Constituit ca aşezare rurală medievală în primele decenii ale secolului al XV-lea, oraşul Chişinău este atestat documentar pentru prima dată la 17 iulie 1436, când domnii Ţării Moldovei Ilie şi Ştefan "...au dat şi i-au întărit lui Oncea-logăfăt pentru credincioasă slujbă" mai multe sate pe Răut. Stabilind hotarele acestor sate, documentul menţionează: "...şi la Bîc, de cealaltă parte, pe valea ce cade în dreptul Cheşenăului lui Acbaş, la Fântâna unde este Seliştea Tătărească în dreptul păduricii", arată site-ul oficial al Primăriei Municipiului Chişinău, https://www.chisinau.md/.

A doua menţiune documentară despre Chişinău datează din 1466, aşezarea fiind amintită într-un document de proprietate ieşit din cancelaria domnească a lui Ştefan cel Mare. Documentul atestă faptul că voievodul i-a dat unchiului său, Vlaicu, o selişte la Chişinău, la Fântâna Albişoarei, moşie cumpărată de la Toader, feciorul lui Fedor, cu 120 de arginţi tătărăşti. Documentul mai spune că Chişinăul cu întreaga sa moşie şi cu moara este dată lui Vlaicu Pârcălab şi tuturor urmaşilor săi.

În secolele XV-XVII, în vecinătatea Chişinăului s-au dezvoltat mai multe localităţi: Buiucani, Hrusca, Vovinţeni, Visterniceni, Gheţioani, Munceşti, Schinoasa, care treptat, pe parcursul secolului XIX au devenit suburbii ale Chişinăului, conform http://bibliopolis.hasdeu.md/.

În 1641, Vasile Lupu, domnul Ţării Moldovei, a trecut moşia Chişinău în stăpânirea Mănăstirii "Sfânta Vineri" din Iaşi, în proprietatea căreia a rămas până în secolul XIX. În această perioadă, s-a constatat o creştere evidentă a populaţiei. Pe lângă ţărani, aici s-au stabilit meşteşugari, negustori. Astfel, Chişinăul este menţionat ca târg în 1666, în timpul domnului Gheorghe Duca (1665-1666). Miron Costin l-a inclus în 1677 şi 1684, între oraşele Ţării de Jos a Moldovei, iar Dimitrie Cantemir l-a menţionat în "Descriptio Moldaviae" alături de Lăpuşna şi Tighina, arată lucrarea "Enciclopedia Statelor Lumii" (Editura Meronia, 2018).

În secolul XVI, când Tighina a fost transformată în raia turcească, iar Bugeacul şi împrejmuirile Căuşenilor se aflau în stăpânirea tătarilor, negustorii şi călătorii căutau căi mai sigure în drumul de la Cetatea Albă spre Iaşi, şi, astfel, ocoleau centrul de ţinut Lăpuşna şi treceau tot mai des prin Chişinău.

Recensământul populaţiei din anii 1772-1774 atesta la Chişinău circa 800 de locuitori moldoveni, armeni, greci, evrei, care se îndeletniceau cu negoţul, meşteşugurile, agricultura, pescuitul etc. Primele biserici din piatră au fost: "Măzărache" (1752) şi "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" (1777).

În paralel cu dezvoltarea economică, urbea începea să se profileze şi ca centru cultural-ecleziastic şi de învăţământ. Prima şcoală organizată şi susţinută de stat şi de Mitropolia Moldovei a început să funcţioneze în secolul XVIII. Şcolile activau pe lângă bisericile oraşului.

Locuitorii târgului au trecut prin momente grele, Chişinăul fiind devastat de turci şi tătari în mai multe rânduri. De asemenea, războaiele ruso-turceşti din secolele XVIII şi XIX au provocat multe daune şi au ruinat oraşul.

În urma Păcii de la Bucureşti (1812), care a pus capăt războiului ruso-turc, când spaţiul dintre Prut şi Nistru a fost anexat la Imperiul Ţarist, Chişinăul a fost proclamat, în 1818, centrul administrativ al regiunii Basarabia şi Ţinutului Orhei. Au fost construite: Catedrala şi Clopotniţa (1836), Arcul de Triumf sau Porţile Sfinte (1841), Gara (1871). Au fost deschise Biblioteca Gubernială (1832), Liceul Regional (1833), Şcoala de Pomicultură (1842), Biblioteca Municipală (1877), Spitalul de Boli Infecţioase (1896) etc. Au apărut: telegraful (1860), prima linie de tramvai (1889), potrivit http://bibliopolis.hasdeu.md/.

Aspectul general al oraşului s-a schimbat mult în anii 1850-1870. Arhitectul oraşului Alexandr Bernardazzi a proiectat unele străzi şi cartiere, a participat la proiectarea şi construirea apeductului din Chişinău, precum şi a celor mai importante clădiri, conform https://www.chisinau.md/.

În anii 1917-1918, Chişinăul s-a aflat în centrul evenimentelor care au dus la ruperea Republicii Democratice Moldoveneşti de Rusia şi unirea ei, în 27 martie/9 aprilie 1918, cu România. În epoca interbelică, Chişinăul a devenit unul dintre marile centre urbane ale României întregite, recăpătându-şi treptat aspectul românesc, notează lucrarea "Enciclopedia Statelor Lumii" (Editura Meronia, 2018).

Au fost deschise mai multe şcoli, tipografii, biblioteci, teatre. De asemenea, au început să funcţioneze mai multe întreprinderi ale industriei alimentare: prima moară mecanizată, fabrica de pâine, fabrica de mezeluri, fabrica de cvas şi limonadă, fabrica de bomboane, fabrici de încălţăminte, tricotaje, fabrica de blănuri. Au fost organizate expoziţii de mărfuri industriale şi maşini agricole. Chişinăul s-a integrat în reţeaua de drumuri a României. În anii 1920-1930 la Chişinău activau o serie de bănci, între care: Moldova, Unirea României, Dacia, Iaşi. Au fost editate numeroase reviste şi ziare. S-a dezvoltat învăţământul.

Pantelimon Halippa a fondat, în 1934, prima instituţie de ştiinţe academice din Basarabia - Institutul Social Român. Tot sub preşedinţia sa a fost fondată Universitatea Populară Moldovenească. La Chişinău activau Teatrul Naţional, Muzeul Naţional de Istorie a Naturii, Cinematografele Odeon, Orfeum, Colosseum, Expres, Clubul Polonez. În perioada interbelică au activat trei şcoli superioare muzicale: Conservatorul naţional, Conservatorul Municipal şi Conservatorul Unirea.

La 28 iunie 1940, oraşul a fost anexat odată cu Basarabia de către Uniunea Sovietică şi a devenit, după proclamarea RSS Moldoveneşti, capitala noii republici incluse în componenţa URSS. Între iulie 1941-august 1944, Basarabia a fost reintegrată în hotarele României. La 24 august 1944, Chişinăul a fost ocupat de Armata Roşie, redevenind capitala RSS Moldoveneşti (1944-1991).

După 1945, autorităţile sovietice au adus în oraş un număr mare de etnici ruşi şi ucraineni, populaţia Chişinăului crescând de la 215.000 în 1959 la 503.000 locuitori în 1972; în 1989, 40% din locuitorii oraşului erau rusofoni. Timp de peste 20 de ani, Chişinăul a fost un oraş închis, care nu a putut fi vizitat de turiştii străini, potrivit lucrării "Enciclopedia Statelor Lumii" (Editura Meronia, 2018).

La 23 iunie 1990, Parlamentul de la Chişinău a adoptat Declaraţia Suveranităţii RSS Moldova. La 23 mai 1991 a fost adoptată noua denumire de Republica Moldova şi la 27 august 1991 şi-a proclamat independenţa de stat. Oraşul Chişinău a devenit capitala noului stat suveran şi totodată primul centru politic, economic, ştiinţific şi cultural al acestuia.

Situat în zona centrală a republicii şi învecinându-se cu cinci raioane din regiunea de dezvoltare Centru (Criuleni, Dubăsari, Anenii Noi, Ialoveni şi Străşeni), Chişinău este o regiune de dezvoltare autonomă, fiind printre primele centre urbane din Republica Moldova care au fost ridicate la rang de municipiu în 1994. În această calitate, beneficiază de largi prerogative, autonomie decizională, organizaţională, gestionară şi financiară, conform prevederilor Legii privind statutul municipiului Chişinău. În perioada 1994-2001 structura municipiului a cunoscut o transformare ascendentă: de la 15 unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv oraşul Chişinău, iniţial, la 18 unităţi în 1998, pentru ca din 2001 să capete forma actuală cu 19 unităţi administrativ-teritoriale.

Municipiul Chişinău se întinde pe o suprafaţă de 572 kilometri pătraţi şi are o populaţie ce numără 779.339 persoane (90,8% urbană). Chişinău are a doua cea mai mare densitate a populaţiei din ţară, cu 1.363 persoane pe kilometru pătrat, fiind devansat la acest capitol doar de municipiul Bălţi, potrivit site-ului http://alegeri.md/ AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.monument.sit.md

* Explicaţie foto din deschidere: Bd. Ştefan cel Mare în 1944.