logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași

UAIC solicită modificarea cadrului legislativ în vederea îmbunătățirii formării pentru cariera didactică în învățământul preuniversitar

În ședința Senatului Universitar de astăzi, 26 iunie 2025, Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a adoptat o poziție comună a tuturor celor 15 facultăți cu privire la necesitatea modificării unor articole esențiale din legislația națională care reglementează formarea inițială și condițiile de ocupare a funcțiilor didactice în învățământul preuniversitar.

Poziția UAIC vizează modificarea articolului 102, Capitolul XII. Formarea inițială pentru cariera didactică în învățământul preuniversitar din Legea nr. 199/ 2023, a articolului 176, Capitolul VI.

Condițiile de ocupare a funcțiilor didactice în învățământul preuniversitar din Legea nr. 198/ 2023, precum și a Capitolului IV. Conținutul și organizarea procesului de învățămân din Standardele de calitate specifice privind modul de desfășurare a activităților aferente programelor de studii universitare la formă de organizare cu frecvență, din ciclul II de studii, diferențiate în raport cu domeniile de studii universitare, cu precizarea că, pentru a putea preda la ciclul liceal, este necesară absolvirea unui program de studii de licență și a unui program de masterat profesional/ de cercetare în domeniul de specialitate, pe lângă masteratul didactic sau altă formă de pregătire didactică.

În esență, comunitatea academică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași consideră că, pentru a putea preda la nivel liceal, este esențial că viitorii profesori să dețină o pregătire academică solidă în domeniul de specialitate. Aceasta ar trebui să includă absolvirea unui program de studii de licență și a unui program de masterat profesional sau de cercetare în același domeniu, alături de un masterat didactic sau altă formă de pregătire pedagogică recunoscută.

UAIC susține cu fermitate necesitatea unei formări inițiale riguroase pentru viitorii dascăli, în spiritul profesionalizării carierei didactice și al consolidării unui învățământ preuniversitar orientat spre competență, responsabilitate și excelență.

Afisari: 91

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].