Eseistul şi scriitorul polonez, Henryk Sinkiewicz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1905, cunoscut pentru opere precum "Prin foc şi sabie", "Potopul", "Quo Vadis", "Cavalerii teutoni" etc, s-a născut la 5 mai 1846, la Wola Okrzejska, în Polonia.

Şi-a început studiile la Universitatea din Varşovia (unde limba de predare era, atunci, rusa), dar nu a absolvit, începând să lucreze în calitate de corespondent de presă din Varşovia. Avea să îşi reia studiile mai târziu, înscriindu-se la facultăţi precum cele de drept, medicină sau filologie. În perioada 1876-1877, a fost corespondent al "Gazetei Polska" în America de Nord, conform site-ului https://culture.pl/.

Lucrările sale timpurii sunt schiţe satirice, trădând o conştiinţă socială puternică.

A călătorit mult, într-o primă etapă, în Statele Unite şi Europa Occidentală (1876-1879), apoi, la sfârşitul anului 1886, în Grecia, Italia, Constantinopol. Între 1887 şi 1888, a întreprins numeroase călătorii în ţară şi străinătate, vizitând Bruxellesul, Viena sau Parisul. Contactul cu "lumea nouă" îl impresionează la început, dar sesizează repede şi efectele negative ale "civilizaţiei", conform volumului "Laureaţii Premiului Nobel pentru Literatură" (Almanah Contemporanul, 1983).

Impresiile sale de călătorie au fost publicate în ziarele poloneze şi receptate favorabil. Una din lucrările inspirate de călătorii a fost nuvela "Latarnik" ("Păzitorul farului"), publicată în 1882, scrie site-ul https://www.nobelprize.org/.

După întoarcerea sa în Polonia, Sienkiewicz s-a dedicat studiilor istorice, al căror rezultat a fost marea sa trilogie despre Polonia la mijlocul secolului al XVII-lea: "Ogniem i mieczem" ("Prin foc şi sabie"), "Potop" ("Potopul") şi "Pan Wolodyjowski" (Pan Michael), publicate în 1884, 1886 şi, respectiv, 1888.

Romanele istorice au fost urmate de lucrări pe subiecte contemporane: "Bez dogmatu" ("Fără dogmă", 1891), un studiu psihologic al unui om decadent sofisticat şi "Rodzina Polanieckich" ("Copiii pământului", 1894), un roman ţărănesc. În 1895, Sienkiewicz a publicat "Quo Vadis", cel mai mare succes al său, un roman despre persecuţiile creştine din vremea lui Nero.

Ca om de litere, a revizuit "Introducerea în literatura poloneză" a lui Piotr Chmielowski şi "Schiţele istorice" ale lui Ludwik Kubala. Adept al pozitivismului, a fost un susţinător al literaturii realiste cu portretizarea vieţii sociale, al mesajului umanist şi al angajamentului faţă de naţiune. În schimb, a dezaprobat curentul naturalist, susţinând că acesta prezintă o imagine distorsionată a realităţii, mai scrie site-ul https://culture.pl/.

Alte scrieri ale sale: "Humoreştile din mapa lui Worszyłło" (1872), "În zadar" (1872), "Bătrânul servitor" (1875), "Hania "(1875), "Schiţă în cărbune" (1877), "Scrisori din călătoria în America" (1878), "Janko Muzykant" (1879), "După pâine" (1880), "Familia Połaniecki" (1895), "Cavalerii teutoni" (1900), "Pe câmpul de glorie" (1906), "Vârtejuri" (1910), "Prin pustiu şi junglă" (1912), conform sursei citate.

A fost preşedinte al Fondului pentru scriitori şi jurnalişti în 1899-1900 şi cofondator al Fondului Mianowski pentru persoanele care lucrează în domeniile ştiinţifice. În 1889, a finanţat bursa Maria Sienkiewicz pentru bărbaţi de litere care trăiesc în condiţii materiale dificile. A înfiinţat, împreună cu Andrzej Osuchowski şi Ignacy Jan Paderewski, Comitetul de ajutorare pentru victimele războiului din Polonia, în timpul Primul Război Mondial, conform https://culture.pl/.

Ediţia completă a lucrărilor sale, publicată în 1948-1955, cuprinde şaizeci de volume, mai scrie https://www.nobelprize.org/.

Premiul Nobel pentru Literatura 1905 i-a fost acordat lui Henryk Sienkiewicz "pentru meritele sale remarcabile ca scriitor epic".

Sienkiewicz a murit la Vevey (Elveţia), la 15 noiembrie 1916. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: www.culture.pl