În dimineaţa zilei de 4 noiembrie 1956, la orele 4.15 a.m. forţele sovietice au lansat un atac terestru pentru înăbuşirea revoltei spontane izbucnite la 23 octombrie 1956. Premierul ungar Imre Nagy a anunţat într-un scurt mesaj radio că naţiunea ungară a fost invadată declarând: ''Trupele noastre luptă. Guvernul se află în funcţie.'' Totuşi, în decurs de câteva ore, Imre Nagy a cerut azil politic la ambasada Republicii Iugoslavia în Budapesta în timp ce Janos Kadar, sprijinit de autorităţile de la Moscova, se pregătea să preia puterea la Budapesta, potrivit https://nsarchive2.gwu.edu/.

La 23 octombrie 1956, la o zi după mitingul desfăşurat la Universitatea Tehnică - unde s-a cerut expres, printr-o rezoluţie, democratizarea vieţii politice, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, reorganizarea totală a economiei şi evacuarea imediată a trupelor sovietice - în capitala Budapesta are loc o manifestare amplă de solidaritate cu poporul polonez, organizată de intelectualii clubului Petofi şi care se încheie în faţa clădirii Parlamentului. Imre Nagy le cere manifestanţilor să se întoarcă la casele lor, iar pe fondul retragerii mulţimii, forţele de securitate deschid focul în manifestanţi, ceea ce a constituit declanşarea revoltei generale, potrivit volumului ''Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre'' (Jean-Francois Soulet, Polirom, 1998). În 30 octombrie 1956, Imre Nagy anunţă posibilitatea formulării unui sistem politic democratic multipartid, ceea ce avea să fie apreciat de autorităţile sovietice drept o ameninţare serioasă pentru sistemul comunist din Ungaria şi un potenţial pericol pentru stabilitatea blocului socialist.

Revoluţia ungară a reprezentat unul dintre momentele de criză ale războiului rece. Implicarea populară a fost amplă, tancurile sovietice erau atacate de oameni aproape fără niciun fel de armă. În contextul crizei, la 31 octombrie 1956, cotidianul sovietic Pravda a publicat o declaraţie emisă de autorităţile de la Moscova care avansa posibilitatea desfăşurării unor relaţii cu un nivel sporit de egalitate între Uniunea Sovietică şi statele satelit est-europene. Îndeosebi, în textul declaraţiei se regăsea o frază care făcea trimitere la criza ungară: ''Guvernul sovietic este pregătit să înceapă negocieri potrivite cu guvernul Republicii populare Ungaria şi cu alţi membrii ai Tratatului de la Varşovia în chestiunea prezenţei trupelor sovietice pe teritoriul Ungariei.'', potrivit https://nsarchive2.gwu.edu/.

 În ziua apariţiei declaraţiei în cotidianul Pravda, factorii decizionali sovietici au decis înăbuşirea violentă a rebeliunii prin utilizarea forţei armate, apreciind că situaţia din Ungaria ar putea ameninţa direct comunismul în Ungaria. Concomitent, la 29 octombrie 1956, Marea Britanie, Franţa şi Israel s-au implicat militar în criza Suezului.

La 30 octombrie 1956, autorităţile de la Kremlin pregătiseră declanşarea negocierilor privind staţionarea trupelor sovietice în Ungaria, însă la data de 3 noiembrie 1956 blindatele sovietice se angajează în desfăşurarea operaţiunii terestre împotriva revoltei ungare. În câteva zile, circa 200.000 de soldaţi cu peste 1.000 de blindate ocupă zone semnificative din Ungaria, potrivit volumului ''Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre'' (Jean-Francois Soulet, Polirom, 1998).

Evoluţiile în cercul conducerii ungare au cântărit, deopotrivă, în cadrul deciziei Moscovei de a interveni militar în Ungaria. La 1 noiembrie 1956, Imre Nagy a cerut într-o declaraţie respingerea de către Ungaria a Tratatului Pactului de la Varşovia şi a cerut Naţiunilor Unite să intervină pentru instituirea neutralităţii statului ungar.

În ciuda încurajărilor occidentale, transmise de lideri politici sau diplomaţi prin intermediul postului Radio Europa Liberă, de a rezista invadatorilor sovietici, la 7 noiembrie 1956 Ungaria era aproape ocupată, iar Janos Kadar, susţinut de sovietici, era pregătit să preia puterea, chiar dacă guvernul Imre Nagy nu demisionase oficial. Luptele s-au desfăşurat, în anumite puncte de rezistenţă, până spre jumătatea lunii noiembrie 1956.

La 22 noiembrie 1956, după ce primise asigurări de la Janos Kadar şi de la reprezentanţi sovietici că poate tranzita în siguranţă fără să fie arestat, Imre Nagy a părăsit ambasada iugoslavă însă a fost reţinut şi dus la o locaţie secretă din România. Concomitent, luptele aproape se încheiaseră, rezistenţa ungară era înfrântă, câteva mii de persoane au fost ucise, peste 15.000 au fost rănite şi câteva sute de mii de ungari au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara, din care peste 30.000 s-au stabilit în Statele Unite ale Americii printr-un program specific derulat de guvernul american. Criza ungară a reprezentat una dintre crizele războiului rece care au expus fragilitatea blocului socialist şi a generat urmări la nivelul societăţii ungare - pronunţarea în public a numelui lui Imre Nagy ar fi atras aplicarea unor pedepse. Janos Kadar avea să înscrie cursul relaţiilor ungaro-sovietice pe o traiectorie de normalizare în linia acceptată de Kremlin. După înlăturarea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est în 1989, accesul în arhivele statelor foste comuniste a pus în lumină posibilitatea studierii inclusiv a momentelor de criză din Polonia, Cehoslovacia sau Ungaria, oferind o mai bună înţelegere asupra unei perioade tulburi a acestei zone a bătrânului continent. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: hungarytoday.hu