Juristul şi publicistul Ioan Kalinderu, membru titular, preşedinte şi vicepreşedinte al Academiei Române, s-a născut la 28 decembrie 1840, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).

Studiile liceale le-a absolvit la Bucureşti. A fost licenţiat al Facultăţii de Drept din Paris, unde şi-a luat şi doctoratul. La început a fost magistrat, apoi consilier la Curtea de Casaţie. A fost membru al Curţii de Arbitraj de la Haga.

În urma înfiinţării Domeniilor Coroanei (1884), a fost numit administrator, funcţie pe care a deţinut-o până la sfârşitul vieţii. A fost însărcinat de guvernul I. C. Brătianu, între 1881 şi 1882, cu conducerea acţiunilor privitoare la răscumpărarea de către statul român a căilor ferate construite de Strousberg; intermediar al contractării, la Berlin, a unui împrumut de 155 milioane de bonuri de tezaur (1899).

A realizat lucrări interesante privitoare îndeosebi la dreptul roman şi la diferite aspecte ale istoriei Imperiului roman: "Essai sur les sources du droit romain" (1864), "Droit pretorien et reponse des prudents" (1885), "Consiliul împăraţilor la Roma şi la Constantinopol" (1887), "Viaţa municipală la Pompei" (1890), "Romanii călători" (1895), "Viligiatura şi reşedinţele de vară la romani" (1895), "August şi literaţii" (1897), "Portul barbei şi al părului la romani" (1900), "Din viaţa romană. Podoabele şi toaleta şi petrecerile unei elegante" (1903), "Din viaţa romană. Societatea înaltă pe vremea lui Pliniu cel Tânăr" (1904) ş.a.

A acordat o atenţie aparte organizării şi dezvoltării silviculturii. A avut un rol hotărâtor la înfiinţarea Societăţii "Progresul Silvic" (1896), fiind, între 1883 şi 1913, preşedinte activ.

Mare colecţionar de artă, a donat Academiei Române averea mobilă şi imobilă ale lui Ion şi Elena Oteteleşanu, pentru ridicarea unui internat de fete (Fundaţiunea Oteteleşanu şi Academia Română, 1894); totodată, a oferit o sumă substanţială în vederea cumpărării vitraliilor necesare aulei Academiei Române.

A amenajat în centrul Bucureştiului un muzeu de belle-arte, Muzeul "Ioan şi Dr. N. Kalinderu", ce cuprindea o colecţie particulară de artă şi spaţiu pentru expoziţii. Muzeul, aflat într-un complex de clădiri ridicat de arhitectul I.D. Berindei între anii 1906-1908, a fost afectat atât de cutremurul din 1940, cât şi de bombardamentele din 1944. A fost închis în 1948, iar cea mai mare parte a colecţiei a fost transferată Muzeului Naţional de Artă şi Arheologie. Muzeul a fost reînfiinţat în 2005 şi se află în administrarea Muzeului Naţional de Artă al României, notează https://www.bucuresti-centenar.ro/.

S-a numărat printre membrii Comisiunii monumentelor istorice, al cărei preşedinte a fost, şi al Societăţii regale de geografie.

Membru corespondent (25 martie 1887) şi membru titular (11 martie 1893) al Academiei Române; vicepreşedinte (29 mart. 1895-1 apr.1898; 26 mart.1901-23 mart. 1904) şi preşedinte (23 mart.1904-18 apr. 1907) al Academiei Române. De asemenea, a fost preşedinte al Secţiunii Istorice a Academiei Române (1895-1898, 1907-1910).

Juristul şi publicistul Ioan Kalinderu a murit la 11 decembrie 1913. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)