UN SECOL DE CULTURĂ: Lansarea peliculei "The Kid" produsă şi regizată de Charlie Chaplin
Filmul mut "The Kid" - scenariul, regia şi producţia semnate de Charlie Chaplin (Charles Spencer Chaplin - nume complet), care a şi jucat în peliculă - a fost lansat în 6 februarie 1921, potrivit site-ului https://www.imdb.com. Filmul a fost difuzat în România (cu titlul "Piciul") la începutul anilor '70 - atât în cinematografe, cât şi la TVR (în cadrul rubricii "Telecinemateca").
Mulţi dintre admiratorii lui Chaplin consideră că "The Kid" este filmul perfect al său, iar pelicula - se pare - a fost inspirată de o stare emoţională puternică din viaţa personală a artistului, scrie site-ul https://www.charliechaplin.com. Filmul a fost gândit de Charlie Chaplin după un eveniment nefericit - Mildred Harris, o actriţă de 17 ani cu care Chaplin s-a căsătorit în 1918, a născut un copil cu malformaţii, care a trăit doar trei zile. La zece zile după ce propriul său copil a fost îngropat, Chaplin a chemat mai mulţi copii pentru audiţii în studioul său, precizează site-ul dedicat artistului.
Din întâmplare, Chaplin a vizitat o sală de muzică unde repeta o dansatoare profesionistă. La finalul repetiţiei, dansatoarea l-a adus pe fiul său de patru ani - un băieţel frumos numit Jackie Coogan. Jackie era un mim înnăscut, putea imita perfect orice acţiune sau expresie pe care i-a arătat-o Chaplin. În Jackie Coogan, Chaplin şi-a găsit colaboratorul ideal pentru filmul pe care îl plănuia.

Sursa foto: www.charliechaplin.com
Filmările au durat peste nouă luni, iar Charlie Chaplin nu a părut niciodată mai perseverent în căutarea perfecţiunii - lucru care îl caracteriza, de altfel - decât în realizarea peliculei "The Kid". A filmat cu răbdare scenele iar şi iar, până când a fost pe deplin mulţumit, precizează site-ul www.charliechaplin.com.
Filmul redă povestea unui copil abandonat de mamă după ce aceasta e părăsită de cel care era tatăl copilului, nu înainte de a lăsa, în scutecele bebeluşului, un bilet în care o ruga pe persoana care îl va găsi să-l iubească şi să aibă grijă de el. Mama a lăsat copilul pe bancheta unei maşini parcată în faţa unei case luxoase, sperând că aceia care locuiau în casă îl vor găsi şi îl vor ocroti. Din nefericire, doi hoţi au furat acea maşină, dar auzind scâncetele bebeluşului au oprit, l-au lăsat pe o stradă, apoi au plecat. Charlot - personajul Vagabondului ("The Tramp", potrivit www.imdb.com), întruchipat de Charlie Chaplin - l-a găsit pe micuţ şi l-a luat în cămăruţa modestă, de la mansarda unei case, unde locuia. I-a croit scutece din cămăşile sale, l-a hrănit, l-a crescut. Când micuţul avea cinci ani, a început să "lucreze" împreună cu Charlot. Băieţelul arunca pietre în geamuri şi le spărgea, pentru ca apoi Charlot să le înlocuiască şi să câştige câţiva bani.
Pe parcursul acestor ani în care băieţelul a fost crescut de Charlot, mama copilului a devenit o mare artistă, care făcea deseori acte caritabile. Într-o zi, ea a ajuns în cartierul unde locuiau Charlot şi băieţelul, dăruind copiilor dulciuri şi jucării. Pe o străduţă a văzut un copil care o privea, i-a dat o jucărie şi dulciuri. Era chiar fiul ei, dar femeia nu ştia acest lucru. I-a promis micuţului că va mai trece să-l vadă. Iar când l-a revăzut, băieţelul era bolnav. L-a cunoscut pe Charlot, l-a rugat să aibă grijă de copil şi a promis că va trimite un doctor.
.jpg)
Sursa foto: cinemagia.ro
A doua zi, doctorul a venit, a consultat băiatul, l-a întrebat pe Charlot dacă e tatăl copilului, iar acesta a spus "Într-un fel, da...", arătându-i doctorului biletul găsit în scutece. Medicul a alertat poliţia şi asistenţii sociali, copilul a fost luat de o echipă de la un orfelinat, dar Charlot a reuşit să-l recupereze. Dându-şi seama că va fi urmărit, nu a mers acasă cu copilul, ci la un adăpost de noapte pentru săraci. Între timp, mama a venit acasă la Charlot să vadă ce face micuţul şi a găsit biletul pe care ea însăşi îl scrisese, când l-a abandonat. Femeia a dat anunţ în ziar că oferă recompensă celui care va găsi copilul. Anunţul a fost citit de cel care administra adăpostul unde se cazaseră Charlot şi copilul. Administratorul a luat băiatul şi l-a dus la poliţie, iar acolo a venit mama copilului şi l-a luat la ea acasă. În final, Charlot s-a dus la casa mamei, acum o celebră artistă, şi s-a reîntâlnit cu copilul.
"Este una dintre capodoperele lui Charlie Chaplin, care ne face să şi râdem, să şi plângem. (...) 'Piciul' este o comedie dramatică de mare impact emoţional. (...) Chaplin a reuşit să creeze un tablou al societăţii şi al comportamentului uman, ilustrând foarte expresiv caracteristicile cele mai variate ale omului, de la bruta lipsită de minte, la mama deznădăjduită care este obligată de situaţie să-şi abandoneze copilul, în speranţa că îi va oferi oportunitatea unei vieţi mai bune. Viaţa copilului a devenit într-adevăr bună, dar nu în sens material, ci în sensul că s-a bucurat de toată iubirea şi grija unui vagabond, care - în ciuda condiţiilor materiale scăzute - şi-a asumat întreaga responsabilitate a creşterii copilului. (...) Între vagabond şi copil s-a creat o relaţie puternică, evidenţiată cel mai bine în momentul în care cei doi sunt pe cale de a fi separaţi. (...) Mesajul este cu atât mai impresionant cu cât filmul nu este vorbit, lăsând imaginile şi muzica să creeze întreaga atmosferă", notează site-ul cinemagia.ro, în prezentarea filmului.

Sursa foto: www.charliechaplin.com
" 'The Kid' este probabil cea mai puternică simbioză realizată de Charlie Chaplin între comedie şi emoţie, ridicată la maximum. (...) Elementul emoţional al filmului atinge un vârf de intensitate în scenele în care asistenţii sociali încearcă să-l ducă pe băiat la un orfelinat. Când 'The Kid' a fost lansat în februarie 1921, a fost un triumf oriunde a fost arătat, poate cel mai mare triumf al carierei lui Chaplin. Mulţi ani mai târziu, Jackie (John Leslie Coogan - n.r) - băieţelul faimos din 'The Kid', a obţinut un altfel de succes, prin rolul unchiului Fester din seria 'Familia Addams' ", notează site-ul www.charliechaplin.com.
Pe lângă Charlie Chaplin şi Jackie Coogan, din distribuţia filmului mai fac parte actorii Edna Purviance (în rolul mamei copilului), Carl Miller (în rolul tatălui copilului), Jules Hanft (în rolul doctorului), precizează imdb.com.
În 2011, filmul "The Kid" a fost selectat pentru conservare în Registrul Naţional al Filmelor din SUA de către Biblioteca Congresului, ca fiind "semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic", potrivit site-ului https://www.loc.gov, secţiunea "Complete National Film Registry Listing". AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &









