Prozatorul Eugen Uricaru s-a născut la 1 noiembrie 1946, în localitatea Buhuşi, jud. Bacău.

A urmat cursurile Liceului Militar "Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc (1962-1964), iar în 1971 a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, secţia română-italiană, arată "Dicţionarul general al literaturii române" (Editura Univers Enciclopedic, 2009).

În studenţie s-a aflat printre iniţiatorii cenaclului Echinox, iar în 1968, la apariţia revistei clujene cu acelaşi nume, a fost redactor-şef al primului număr al acesteia, ulterior devenind redactor-şef adjunct (1969-1971). Din 1971 până în 1990, a fost redactor la "Steaua". În decembrie 1989, a întemeiat, la Cluj-Napoca, cotidianul "Adevărul în libertate", pe care l-a condus doar câteva zile, iar între 1990 şi 1993 a fost redactor-şef adjunct al seriei noi a revistei "Luceafărul".

Detaşat la Ministerul Afacerilor Externe în 1991, în 1992 a fost numit ataşat cultural în Grecia. În perioada 1993-1995, a fost director adjunct la Accademia di Romania din Roma.

Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (2000-2005), conform https://uniuneascriitorilor.ro/, după ce a fost mai întâi secretar şi vicepreşedinte al acestei instituţii. În prezent este preşedintele COPYRO, societate care asigură gestiunea colectivă a drepturilor de autor.

În 2003 a fost desemnat director al postului de Radio România Cultural şi secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

A semnat povestiri, romane, publicistică, scenarii, traduceri (din limbile italiană, rusă).

A debutat în 1966, cu proză, în revista "Ateneu". Editorial a debutat în 1974, cu volumul de povestiri "Despre purpură".

După cartea de debut, au urmat volumul de povestiri "Antonia. O poveste de dragoste" (1978) şi volumele de proză: "Rug şi flacără" (1977), "Mierea" (1978), "Aşteptându-i pe învingători" (1981), "Vladia" (1982), "Memoria" (1983), "1784. Vreme în schimbare" (1984), "Stăpânirea de sine" (1986), "Glorie" (1987), "La anii treizeci..." (1989), "Complotul sau Leonard Bâlbâie contra banditului Cocoş" (1990), "Navigare" (1998), "Supunerea" (2006), "Cât ar cântări un înger" (2008), "Plan de rezervă" (2011), "Beniamin" (2014), "Permafrost" (2017), "Grădina Paradisului" (2020).

Cărţile sale au fost traduse în Franţa, Italia, Germania, Rusia, Ungaria, Serbia, Macedonia de nord, China, Vietnam, arată site-ul www.ideeaeuropeana.ro.

De asemenea, a scris scenarii de film ("Rug şi flacără", "Stare de fapt").

A primit premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Mierea" (1978) şi pentru "1784. Vreme în schimbare" (1984), roman recompensat şi cu Premiul Academiei Române. S-a numărat printre laureaţii Premiilor Academiei pe 2014, acordate în 2016, romanului său "Beniamin" revenindu-i Premiul "Ion Creangă".

Laureat, de asemenea, al Premiului naţional pentru proză "Ion Creangă", Opera Omnia (2019). La Gala Premiilor Contemporanul 2019, a primit Premiul naţional pentru excelenţă în roman.

În ianuarie 2003, Eugen Uricaru, fost director adjunct al "Accademia di Romania" din Roma, a primit Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler, "pentru profesionalismul şi competenţa dovedite în conducerea celei mai prestigioase instituţii de cultură românească din străinătate, 'Accademia di Romania' din Roma, Republica Italiană, dând acesteia rolul ştiinţific, cultural şi artistic pentru care a fost creată". AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)