SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 noiembrie
Ortodoxe
Sf. Ier. Nectarie de la Eghina
Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat; Sf. Mc. Onisifor şi Porfirie; Sf. Cuv. Matrona
Greco-catolice
Sf. m. Onisifor şi Porfirie; Sf. cuv. Matroana şi Teoctista din Lesbos
Romano-catolice
Sfinţirea Bisericii din Lateran
Sfântul Nectarie de la Eghina este sărbătorit în calendarul creştin ortodox la 9 noiembrie.
S-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din părinţi săraci, foarte evlavioşi însă. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie a fost trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde a studiat teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi.
A intrat în monahism, în chinovia "Noua Mănăstire", la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. Mai târziu, când a primit schima mare, ultima treaptă a făgăduinţelor vieţii călugăreşti, avea să primească numele de Nectarie.
În 1885, după ce a terminat studiile teologice la Atena, a fost luat de patriarhul Sofronie ca ucenic la Alexandria, fiind hirotonit preot şi apoi mitropolit de Pentapole.
A fost depus din acest rang, fiind defăimat la patriarh cum că ar vrea să-i ia locul. Cerându-şi iertare de la toţi, a dat slavă lui Dumnezeu căci s-a împlinit şi cu dânsul cuvântul Mântuitorului, Care zice: "Fericiţi veţi fi când vă vor ocărâ şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea" (Matei 5,11).
S-a retras apoi la Atena, în anul 1891, sărac şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în rugăciunile Maicii Domnului. Aici a fost câţiva ani predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi, până în anul 1894.
Sfântul Nectarie era un isihast şi un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeţe şi îndelungă răbdare.
Dorind la bătrâneţe să se retragă la mai multă linişte, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul mai multor credincioşi şi ucenici, o mănăstire de călugăriţe în insula Eghina, unde s-a retras definitiv.
Mulţi bolnavi şi săraci alergau la mănăstirea din Eghina şi cereau ajutorul Sfântului Nectarie. Mai ales după Primul Război Mondial, oamenii, lipsiţi de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfântul Nectarie a dat poruncă maicilor din mănăstire să împartă la cei lipsiţi orice fel de alimente şi să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea şi pe unii şi pe alţii. Dar şi cei bolnavi se vindecau cu rugăciunile Sfântului Nectarie, căci se învrednicise de darul facerii de minuni.
Sfântul Nectarie a scris şi a redactat mai multe scrieri teologice de morală şi de istorie a Bisericii, întărind tradiţia Sfinţilor Părinţi în patria sa, împotriva influenţelor străine care asaltau ţările ortodoxe.
Din acest motiv, diavolul a ridicat asupra Sfântului Nectarie numeroase ispite, căutând să-l învingă. A avut multe încercări din partea unor slujitori şi ierarhi ai Bisericii din Grecia, dar Dumnezeu îl izbăvea din toate necazurile.
La 8 noiembrie 1920, după aproape două luni de suferinţă, Sfântul Nectarie şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos. După o lungă perioadă de la trecerea sa la cele veşnice, trupul său s-a aflat în mormânt întreg şi nestricat, răspândind multă mireasmă. În ziua de 3 septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvântare.
În anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, l-a declarat sfânt, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie.
Credincioşii se închină şi astăzi la moaştele Sfântului Nectarie şi la mormântul său, făcând din mănăstirea sa, din insula Eghina, unul dintre cele mai iubite locuri de pelerinaj din toată Grecia.
* Sfinţii Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat erau creştini şi conduceau un şantier de cioplitori şi de sculptori în marmură în apropiere de Sirmium (azi Mitroviţa, lângă Belgrad). Au suferit moarte martirică în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305). Cei patru sfinţi mucenici au fost închişi de vii în sicrie de plumb şi aruncaţi în râul Sava. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Doina Lecea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
20 octombrie - Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian
La 20 octombrie este celebrată Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian. Marcată anual de Federația Internațională a Asociațiilor Controlorilor de Trafic Aerian (IFATCA), Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian are menirea de a crește gradul de interes public față de rolul acestei profesii în societate, față de eforturile depuse
DOCUMENTAR: Recensământul Populației și Locuințelor din România (20-31 octombrie 2011)
Recensământul populației și al locuințelor 2011, desfășurat în perioada 20-30 octombrie, a reprezentat un demers statistic de importanță strategică pentru România. Acesta a fost al 12-lea recensământ din România și primul efectuat după aderarea României la Uniunea Europeană, toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) demarând acț
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia Greco-catolice Sf. m. Artemie Romano-catolice Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, călug. Sfântul Mare Mucenic Artemie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziu
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 octombrie
Este a 293-a zi a anului 2026. Au mai rămas 72 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 37 m și apune la 18 h 23 m. Luna răsare la 15 h 49 m și apune la 00 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d














