Ziua Bucovinei este sărbătorită la 28 noiembrie, începând din 2015. La 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei adopta, la Cernăuţi, moţiunea unirii Bucovinei cu Regatul României.

Legea nr. 250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie, Ziua Bucovinei, a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la data de 28 octombrie 2015. A fost publicată în Monitorul Oficial la 30 octombrie 2015, potrivit www.cdep.ro.

Propunerea legislativă prin care ziua de 28 noiembrie urma a fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Bucovinei a fost adoptată la 2 octombrie 2013, de Plenul Senatului. Camera Deputaţilor, forul decizional, a adoptat proiectul de lege la 7 octombrie 2015. Cu prilejul acestei sărbători, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice, pot organiza manifestări cultural-ştiinţifice, fondurile necesare putând fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale ori ale instituţiilor publice.

În acest an, manifestările prilejuite de Ziua Bucovinei vor fi organizate conform restricţiilor impuse de epidemia de COVID-19 şi se vor desfăşura online, iar depunerile de coroane vor avea loc în cadru restrâns.

***
Bucovina, anexată de Imperiul Habsburgic în 1775, a avut multe de îndurat în timpul Primului Război Mondial, ca urmare a repetatelor operaţii militare desfăşurate pe teritoriul său şi a ocupaţiei ruseşti din unele zone. Totodată, mii de tineri români au fost înrolaţi în armata austriacă. Pe de altă parte, numeroşi preoţi români, învăţători şi chiar ţărani simpli au fost ridicaţi de la vetrele lor şi trimişi în lagărele de concentrare. Aflată la întretăierea intereselor austriece, ruseşti, ucrainene, şi mai ales, după izbucnirea Revoluţiei din februarie 1917, au fost trasate numeroase planuri referitoare la viitoarea situaţie a Bucovinei, notează volumul ''Istoria românilor'' (vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, 2003).

Decretul - lege prin care regele Fedinand I a consfintit unirea Bucovinei cu Romania, aparut in Monitorul oficial nr. 217, din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI/AGERPRES

La 3/16 octombrie 1918, împăratul Carol I de Habsburg trimitea manifestul intitulat "Către popoarele mele credincioase" privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o federaţie de şase state "independente" (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean), Transilvania rămânea în continuare în componenţa Ungariei, iar partea de nord-vest a Bucovinei, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret, urma să intre în Ucraina, potrivit volumului "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).

Răspunsul la această acţiune a venit la 6/19 octombrie 1918, când Adunarea de la Iaşi a românilor emigraţi din Austro-Ungaria a adoptat, în numele lor şi "al fraţilor subjugaţi de acasă", o Declaraţie prin care nu se recunoştea Monarhiei dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Ardeal şi Bucovina. Românii ardeleni şi bucovineni îşi exprimau hotărârea să lupte "prin toate mijloacele şi pe toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat naţional şi liber, sub domnia Dinastiei române" arată volumul "Istoria românilor" (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).

În aceste împrejurări, Consiliul Naţional Ucrainean a convocat, la Liov, Adunarea Naţională Constituantă, care a proclamat la 6/19 octombrie, "independenţa" teritoriului ucrainean în cadrul Austro-Ungariei, urmând ca acesta să înglobeze Galiţia orientală, Bucovina nord-vestică şi Rusia subcarpatică din nordul Ungariei. Proclamaţia de la Liov a produs o mare îngrijorare în rândul românilor din Bucovina. La rândul lor, deputaţii români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Naţional Român din Austria, iar la 16/29 octombrie 1918, venea declaraţia de răspuns a "Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni" la manifestul amintit mai sus, în care, exprimându-se voinţa românilor, se proclama dezlipirea provinciilor româneşti Transilvania, Banat, Maramureş şi Bucovina de la Austro-Ungaria şi reunirea lor cu România.

La iniţiativa fruntaşilor bucovineni Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, în strânsă legătură cu evoluţia evenimentelor din Imperiu, cu acţiunile întreprinse de români în Transilvania şi faţă de ameninţarea politică şi militară a ucrainenilor, la 14/27 octombrie a fost organizată, la Cernăuţi, o importantă adunare naţională, la care au participat deputaţii din Parlamentul de la Viena, foştii deputaţi din ultima Dietă bucovineană, dar şi alţi reprezentanţi ai populaţiei româneşti. A fost adoptată o Moţiune prin care reprezentanţii poporului român din Bucovina se declarau "în puterea suveranităţii naţionale, Constituantă a acestei ţări româneşti". Adunarea Naţională Constituantă a Bucovinei a decis: "Reprezentanţii poporului din Bucovina întruniţi astăzi, în ziua de 27 octombrie 1918, în capitala Bucovinei, se declară în puterea suveranităţii naţionale Constituantă a acestei ţări româneşti; Constituanta hotărăşte unirea Bucovinei integrale cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent şi va purcede spre acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania şi Ungaria", conform lucrării "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).

A fost format un Consiliu Naţional, alcătuit din 50 de membri reprezentând diferite pături sociale, "spre a conduce poporul român din Bucovina şi a-i apăra drepturile şi spre a stabili o legătură între toţi românii". Preşedinte era Dionisie Bejan. Consiliul Naţional a format Consiliul Secretarilor de Stat (cu caracter de guvern), compus din 14 membri şi un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor şi în componenţa căruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Puşcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea şi L. Tomoioagă. Hotărârile Adunării Constituante au avut o importanţă deosebită în desprinderea de Imperiul Austro-Ungar pe baza principiului autodeterminării naţionale, în vederea unirii cu Ţara.

Abdicarea împăratului Carol I a aruncat întregul imperiu într-o stare de anarhie, teritoriul Bucovinei devenind locul de dispută între români şi ucraineni. În faţa acestei situaţii, Consiliul Naţional Român a cerut guvernului de la Iaşi să trimită de urgenţă trupe pentru a împiedica acţiunile ucrainenilor şi extinderea anarhiei bolşevice. Regele Ferdinand a încuviinţat această cerere, iar la 11 noiembrie, trupele române comandate de generalul Iacob Zadic au intrat în Cernăuţi. La 12 noiembrie, s-a întrunit Consiliul Naţional care a declarat că în virtutea hotărârii Constituantei din 27 octombrie, îşi impune autoritatea asupra întregii Bucovine.

Decretul - lege prin care regele Fedinand I a consfintit unirea Bucovinei cu Romania, aparut in Monitorul oficial nr. 217, din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI/AGERPRES

În aceste împrejurări, la 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, s-au desfăşurat lucrările Congresului General al Bucovinei, la care au participat 74 de delegaţi ai Consiliului Naţional, 13 delegaţi ai ucrainenilor, şapte ai germanilor, şase ai polonezilor. S-au aflat la Cernăuţi, câteva mii de locuitori veniţi din diferite colţuri ale Bucovinei.

Preşedintele Congresului, Iancu Flondor, a prezentat Moţiunea, care s-a constituit într-o hotărâtă declaraţie de unire, subliniind caracterul românesc al Bucovinei şi asuprirea naţională din 144 de ani de stăpânire străină. Astfel, membrii Congresului General al Bucovinei au hotărât: "Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României". Atât reprezentantul polonezilor, Stanislaus Kwiatkowski, cât şi cel al germanilor, Alois Lebouton, s-au pronunţat în favoarea unirii, conform lucrării "Istoria românilor" (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).

Prin decretul din 18/31 decembrie 1918, regele Ferdinand I a consfinţit actul unirii Bucovinei cu România, când doi reprezentanţi ai acestei provincii istorice, respectiv Iancu Flondor şi Ion Nistor au intrat în Guvernul României condus de Ion I.C. Brătianu. Parlamentul român, întrunit în şedinţă solemnă la 29 decembrie 1919, a confirmat actul Unirii.

Unirea cu Ţara a celor două provincii româneşti - Basarabia, la 27 martie/9 aprilie 1918, şi Bucovina, la 15/28 noiembrie 1918 - a fost urmată şi încununată de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când a avut loc Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a hotărât Unirea Transilvaniei, a Banatului, a Crişanei şi a Maramureşului cu România. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva Foto: Mihaela Tufega; editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

Explicaţie foto din deschidere: Imagine cu bustul marelui om politic Iancu Flondor (1865-1924), unul dintre liderii mişcării naţionale din Bucovina.