Încă nu se încheiase Primul Război Mondial, când jurnalistul şi politicianul Charles Bertrand (1884-1954), fost căpitan al Regimentului de Infanterie 139, rănit de mai multe ori în timpul confruntărilor militare, a avut iniţiativa aducerii asociaţiilor de veterani înfiinţate în diverse ţări aliate într-o federaţie internaţională, cu scopul de a promova pacea şi de a-i ajuta atât pe veterani, cât şi pe cei răniţi în război, potrivit https://www.medailles1914-1918.fr/.

Secretar general şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Combatanţilor din Franţa, Charles Bertrand a înfiinţat, la 28 noiembrie 1920, Federaţia Interaliată a Foştilor Combatanţi (Fédération Interalliée des Anciens Combattants/ Federation of Veterans Affairs/ FIDAC), devenind primul preşedinte al acesteia.

Din FIDAC făceau parte: Franţa (şase asociaţii inclusiv UNC şi UF), Belgia (FNC), Regatul Unit (Liga Serviciului Imperiului Britanic, mai târziu Legiunea britanică), SUA (Legiunea americană), România (Uniunea Naţională a Foştilor Luptători), Cehoslovacia (Asociaţia Druzina), Italia, Serbia. În 1923 s-au alăturat asociaţiile veteranilor din Polonia, şi în 1927, cele din Portugalia.

FIDAC a organizat primul său congres la Paris, în 1921, în cadrul căruia a fost lansată iniţiativa ridicării unui monument interaliat dedicat eroilor din Primul Război Mondial. La Congresul de la Bruxelles din 1923, Cointe, de lângă Liege, a fost ales drept locul unde a fost ridicat monumentul. Construcţia a început în 1928 şi s-a încheiat în 1938, potrivit https://www.medailles1914-1918.fr/.

Monumentul simbolizează rezistenţa eroică şi curajul, concepţia aparţinându-i arhitectului Joseph Smolderen din Antwerp, fiind ridicat cu fonduri obţinute prin subscripţie publică de către toţi Aliaţii. Drept monument civil a fost ridicată o construcţie cu un turn de 75 de metri, iar edificiul religios este constituit din biserica Sacré-Coeur, ambele cinstind memoria soldaţilor morţi în prima conflagraţie mondială. Memorialul civil numără, de fapt, mai multe monumente oferite oraşului Liege de Italia, Franţa, România, Spania, Grecia, Marea Britanie, Polonia şi Rusia, potrivit http://gmr.mapn.ro/.

Prin intermediul FIDAC, foarte activă în anii 1920 şi 1930, au fost oferite îngrijiri medicale şi acţiuni de reabilitare pentru veteranii aliaţi, dar Federaţia s-a implicat şi la nivel cultural şi educaţional, prin obţinerea de burse internaţionale pentru studenţi. O filială pentru femei a fost organizată în 1925, cu prilejul Congresului de la Roma, care avea în responsabilitate şi orfanii de război, potrivit https://www.europeana.eu/.

Alte congrese au fost ţinute la Washington (1930), Praga (1931), Lisabona (1932), Casablanca/Rabat (1933), Londra (1934), Bruxelles (1935), Varşovia (1936), Paris (1937), Bucureşti (1938).

Declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial a dus la anularea Congresului ce urma să aibă loc în SUA. O ultimă întâlnire a liderilor FIDAC a avut loc în martie 1940, la Paris. Câteva luni mai târziu, Franţa era ocupată de Puterile Axei, existenţa şi activitatea Federaţiei Interaliate a Foştilor Combatanţi încheindu-se. Înfiinţată tot la Paris, în 1950, Worlds Veterans Federation este continuatoarea activităţii FIDAC. Federaţia numără 172 de organizaţii ale veteranilor din 121 de ţări şi reprezintă interesele a circa 45 de milioane de veterani din întreaga lume, notează http://www.wvf-fmac.org/.

Războiul din 1914-1918 a condus la un nivel de mobilizare militară nemaivăzut până atunci în Europa: a făcut din serviciul militar o experienţă împărtăşită de milioane de oameni şi a făcut forţele armate ale naţiunilor o prezenţă politică şi socială inevitabilă. Armata nu a mai fost reprezentată doar de soldaţii profesionişti, ci şi de tineri civili de la oraş sau sat, ori chiar de veteranii altor războaie, de oameni din toate categoriile sociale, potrivit https://encyclopedia.1914-1918-online.net/.

Aproape toată lumea a fost afectată, dacă nu personal, cel puţin un tată, un frate, un fiu sau un unchi, văr sau vecin s-au oferit voluntar ori au fost recrutaţi. Când războiul s-a încheiat cu armistiţiul de la 11 noiembrie 1918, demobilizarea militară a început în majoritatea ţărilor. Liniile frontului au fost dizolvate, trupele au fost chemate să se retragă, armele au fost adunate şi soldaţii trimişi acasă. Acest proces a fost foarte diferit în funcţie de regiunea geografică şi nu a afectat în acelaşi mod toţi oamenii.

Numeroşi foşti combatanţi s-au grupat în asociaţii, pentru a-şi întâlni foştii camarazi de arme. Asociaţiile veteranilor, care au format o mişcare socială influentă în perioada interbelică, au oferit o platformă foştilor soldaţi pentru a comemora războiul şi pe tovarăşii lor căzuţi şi pentru a discuta problemele lor postbelice. Asociaţiile au îmbinat vocile soldaţilor care li s-au alăturat şi, ca grup, au dobândit influenţă politică şi socială, pe care au folosit-o pentru a promova interesele şi nevoile foştilor militari, conform https://www.medailles1914-1918.fr/.

În plus, oamenii credeau că experienţa războiului şi sacrificiul sănătăţii şi al vieţilor pe care îl făcuseră soldaţii - ei, cei rămaşi în viaţă precum şi tovarăşii lor căzuţi - le ofereau nu numai o cauză şi o misiune de apărare a intereselor foştilor militari, dar şi autoritatea morală de a face acest lucru. Această autoritate morală, bazată pe suferinţa lor anterioară, a fost extinsă dincolo de interesele lor materiale imediate la idei mai abstracte, şi anume: comemorarea războiului şi a soldaţilor morţi şi atitudinea faţă de viitoarele conflicte politice şi militare. Veteranii au încercat astfel să promoveze propria lor interpretare a războiului şi a semnificaţiei acestuia pentru politică şi societate. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Anda Badea)

Explicaţie foto; Veterani de război marchează încheierea Primului Război Mondial printr-o ceremonie la Memorialul de la Whitehall, Londra, 10 noiembrie 2019.