna răsare la 15 h 49 m și apune la 00 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d














