Luchino Visconti di Modrone s-a născut la 2 noiembrie 1906, la Milano, într-o familie nobiliară. De când era copil a fost pasionat de muzică şi călărie. Ulterior, şi-a descoperit pasiunea pentru film.

Înrolat în armată în 1926, ajunge să călătorească des, iar la Paris i-a cunoscut pe Kurt Weill, Jean Cocteau şi Coco Chanel. A lucrat ca asistent de costume la producţia scurt metrajului ''Partie de campagne'' (1936), regizat de Jean Renoir, potrivit site-ului dedicat regizorului, www.luchinovisconti.net.

După moartea mamei sale, în 1939, a părăsit Milano şi a plecat la Roma, unde a început să frecventeze cercurile tinerilor artişti din capitală. În 1941, a publiat în revista ''Cinema'' primul său articol celebru - ''Cadaveri'' (Cadavre). A participat la mai multe producţii cinematografice. La începutul anilor '40, a regizat singur filmul "Obsesii", după un scenariu propriu, afirmându-se ca un deschizător de drumuri în neorealismul italian. Primul său film, interzis mai întâi de fascişti, apoi de forţele aliate, a declanşat un scandal de proporţii în Italia şi n-a ajuns niciodată în SUA, chiar dacă este citat printre operele clasice ale cinematografiei.

Implicat activ în grupurile de rezistenţă comuniste, a fost arestat şi torturat. După eliberare, a ales să se dedice regiei de teatru şi a montat, în premieră în Italia, piese ale unor autori moderni precum Jean Anouilh, Arthur Miller, Tennesee Williams, Jean Paul Sartre. Şi-a creat un ansamblu propriu, unde s-a format, între alţi, actorul Marcello Mastroiani. În această perioadă, a pus în scenă spectacolele "Părinţi îngrozitori", "No Exit", "Menajeria de sticlă", "Drumul tutunului", "Doi pe un balansoar".

În 1947, a plecat în Sicilia pentru realizarea unui documentar despre pescarii din Aci Trezza - ''La Terra Trema'' ("Pământul se cutremură", 1948), inspirat de lucrarea ''I Malavoglia'', scrisă de Giovanni Verga. În 1948, filmul, o peliculă critică dură despre problemele cu care se confrunta Sicilia, a fost proiectat fără succes la Venezia, primind recenzii contradictorii.

Între 1948 şi 1951 a revenit la teatru, dedicându-se unor capodopere precum: ''Un tramvai numit dorinţă'', ''Oreste'', ''Moartea unui comis voiajor'', ''Seducătorul'' şi a început să lucreze la filmul ''Bellissima'' (1952), cu Anna Magnani.

Din 1954, s-a afirmat ca regizor de operă, îndemnat de admiraţia pentru Maria Callas, realizând alături de aceasta creaţii remarcabile la Scala din Milano. Aici a avut loc premiera operei ''La Vestale'', în interpretarea Mariei Callas, care a fost urmată de ''La Sonnambula'', ''La Traviata'', ''Anna Bolena'' şi ''Ifigenia in Tauride''. Colaborarea cu Maria Callas se încadrează între momentele cele mai memorabile şi mai geniale pe care regizorul le-a dăruit teatrului liric, evidenţiază publicaţiile de specialitate, potrivit site-ul dedicat regizorului.

Ulterior, a regizat cu succes spectacole de operă cu "Don Carlos" pentru Covent Garden (premiera în 1958), "Macbeth" (prezentat la Festivalul de la Spoleto), "Ducele de Alba", "Salomeea" etc. În ianuarie 1963, a avut loc premiera "Diavolul în grădină", a cărui regie a semnat-o. A creat coregrafia pentru baletele "Mario şi vrăjitorul" şi "Dance Marathon". A realizat costumele şi scenografia pentru operele sale, de mai multe ori. Printre succesele regizorului mai menţionăm: "Trubadurul" (Covent Garden), "Falstaff" (Viena), "Cavalerul rozelor", "Traviata" şi "Manon Lescaut" (Spoleto).

În 1954, a fost lansat în cinematografe ''Senso'', o capodoperă descrisă drept un tribut adus lui Verdi şi o analiză critică a perioadei "Risorgimento" (''Renaşterea'') a anilor 1815 -1860. A continuat cu ''Le Notti Bianche'' ("Nopţi albe", 1957), recompensat cu Leul de Argint, şi ''Rocco e i suoi fratelli'' ("Roco şi fraţii săi", 1960), cu Alain Delon, nominalizat la două categorii ale premiilor BAFTA: cel mai bun film într-o limbă străină şi cea mai bună actriţă străină - Annie Girardot.

În perioada următoare, creaţia sa a fost dominată de estetism. În 1961, a regizat primul episod al filmului "Boccaccio 70", conceput în trei episoade, cu Romy Schneider în rolul titular. În 1963, a fost lansat ''Il gattopardo'' (Ghepardul), inspirat după romanul cu acelaşi nume al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa (1958). Filmul a fost recompensat cu Palme d'or la Festivalul de Film de la Cannes şi nominalizat la premiile Academiei Americane de Film pentru designul costumelor, conform site-ului imdb.com.

În 1967, a avut loc premiera filmului ''Lo Straniero'' ("Străinul"), nominalizat la Globurile de Aur la categoria film străin şi la Festivalul de Film de la Veneţia, pentru cea mai importantă distincţie - Leul de Aur.

Între 1969 şi 1973, a lucrat la proiectul unei trilogii germane, considerată, odată cu trecerea timpului, un testament spiritual al regizorului: ''La caduta degli dei'' ("Căderea zeilor", 1969), ''Morte a Venezia'' ("Moarte la Venezia", 1971) şi ''Ludwig'' (1972).

În perioada realizării filmului ''Ludwig'', regizorul a suferit un accident cerebral şi a rămas cu un picior şi un braţ paralizate. A mai realizat ''Gruppo di famiglia in un interno'' ("Violenţă şi pasiune", 1974) şi ''L'innocente'' ("Inocentul", 1976), ultimul său film, încadrat în şirul capodoperelor cineastului.

A murit la vârsta de 69 de ani, la Roma, la 17 martie 1976. La Ischia, în fosta reşedinţă de vară a regizorului, se află ''La Colombaia Museum''. Deschis în 2001, la 25 de ani de la moartea cineastului, muzeul expune obiecte de artă, mobilier, costume şi fotografii reprezentative pentru activitatea artistică şi pentru perioada petrecută de Luchino Visconti în această reşedinţă. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto din deschidere: www.cinemagia.ro