Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
URMÃRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARÃ DE POLIȚIȘTI
În perioada 24 - 26 iulie 2025, Poliția Română a adus în țară 5 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.
La data 24 iulie 2025, a fost adus în țară un bărbat, de 59 de ani, din Gorj, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc. Acesta a fost adus din Spania, având emis de către Tribunalul Bihor, pe numele său, un mandat de arestare preventivă.
De asemenea, la data de 25 iulie 2025, a fost adus un bărbat, de 40 de ani, din Neamț, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Târgu Neamț, pe numele său, un mandat de arestare preventivă.
Totodată, polițiștii au escortat un bărbat, de 41 de ani, din Suceava, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Suceava, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an.
La aceeași dată, a fost adus în țară un bărbat, de 21 de ani, din Cluj, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Acesta a fost adus din Olanda, având emis de către Tribunalul Satu Mare, pe numele său, un mandat de arestare preventivă.
La data de 26 iulie 2025, a fost adus în țară un bărbat, de 47 de ani, din Turcia, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. Acesta a fost adus din Republica Kârgâză, având emis de către Tribunalul Arad, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani.
Persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].