Ostilitatea dintre Vladimirescu şi Eterie ajunsese încă din a doua jumătate a lunii martie atât de mare, încât ameninţa să se transforme într-un război. Pe Ipsilanti, unii dintre căpitanii săi îl îndemnau la atacarea şi nimicirea lui Tudor, conform informaţiilor transmise de Ilie Fotino, care, deşi laudă pe eterişti şi susţine dependenţa iniţială a lui Tudor de mişcarea grecească, nu numai că nu ascunde conflictul, ci îl şi prezintă în toată duritatea lui, potrivit lucrării "1821 - Tudor Vladimirescu şi revoluţia din Ţara Românească" (Mircea T. Radu, 1978).

Potrivit lui Fotino, informaţie confirmată şi de alte izvoare, Ipsilanti nu trecuse în Ţara Românească şi oastea pandurilor nu ajunsese la Bucureşti, când eteriştii îl priveau cu ostilitate pe Tudor. Înainte de întâlnirea lui Tudor cu Ipsilanti de la sfârşitul lui martie, cele două tabere se aflau aproape pe picior de război.

Un fapt concludent pentru nesupunerea lui Tudor la directivele Eteriei şi pentru opoziţia sa faţă de planul lui Ipsilanti de a se aşeza în capitala Ţării Româneşti a avut loc pe când se afla cu tabăra la Ţânţăreni. Sava, de la Bucureşti, i-a trimis lui Iordache, aflat la Coţofeni sau Craiova, un ordin din partea lui Ipsilanti, aflat la Iaşi: toate forţele militare ale eteriştilor, comandate de ofiţerii Iordache, Farmache, Hagi Prodan, Mihali, Ghencea, să se strângă la Bucureşti, unde va veni şi el neîntârziat, iar Tudor să se întărească la Craiova, în vederea luptei cu turcii, unindu-se cu trupele serdarului Diamandi (stabilit din partea Eteriei să rămână pe lângă Tudor). Aşadar Ipsilanti, pentru a lua în stăpânire capitala Ţării Româneşti, şi-a chemat trupele eteriste (care erau şi trupele stăpânirii fanariote) la Bucureşti, iar pe Tudor a căutat să îl reţină în Oltenia, pe cât posibil. Vladimirescu, însă, a renunţat la intrarea în Craiova şi şi-a început marşul spre Bucureşti, unde ţinea să ajungă înaintea lui Ipsilanti.

Atitudinea dezaprobatoare a lui Tudor faţă de iniţiativa lui Ipsilanti, dar şi frica acestuia de un eventual atac turcesc, a făcut ca înaintarea eteristă să fie şovăielnică. Alexandru Ipsilanti a părăsit Focşanii, la 13/25 martie 1821, după o săptămână petrecută aici, perioadă în care conducătorul Eteriei a convocat "consiliul său de război, alcătuit din toţi şefii, să se consfătuiască pentru viitoarea expediţie".

La 16 martie, trupele eteriste au ajuns la Buzău, iar la 18 martie, la Mizil. La Ploieşti, unde a mai pierdut zece zile, Ipsilanti a strâns toate armele pe care le-a găsit şi a înrolat un număr mare de greci şi bulgari. Apoi, foarte neliniştit cu privire la atitudinea lui Tudor şi Sava, s-a gândit să se retragă la Târgovişte, potrivit lucrării "Tudor Vladimirescu şi revoluţia din 1821" (Andrei Oţetea, 1971). Aici, a intervenit comandantul avangărzii, C. Ducas, care a susţinut cu tărie să se urmeze drumul spre Bucureşti, "deoarece este ruşine să ne temem de un român, noi care purtăm arme" şi am putea înfrunta chiar "un duşman mai numeros". După mai multe discuţii, această părere a fost acceptată, şi astfel, abia la 27 sau 28 martie, Ipsilanti a sosit în apropierea Bucureştiului, lângă satul Colentina.

"În loc de a merge drept în Bucureşti şi de arăta acolo o siguranţă imperturbabilă, (Ipsilanti) evită să intre în acest oraş, şi cu ezitarea omului care se îndoieşte de forţele sale, merse să îşi stabilească cartierul general la Colentina", scria Iacovachi Rizo Nerulos, unul dintre eteriştii nemulţumiţi de încetineala marşului.

Este posibil ca unii boieri din divan, temându-se de ţăranii răsculaţi şi de căpetenia lor, şi crezându-l pe Ipsilanti susţinut de ruşi, să-l fi invitat, la un moment dat, în Bucureşti. Pe de altă parte, Divanul, ajuns sub influenţa lui Tudor, i-a comunicat lui Ipsilanti să nu ocupe principatul. Este, însă, sigur că populaţia părăsea oraşul, pe măsură ce se apropiau trupele eteriste.

În proclamaţia lansată de la Mizil, la 18 martie, Ipsilanti se adresează locuitorilor Bucureştiului, condamnându-le fuga: "Trecând în provinciile dacice, am aflat cu mare nemulţumire că aţi lăsat pustie capitala voastră şi v-aţi risipit". "Frica este neîndreptăţită", spunând că: "mai nainte de a se vărsa o picătură de sânge dacic, mormântul va acoperi trupurile noastre ale tuturor".

Consulul francez Page, rămas la Bucureşti în timpul evenimentelor din a doua jumătate a lunii martie, descria în rapoartele sale situaţia Capitalei, unde se aştepta cu nelinişte înfruntarea armată dintre Tudor (care ocupase Cotrocenii la 18 martie) şi şeful Eteriei, a cărui intrare în oraş apărea de asemenea ca iminentă. Ipsilanti şi-a anunţat sosirea printr-un ofiţer, care a transmis divanului ordinul de a pregăti alimente şi furaje pentru 10.000 de oameni şi 5.000 de cai.

"Anarhia a ajuns la culme în acest nefericit oraş - spune Page -, şi apariţia lui Ipsilanti, dintr-o clipă în alta, o va spori încă mai mult. Teodor, care comandă în acest moment în Bucureşti, nevoind să-l recunoască pe Ipsilanti, situaţia se va decide prin soarta armelor. În această dezordine, bărbaţi, femei, copii fug din oraş care încotro, pentru a fi prădaţi şi omorâţi pe câmpuri". ("1821 - Tudor Vladimirescu şi revoluţia din Ţara Românească", Mircea T. Radu, 1978)

La venirea lui Ipsilanti în Muntenia, potrivit aceluiaşi Ilie Fotino, "căpitanii albanezi...se pregăteau a-l ataca..." pe Tudor. Fanarioţii aveau interesul să se aşeze în Bucureşti, pentru ca, după cum spunea Vladimirescu, "apoi, cu chipuri înşelătoare să tragă tot norodu lângă dânşii". Însă el nu va ceda eteriştilor capitala: "Ci mai bine este ca să-i lăsaţi să mă bată, precum sunt hotărâţi, şi Dumnezeu este bun, căci eu sunt bucuros ca mai bine să pier cu cinste în casa mea decât să umblu prin păduri după pohtele şi planurile fanarioţilor". AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, redactor Arhiva foto: Elena Bălan; editor: Doina Lecea, editor online: Adrian Dădârlat)

Citeşte şi:

REVOLUŢIA DE LA 1821: "Adunarea norodului" a ajuns la Slatina

REVOLUŢIA DE LA 1821: Proclamaţia lui Alexandru Ipsilanti către locuitorii Moldovei

REVOLUŢIA DE LA 1821: "Cererile norodului românesc"

REVOLUŢIA DE LA 1821: Tabăra de la Ţânţăreni (4-28 februarie)

REVOLUŢIA DE LA 1821: Lansarea ''Proclamaţiei de la Padeş'', începutul revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu