Noaptea Muzeelor 2020, ediţia a XVI-a (14 noiembrie)

În 2020, evenimentul Noaptea Muzeelor se desfăşoară, la nivel european, în 14 noiembrie. Ediţia din acest an trebuia să se desfăşoare în luna mai, însă, din cauza pandemiei de COVID-19, organizatorul european a mutat evenimentul la mijlocul lunii noiembrie, conform www.noapteamuzeelor.org.
Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, membru în conducerea celei mai mari reţele pan-europene a muzeelor Network of European Museum şi organizatorul evenimentului în ţara noastră, anunţa la 2 noiembrie că a decis să nu anuleze ediţia 2020 a evenimentului Noaptea Muzeelor, cu toate că au fost impuse noi măsuri de restricţii, pe fondul creşterii numărului de cazuri de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2. Anularea evenimentului se va întâmpla doar în cazul în care acesta va fi interzis explicit de către autorităţi, se precizează pe pagina de facebook a evenimentului.
Pentru cea de-a XVI-a ediţie, mai multe muzee, organizaţii şi instituţii culturale au pregătit o serie de proiecte culturale ce pot fi accesate de pe platformele social-media şi de pe website-urile acestora. Însă, vor avea loc şi evenimente organizate în spaţiul fizic care se vor desfăşura până la ora 21.00 pentru a respecta ultimele măsuri adoptate de autorităţi.
Mai multe persoane vizitează sediul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", cu prilejul evenimentului Noaptea Muzeelor, ediţia 2019.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
RNMR propune două mari proiecte în mediul online, ambele finanţate cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Toate creaţiile lor vor fi disponibile după 10 noiembrie pe www.noapteamuzeelor.org.
Primul proiect intitulat "Dacă nu ar fi, nu s-ar povesti" constă în redifuzarea sezonului 1 şi premiera sezonului 2 al iniţiativei de prezentare a poveştilor neştiute şi nespuse ale unor muzee membre ale organizaţiei, sub forma unor filme de scurt-metraj (cele şase episoade noi sunt despre Muzeul Judeţean "Ştefan cel Mare" Vaslui, Complexul Naţional Muzeal Moldova Iaşi, Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, Complexul Muzeal Piatra Neamţ, Muzeul Judeţean Buzău şi Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" Bacău).
Mai multe persoane vizitează Muzeul Naţional Cotroceni, cu prilejul evenimentului Noaptea Muzeelor, ediţia 2019.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Cel de-al doilea proiect - "Animaţii, puzzle, investigaţii... Vino şi joacă-te cu colecţiile la muzeu!" - include prezentarea a peste opt producţii creative digitale realizate de mai multe şcoli, licee şi palate ale copiilor din ţară, după selectarea dintr-un pachet de 32 de propuneri venite din toată ţara. Producţiile îşi propun să valorifice şi să prezinte în cele mai creative moduri colecţiile unor muzee, dintr-o perspectivă necontaminată de clişee şi de automatisme specifice comunităţii de specialişti. Cele opt instituţii de învăţământ selectate sunt: Şcoala Gimnazială nr. 1 din Sântandrei, jud Bihor, Palatul Copiilor din Tulcea, Colegiul Naţional "Dragoş Vodă" din Sighetu-Marmaţiei, jud. Maramureş, Liceul Tehnologic "Dumitru Mangeron" din Bacău, Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" din Bucureşti, Şcoala Gimnazială "Ion Luca Caragiale" din Sibiu, Şcoala Gimnazială nr. 1 din Cuza-Vodă, jud. Călăraşi, şi Liceul Tehnologic "Dacia" din Caransebeş, jud. Caraş-Severin. Toate creaţiile lor vor fi disponibile după 10 noiembrie pe www.noapteamuzeelor.org.
Galeria de stări şi obiecte şi-a deschis porţile vizitatorilor, cu prilejul evenimentului Noaptea Muzeelor, ediţia 2019.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
În 2019, la cea de-a XV-a ediţie, peste 50 de muzee şi spaţii expoziţionale neconvenţionale din Bucureşti şi mai mult de 150 în restul ţării au fost vizitate de peste un milion de români. Au fost organizate expoziţii, proiecţii, piese de teatru şi concerte. Ediţia a stat, însă, sub semnul unei serii de proteste-manifest, care au avut ca scop tragerea unui semnal de alarmă în legătură cu lipsa de finanţare din segmentul cultural. În Capitală au fost şi spaţii nou intrate în circuit, printre care s-au numărat Muzeul de Artă Recentă (MaRe), Muzeul Recordurilor Româneşti, Muzeul Tablourilor în Mişcare, oferit de Qreator, dar şi cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin".
Evenimentul cultural european Noaptea Muzeelor este corespondentul nocturn al Zilei internaţionale a muzeelor, sărbătorită în fiecare an la 18 mai. Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, în 1999, evenimentul s-a extins în toată Europa, începând din 2005. La prima ediţie au participat 1.200 de muzee europene, între care 700 din Franţa. Evenimentul este patronat, în prezent, de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), potrivit http://noapteamuzeelor.ro/.
***
În România, prima ediţie a evenimentului cultural a avut loc la 14 mai 2005 şi a fost marcat, în Bucureşti, de Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional "George Enescu", Muzeul Naţional al Literaturii Române, dar şi de câteva instituţii din ţară, precum Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea.
Deschiderea Muzeului Judeţean Giurgiu, în cadrul acţiunii intitulate Noaptea Muzeelor 2006.
Foto: (c) CAMELIA BIGAN/AGERPRES FOTO
Noaptea muzeelor 2008, aflată la cea de-a 4-a ediţie; manifestări organizate la Muzeul Ţăranului Român.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/Arhiva istorică AGERPRES
La cea de-a doua ediţie a Nopţii Muzeelor din 2006, peste 5.000 de vizitatori au dorit să vadă expoziţia "Întâlnire cu Rembrandt - 400 de ani de la naşterea artistului. Pictură, desen, gravură din colecţiile Muzeului Naţional de Artă al României şi Bibliotecii Academiei Române" organizată de Muzeul Naţional de Artă al României. Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Ţăranului Român şi-au întâmpinat vizitatorii, de asemenea, cu manifestări culturale inedite. Aproximativ 6.000 de vizitatori au vizitat Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Colecţiilor de Artă, cu ocazia celei de-a treia ediţii a Nopţii Muzeelor 2007. Una dintre atracţiile evenimentului a fost spectacolul de dans contemporan "Corpuri în oglindă". Au fost organizate diverse acţiuni şi la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", la Muzeul Ţăranului Român, dar şi la Muzeul de Geologie.
Noaptea Muzeelor 2009, aflată la cea de-a V-a ediţie; manifestări organizate la Arhivele Naţionale.
Foto: (c) LIVIU SOVA/Arhiva istorică AGERPRES
În 2008, 12 instituţii din Capitală, participante la eveniment, s-au unit într-un proiect comun, prin care au fost puse la dispoziţia publicului autobuze speciale care au făcut legătura între aceste instituţii, de la ora 21.00 până la ora 3.00. Şi alte muzee din ţară, precum Muzeul "Casa Mureşenilor" şi Muzeul de Artă din Braşov, Muzeul Judeţean din Alexandria, Muzeul Naţional al Petrolului din Ploieşti, Muzeele de Artă Populară şi de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, Muzeul de Istorie din Târgovişte, Muzeul Naţional Brukenthal - Sibiu, Muzeul Judeţean Mureş şi Muzeul de Istorie din Sighişoara, şi-au deschis porţile pentru acest eveniment.
Cea de-a VI-a ediţie a evenimentului cultural Noaptea Muzeelor; manifestări organizate la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Foto: (c) GEORGE CALIN/AGERPRES FOTO
Noaptea Muzeelor din 2009, la care au participat 11 instituţii bucureştene, a înregistrat cifre record de peste 100.000 de vizitatori, Muzeul Naţional de Istorie a României fiind cel preferat, cu 24.000 de vizitatori, urmat de Muzeul Naţional de Geologie - 20.000 de vizitatori, şi de Muzeul Naţional de Artă al României - 15.000 de vizitatori. În 2010, s-au alăturat evenimentului Arhivele Naţionale ale României, Fundaţia Löwendal şi Centrul Cultural Art Society. Muzeul Enescu a raportat cei mai mulţi vizitatori - 15.000, urmat de Muzeul Naţional de Istorie a României (13.500) şi de Muzeul de Geologie (12.150).
Cea de-a VII-a ediţie a evenimentului cultural Noaptea Muzeelor; manifestări organizate la Muzeul Olteniei din Craiova, Secţia de Etnografie.
Foto: (c) NICOLAE BADEA/AGERPRES FOTO
În 2011, la eveniment au participat peste 70 de muzee din întreaga ţară. În premieră, în Bucureşti, au intrat în circuit Muzeul Bellu, care face parte din Asociaţia Cimitirelor Semnificative din Europa, fiind inclus pe harta culturală a Europei, ca parte a unui proiect UE multicultural şi multinaţional, derulat cu fonduri europene, Muzeul Naţional Tehnic "Prof. Ing. Dimitrie Leonida" şi Biblioteca Centrală Universitară "Carol I". Aproximativ 150.000 de bucureşteni au participat la eveniment, dintre care 12.000 au vizitat Muzeul Bellu. În 2012, s-au mai alăturat evenimentului: Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti, Şcoala Centrală, Biblioteca Naţională a României (unde a putut fi vizionată expoziţia World Press Photo România) şi Muzeul Naţional al Pompierilor. În ciuda vremii nefavorabile, în Bucureşti, s-au înregistrat peste 150.000 de vizitatori, cu peste 21.000 la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".
Vizitarea Muzeului de Arte Vizuale Galaţi, în cadrul evenimentului intitulat Noaptea Muzeelor 2012.
Foto: (c) CRISTIAN NASTASE/AGERPRES FOTO
Ediţia a IX-a a Nopţii Muzeelor a fost sărbătorită de peste 180 de instituţii din România, 32 dintre acestea fiind din Bucureşti. Şi-au anunţat participarea, pentru prima oară, Muzeul Căilor Ferate, Muzeul "Theodor Aman", dar şi organizaţiile culturale Ferma Animalelor (Pantelimon), Galeria Galateca, Romanian Design Week Preview - Palatul Ştirbei. Numărul vizitatorilor, în Bucureşti, a fost de 171.824 de persoane, cea mai vizitată instituţie fiind Muzeul Naţional de Istorie Naturală ''Grigore Antipa'', cu 18.672 de vizitatori. În 2014, Complexul Naţional Muzeal ASTRA a înregistrat un număr total de 10.792 de vizitatori, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Bucureşti a atras 17.308 vizitatori, iar în Iaşi, au fost deschise 10 muzee literare, Muzeul "Vasile Pogor", Muzeul "Mihai Sadoveanu", Muzeul "Mihai Codreanu", Muzeul "Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul", Muzeul "Otilia Cazimir", Muzeul "G. Topîrceanu", Colecţia "Istoria teatrului românesc", Muzeul "Ion Creangă" şi Muzeul "Vasile Alecsandri" din Mirceşti, care au atras 14.943 de vizitatori, o creştere spectaculoasă faţă de 2013.
Noaptea Muzeelor 2013, la Timişoara.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/AGERPRES FOTO
Aproximativ 30 de muzee, printre care, în premieră, Muzeul Băncii Naţionale a României, şi 20 de organizaţii culturale au fost deschise, în 2015, la Bucureşti, cu prilejul Nopţii Muzeelor. Municipiul Galaţi a înregistrat un record de vizitatori, aproximativ 24.000, cel mai vizitat muzeu fiind cel de Istorie, cu 8.246 de persoane care i-au trecut pragul. Potrivit Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, numărul mare de vizitatori a plasat Galaţiul pe locul al cincilea în topul naţional, după Bucureşti, Iaşi, Sibiu şi Cluj-Napoca.
Spectacolul de teatru in premiera - 'Viata de cimitir', scris si regizat de Rodica Popescu Bitanescu, desfasurat in Cimitirul Bellu, in cadrul celei de-a X-a editii a programului european Noaptea Muzeelor.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
În 2016, cu prilejul celei de-a XII-a ediţii, au participat, la nivel naţional, peste 170 de entităţi culturale (muzee şi spaţii culturale alternative). Ediţia a adus circuite muzeale organizate în mai multe oraşe (Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Baia Mare), a integrat o multitudine de spaţii culturale alternative (galerii de artă, biblioteci, spaţii non-formale şi creative) şi a generat o serie de evenimente conexe, derulate la nivel naţional în majoritatea oraşelor din ţară: concerte, proiecţii, mapping, performing, ateliere experimentale, tururi de biciclete, quiz-uri & quest-uri.
Mai multe persoane vizitează Muzeul Băncii Naţionale a României, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor 2015, în Bucureşti.
Foto: (c) ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO
Mai multe persoane vizitează Muzeul Banatului din Timişoara, cu prilejul evenimentului Noaptea Muzeelor, ediţia 2016.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
La următoarea ediţie, cea din 2017, 212 complexe muzeale şi organizaţii culturale din întreaga ţară - un număr record - şi-au deschis porţile în seara de 20 mai. În Bucureşti, dar şi în ţară, publicul a fost atras de un număr record de evenimente culturale, de la vizite ghidate, expoziţii temporare, lansări de carte sau mese rotunde, la spectacole de teatru sau concerte.
Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în România, Paul Brummell, participă la manifestările organizate de Muzeul de Istorie şi Arheologie din Tulcea cu prilejul evenimentului Noaptea Muzeelor, editţa 2017.
Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO
Mai multe persoane asistă la un recital de pian, la Muzeul Naţional 'George Enescu', cu prilejul evenimentului Noaptea Muzeelor, ediţia 2018.
Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO
La Noaptea Muzeelor, ediţia a XIV-a, au participat peste 180 de instituţii culturale şi organizaţii partenere din ţară şi din Bucureşti, care au atras zeci de mii de vizitatori. Noutatea acestei ediţii a fost difuzarea pe posturile naţionale ale TVR începând cu data de 7 mai, a unei serii de 10 scurtmetraje documentare, cu durata de 5 minute, prin care au fost prezentate publicului aspecte neştiute şi nevăzute din culisele a 10 muzee din Bucureşti, membre ale RNMR. Campania "Poveşti neştiute ale muzeelor" a urmărit consolidarea valorii sociale şi educative a colecţiilor muzeale în conştiinţa publicului. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)
Explicaţie foto din deschidere: Mai multe persoane vizitează Muzeul Naţional de Artă, cu prilejul evenimentului Noaptea Muzeelor, ediţia 2019.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CITATUL ZILEI
'Să vă mirați de negrăita înțelepciune a Ziditorului întregii făpturi, cum din nimic pe toate le-a adus întru a fi.' - Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei și Sucevei (1768-1846) ('Patericul Românesc', Arhimandrit Ioanichie Bălan; ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 201
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 aprilie
Ortodoxe Sfânta și Marea Sâmbătă; Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfințit Mc. Pafnutie Greco-catolice Sfânta și Marea Sâmbătă. Sf. pr. m. Pafnutie; Sf. cuv. Ioan Paleolavritul Romano-catolice Sâmbăta Sfântă Sf. Leon al IX-lea,
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 aprilie
Este a 109-a zi a anului 2025. Au mai rămas 256 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 25 m și apune la 20 h 05 m. Luna răsare la 01 h 56 m și apune la 09 h 55 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
18 aprilie - Ziua internațională a monumentelor și a siturilor
În fiecare an, la 18 aprilie, este sărbătorită Ziua internațională a monumentelor și a siturilor, ce oferă o oportunitate unică de a crește gradul de conștientizare asupra Comitetului Internațional al Monumentelor și Siturilor - ICOMOS și a activității pe care membrii săi o desfășoară pentru a conserva și proteja resursele culturale importante ale lumii, sub amenințare
SĂRBĂTORI: Sfânta și Marea Vineri (Denia Prohodului Domnului)
În Sfânta și Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor, Mântuitoarelor și înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Patimile sau Pătimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare și înfricoșătoare.
CITATUL ZILEI
'Arhieria Legii Noi este mai presus decât porunca Legii Vechi. Că acolo era ieșirea din Egipt, aici fugirea de păcat; acolo izbăvirea de tirania lui Faraon, aici izbăvirea sufletului de silnicia diavolului.' - Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei și Sucevei (1768-1846) ('Patericul Românesc', Arhimandrit Ioanichie Bălan; ediția a VI-a, revăzu
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 aprilie
Ortodoxe Sfânta și Marea Vineri (Zi aliturgică. Denia Prohodului Domnului); Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sfântului Cuv. Grigorie Decapolitul Greco-catolice Sfânta și Marea Vineri (Pătimirea și moartea Domnului). Sf. cuv. m. Ioan, ucenicul Sf. Grigore Decapolitul Romano-c
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 aprilie
Este a 108-a zi a anului 2025. Au mai rămas 257 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 27 m și apune la 20 h 04 m. Luna răsare la 01 h 02 m și apune la 09 h 00 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Adrian Păduraru
Actorul Adrian Păduraru s-a născut la 17 aprilie 1960, la Iași. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesoarei Sanda Manu, în 1984. Colegii săi de promoție au fost Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminița Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Oana Pellea, Claudiu Istodor. Din clasa doamnei Olga Tudorache, colegii săi au
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Fortificațiile de la Portobelo-San Lorenzo din Caraibe (Panama)
Fortificațiile din Caraibe, de la Portobelo-San Lorenzo, ale statului Panama reprezintă un exemplu de arhitectură militară de apărare specifică perioadei secolelor XVII-XVIII proiectat în zona de coastă de coroana spaniolă, cu rol de apărare pentru protejarea comerțului transatlantic, conform https://whc.unesco.org.
FRAGMENT DE ISTORIE: Înființarea Academiei de Științe Medicale din România (17 aprilie 1935)
Academia de Științe Medicale a fost și rămâne un for de consacrare pentru elita medicinei românești, așa cum a descris-o prof. dr. Irinel Popescu, în 2015, instituția fiind coordonatoarea cercetării medicale în România. Academia de Științe Medicale a fost înființată la 17 aprilie 1935 prin Legea nr. 91, aprobată de Senat și
FRAGMENT DE ISTORIE: 145 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României
Banca Națională a României s-a înființat în 17/29 aprilie 1880, prin publicarea, în 'Monitorul Oficial' nr. 90, a Legii pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune, luând astfel naștere Banca Națională a României, o instituție de credit, care deținea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era &i
SĂRBĂTORI: Sfânta și Marea Joi (Denie)
În această zi, la Cina cea de Taină, Domnul Iisus Hristos a întemeiat cea mai mare dintre Tainele creștinești: Taina împărtășaniei. Domnul Hristos a serbat cu ucenicii Săi Paștele vechi iudaic, care-L prefigura pe El, taina jertfei Lui, iar apoi a instituit Paștele cel nou, adică identificarea pâinii și vinului binecuvântate cu Tr
CITATUL ZILEI
'Poporul nostru creștin este foarte iubitor de Dumnezeu, de adevăr, de dreptate, însă fiecare i-a pipăit numai buzunarul. Rar s-a găsit câte unul ici-colo ca să-1 ajute, să-1 călăuzească și să-l îndemne cu adevărat la cele bune, la mântuire.' - Protosinghelul Nicodim Măndiță ('Patericul Românesc', Arhimandrit Ioanichie Bălan; edi
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 aprilie
Ortodoxe Sfânta și Marea Joi (Denie); Sf. Sfințit Mc. Simeon, episcopul Persiei Greco-catolice Sfânta și Marea Joi. Sf. ep. m. Simeon din Persia și cei împreună cu el; Sf. cuv. Acachie al Melitinei; Sf. papă Agapet. Denia celor 12 Evanghelii Romano-catolice