O PERSONALITATE PE ZI: George Washington, primul preşedinte al SUA (1789-1797)
General, comandant al armatei revoluţionare americane, om politic, primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii (SUA), George Washington s-a născut la 22 februarie 1732, în Westmoreland (statul Virginia), potrivit www.whitehouse.gov.
A fost primul copil al lui Augustine Washington şi Mary Ball Washington, a doua sa soţie. A frecventat cursurile până la 15 ani, petrecându-şi timpul la ferma Ferry de pe râul Rappahannock. După decesul tatălui său, în 1743, George Washington a fost asistentul inspectorului comitatului, Prince William.
Îşi începe cariera ca proprietar de plantaţie. În 1748, este invitat să ajute la topografierea terenurilor aflate la vest de Blue Ridge, o parte a munţilor Appalache. În 1749 este numit topograf al Culpeper County. Prin intermediul fratelui său vitreg Lawrence Washington devine interesat de Ohio Company, companie care ţintea să exploateze pământul din vestul Americii. În 1751 George şi Lawrence călătoresc în Barbados, sperând într-o îmbunătăţire a sănătăţii lui Lawrence care suferea de tuberculoză. Aceasta a fost singura dată când George Washington a călătorit în exteriorul a ceea ce reprezintă astăzi Statele Unite ale Americii.
Guvernatorul Virginiei, Robert Dinwiddie, îi cere, în decembrie 1753, lui Washington să transmită un ultimatum francezilor aflaţi la frontieră, pe râul Ohio. Cele două puteri coloniale, Marea Britanie şi Franţa, se îndreptau spre un conflict major. Raportul lui Washington, care evalua întreaga situaţie, este foarte citit de ambele părţi ale Atlanticului.
A devenit, în 1754, colonel adjutant şi apoi colonel, deţinând comanda trupelor din Virginia şi Carolina de Nord, conform www.whitehouse.gov. În toamna anului 1758, după retragerea trupelor franceze, Washington este avansat general de brigadă.
Este numit, în 1755, adjunct al generalului britanic Edward Braddock în expediţia Monongahela, pentru recucerirea zonei Ohio. În urma acestei acţiuni, lui Washington i se încredinţează comanda unei zone dificile de frontieră, în munţii Virginiei, prilej cu care este recompensat prin avansarea în grad şi numit comandant al forţelor din Virginia. În 1758, participă în expediţia militară în urma căreia forţele franceze sunt nevoite să evacueze Fort Duquesne şi este întemeiat Pittsburgh. În acelaşi an, Washington demisionează din serviciul militar activ şi petrece următorii 16 ani ca proprietar de terenuri şi politician în Virginia.
Congresul înfiinţează Armata Continentală la 14 iunie 1775. Propus de John Adams de Massachusetts, Washington este numit "general maior" şi ales, la 15 iunie 1775, la Philadelphia, de către Congres pentru a fi "Comandant Suprem". Preia comanda Armatei Continentale la Cambridge, Massachusetts, în 1775, în timpul asediului oraşului Boston.
Sprijinit de La Fayette şi Rochambeau (voluntari europeni), Washington i-a înfrânt pe englezi la Trenton, Yorktown (1781). Luptele au continuat până în 1783, când, prin Tratatul de la Versailles, Anglia a fost nevoită să recunoască independenţa fostelor sale colonii.
La 17 septembrie 1787, a fost redactată Constituţia federală, care introducea sistemul prezidenţial de guvernământ. George Washington a fost ales prim preşedinte al Uniunii la 30 aprilie 1789 (reales în 1792).
George Washington rămâne până în prezent singurul preşedinte american care a obţinut totalitatea voturilor electorale. John Adams a fost ales vicepreşedinte, iar ulterior a deţinut mandatul de cel de-al doilea preşedinte al SUA. Washington a depus jurământul ca prim preşedinte, conform Constituţiei Statelor Unite ale Americii, la Federal Hall, New York. A refuzat să candideze pentru al treilea mandat, stabilind astfel cutuma de maximum două mandate în funcţia de preşedinte, ceea ce ulterior se va stabili prin lege, prin amendamentul 22 la Constituţie.
Nu a fost membru al vreunei formaţiuni politice. "Residence Act of 1790" semnat de Washington autorizează preşedintele să aleagă reşedinţa permanentă a guvernului, care va fi stabilită de-a lungul râului Potomac. Legea autorizează preşedintele să numească trei împuterniciţi care să măsoare şi să achiziţioneze proprietatea pentru această reşedinţă. Washington supervizează personal demersul de-a lungul întregului mandat. În 1791 aceşti împuterniciţi numesc reşedinţa guvernului "Oraşul lui Washington în districtul Columbia", în onoarea lui George Washington. În 1800 Teritoriul Columbia devine Districtul Columbia, unde guvernul federal se mută în conformitate cu prevederile legii privind reşedinţa acestuia.
La 6 ianuarie 1759, George Washington s-a căsătorit cu Martha Dandridge Custis. După încheierea mandatelor de preşedinte, în 1797, George Washington se retrage la Mount Vernon, unde se dedică agriculturii. A murit la 14 decembrie 1799, la vârsta de 67 de ani, în urma unei infecţii. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.whitehouse.gov
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs



