logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)

Imagine din galeria Agerpres

Ziua de 14 noiembrie este dedicată luptei pe plan internaţional împotriva diabetului zaharat. A fost marcată pentru prima oară la 14 noiembrie 1991, din iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Naţiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluţiei 61/225 la 20 decembrie 2006.

Tema ediţiei din 2020 a Zilei mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat este "Asistentul medical şi diabetul" ("The Nurse and Diabetes"), potrivit un.org. Astfel, este evidenţiată importanţa atribuţiilor avute de asistenţii medicali specializaţi în cadrul echipelor medicale ce îngrijesc bolnavii de diabet. Educaţia terapeutică şi sprijinul psihologic acordat suferinzilor sunt doar două dintre aceste atribuţii.

Asistenţii medicali alcătuiesc, în prezent, peste jumătate din personalul medical de pe mapamond, punctează un.org. Este esenţial ca un număr semnificativ de asistenţi medicali să beneficieze de instruire specială, astfel încât să îi asiste cât mai eficient pe bolnavii de diabet.

 

 

Foto: (c)  SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


Diabetul zaharat reprezintă una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică ale secolului XXI. Este a şasea cea mai frecventă afecţiune cronică din întreaga lume. Pacienţii cu diabet de tip 2 au o speranţă de viaţă redusă cu 8,5 ani în comparaţie cu restul populaţiei şi, la fiecare şase secunde, la nivel mondial, o persoană diagnosticată cu diabet moare, notează forumdiabet.ro. Prevalenţa diabetului zaharat în România este de 11,6%, iar 28,1% din populaţie are toleranţă scăzută la glucoză, adică prediabet. 

Nu mai puţin de 50% dintre persoanele care trăiesc cu diabet zaharat tip 2 mor din cauze cardiovasculare, precum accident vascular cerebral, infarct miocardic sau insuficienţă cardiacă.

Ediţia din 2020 a Zilei mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat este cu atât mai importantă cu cât are loc în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit Forumului Român de Diabet, datele existente până la acest moment arată că persoanele cu diabet zaharat sunt în prima linie în ceea ce priveşte agravarea stării de sănătate. În cazul infectării cu virusul SARS-Cov-2, persoanele cu diabet zaharat tip 2 au un risc de deces cu 75% mai mare decât persoanele care nu au diabet zaharat tip 2.

În România, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, până la 1 noiembrie 2020, din totalul deceselor analizate (7.153), 33,8% dintre persoanele decedate în urma infectării cu noul coronavirus aveau şi diabet. La adresa http://fadr.ro/wp-content/uploads/2016/07/GHID-diabet-si-coronavirus-2020.pdf poate fi consultat "Ghidul pentru persoanele cu diabet în perioada epidemiei de coronavirus", realizat de Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

 

 

Foto: (c)  SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


Pentru scăderea incidenţei bolii în rândul populaţiei şi prevenirea complicaţiilor, este esenţială o politică unitară şi transparentă la nivel naţional pentru prevenţie în diabet.

La 20 octombrie 2020, Parlamentul României a adoptat Legea privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului. Printre iniţiatorii legii se numără Laszlo Attila, Preşedintele Comisiei de Sănătate Publică din Senat, precum şi experţii Forumului Român de Diabet.

Actul normativ cuprinde următoarele trei direcţii de acţiune: I. Educaţia populaţiei pentru adoptarea şi menţinerea unui stil de viaţă sănătos şi responsabil; II. Screening pentru depistarea precoce a diabetului; III. Prevenţia sau întârzierea instalării diabetului.

După promulgarea legii de către preşedintele Klaus Iohannis, ţara noastră se va număra printre puţinele din lume care au o lege prin care se reglementează prevenţia diabetului zaharat, se arată într-un comunicat de presă al Forumului Român de Diabet.

 

 

Foto: (c)  SEBASTIAN OLARU / AGERPRES FOTO


Între zilele de 2 şi 8 septembrie 2020, a avut loc cel de-al 46-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Din cauza actualei situaţii epidemiologice, evenimentul s-a desfăşurat sub formă de webinar, pe platforma virtuală Sănătatea.Online. Între 9 şi 14 noiembrie 2020, a fost programată a 18-a ediţie a Congresului Naţional al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, arată http://federatiaromanadiabet.ro. Ziua de 14 noiembrie cuprinde un curs de insulino-terapie, organizat sub egida UMF Cluj.

În România, există o îndelungată tradiţie dedicată cercetării şi tratării diabetului zaharat. În 1921, profesorul Nicolae Paulescu a descoperit insulina. Savantul român a demonstrat eficienţa acestei substanţe în reducerea hiperglicemiei şi a folosit insulina în tratarea diabetului. Descoperirea sa, injecţia cu insulină, a salvat milioane de vieţi.

 

 

Foto: (c)  SEBASTIAN OLARU / AGERPRES FOTO


Conform site-ului Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, http://www.societate-diabet.ro/, în 1934 au fost înfiinţate, la Spitalul Colţea, două saloane de diabet în clinica profesorului Ioan Nanu Muscel. În anul 1939, profesorul Ioan Pavel a iniţiat ''Registrul de Diabet'', pentru ca în 1942 să se înfiinţeze la Spitalul Colţea Centrul Antidiabetic, al treilea din Europa. Doi ani mai târziu, Ioan Pavel a publicat monografia ''Le Diabete'', prima de acest gen din ţară şi printre puţinele publicate în lume. Pentru această lucrare a fost distins, în 1946, cu premiul Academiei de Ştiinţă de la Paris. În 1949, profesorul Pavel creează o clinică de nutriţie şi dietetică ce se transformă, ulterior, în clinica de diabet. Centrul antidiabetic se mută de la Spitalul Colţea, la Spitalul Cantacuzino.

Societatea Română de Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice a fost fondată în 1957. Anul 1967 înseamnă înfiinţarea specialităţii de diabet, nutriţie şi boli metabolice în România, care, în 1970, se regăseşte ca specialitate independentă în nomenclatorul de specialităţi al MS. Prima serie de specialişti îşi începe activitatea în 1976.

Forumul Român de Diabet este o platformă de colaborare care reuneşte pe toţi cei interesaţi de prevenţia, diagnosticarea şi managementul integrat al diabetului zaharat, inclusiv Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice alături de Federaţia Română de Diabet Nutriţie şi Boli Metabolice. Iniţiativa se alătură celei similare create la nivelul Federaţiei Europene a Industriilor şi Asociaţiilor Farmaceutice şi Forumului European al Diabetului.

Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, diabetul este numele dat mai multor boli metabolice şi endocrine.

Cele două tipuri de diabet zaharat sunt tipul 1, caracterizat de lipsa totală a insulinei din organism, şi tipul 2, caracterizat prin prezenţa unei cantităţi mai mari de insulină decât la omul normal, dar pe care organismul nu o poate folosi din diverse motive sau printr-o cantitate mai mică faţă de normal, fără însă a lipsi cu desăvârşire. La rândul său, insulina este un hormon secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor şi mineralelor din organism. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 68

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 02-09-2026 13:00

FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea magazinului 'Unirea' din București (2 septembrie 1976)

La 2 septembrie 1976, era inaugurat magazinul universal 'Unirea' din București, una dintre cele mai importante construcții comerciale ale României comuniste. Amplasat în Piața Unirii, într-unul dintre cele mai aglomerate puncte ale Capitalei, magazinul, supranumit 'nava amiral a comerțului românesc', a fost gândit ca un loc &icir

Documentare 02-09-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: Marele Incendiu din Londra (2 septembrie 1666)

Marele Incendiu din Londra a pârjolit patru cincimi din oraș între 2 și 6 septembrie 1666, lăsând aproximativ 100.000 de oameni fără adăpost. Există un motiv pentru care Marele Incendiu este încă atât de cunoscut. Amploarea distrugerilor a fost teribilă. Era doar fum și foc. Flăcările urcau pe turnurile bisericilor iar londonezii disperați au bl

Documentare 02-09-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Fostul internațional de fotbal Carlos Valderrama

Talentatul jucător columbian Carlos Valderrama a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Americii de Sud pe postul de mijlocaș central mai bine de un deceniu. A fost un adevărat lider al naționalei de fotbal a Columbiei cu care a participat la trei ediții diferite ale Cupei Mondiale. S-a născut la 2 septembrie 1961, în Santa Marta, un oraș de coastă

Documentare 02-09-2026 10:00

DOCUMENTAR: Actrița Salma Hayek împlinește 60 de ani (2 septembrie)

Salma Hayek, actriță, regizoare și producătoare de film, este una dintre cele mai cunoscute artiste latino-americane de la Hollywood și prima actriță mexicană nominalizată la Premiul Oscar pentru rol principal feminin. S-a făcut remarcată la Hollywood cu rolul din 'Desperado' (1995), regizat de Robert Rodriguez, ajungând ulterior în vâ

Documentare 02-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 2 septembrie

Ortodoxe Sf. Mc. Mamant; Sf. Ier. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului Greco-catolice Sf. m. Mamant; Sf. patr. Ioan Postitorul al Constantinopolului Romano-catolice Fer. Ingrid, călug. Sfântul Mucenic Mamant este pomenit î

Documentare 02-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 septembrie

Este a 245-a zi a anului 2026. Au mai rămas 120 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 39 m și apune la 19 h 51 m. Luna răsare la 21 h 57 și apune la 12 h 41 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 01-09-2026 10:30

DOCUMENTAR: Luna septembrie

Septembrie, cunoscut în tradiția populară sub numele de Răpciune, cu înțeles de răcire a timpului, este a noua lună în Calendarul iulian (stil vechi) și gregorian (stil nou) cu început de an la 1 ianuarie și prima lună în Calendarul biblic cu început de an la 1 septembrie, notează lucrarea ''Zile și mituri. Calendarul țăranului rom

Documentare 01-09-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 640 de ani de la prima atestare documentară a Mitropoliei Moldovei

Mitropolia Moldovei a luat ființă, cu statut canonic, recunoscut de Patriarhia ecumenică, înainte de luna septembrie 1386, când ea este atestată documentar pentru prima oară întru-un 'Manual de cancelarie bizantină'. Se presupune că actul întemeierii s-a petrecut prin anii 1381-1386, în timpul domniei lui Petru Mușat (1375

Documentare 01-09-2026 09:30

Barometrul statistic al lunii august 2026

Deficitul bugetar al României a scăzut la 2,34% din PIB, după primele șapte luni ale anului, anunță Ministerul Finanțelor. România a avut cel mai scăzut nivel al cheltuielilor publice pentru educație din UE, în 2023, de 3%, fiind urmată de Grecia (3,3%) și Malta (3,4%). Ponderea cărbunelui în producția de energie electrică a UE a atins un minim record

Documentare 01-09-2026 09:00

1 septembrie - Ziua națională a sportului paralimpic

La 1 septembrie este celebrată Ziua Sportului Paralimpic. Cu ocazia Zilei Sportului Paralimpic, autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile din domeniul educației, sportului, culturii și protecției sociale, precum și organizațiile neguvernamentale interesate pot organiza sau sprijini, după caz, manifestări publice, acțiuni educative, a

Documentare 01-09-2026 08:30

1 septembrie - Ziua informaticienilor militari

La 1 septembrie este marcată, în fiecare an, Ziua informaticienilor militari. Marele Stat Major al Armatei a înființată Grupa de Automatizări din Direcția Generală a Înzestrării, care gestiona atribuții de concepție, de coordonare și de înzestrare în domeniul informaticii militare și automatizării conducerii trupelor, potrivit vol

Documentare 01-09-2026 08:00

Reuniune informală a miniștrilor de externe ai UE în format Gymnich (1-2 septembrie, Irlanda)

O reuniune informală a miniștrilor de externe ai Uniunii Europene (UE) în format Gymnich are loc în zilele de 1 și 2 septembrie 2026, la Wicklow, în Irlanda, în organizarea președinției rotative irlandeze a Uniunii, informează site-urile consilium.europa.eu/ și

Documentare 01-09-2026 08:00

1 septembrie - Ziua Diplomației Române

La 1 septembrie este marcată anual Ziua Diplomației Române. Ziua a fost instituită prin Legea 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României. Demersul este marcat 'pentru omagierea tradiției diplomatice românești și pentru stimularea activității Corpului diplomatic și consular al României',

Documentare 01-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 1 septembrie

Ortodoxe Începutul anului bisericesc; Sf. Cuv. Dionisie Exiguul; Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul; Sf. 40 de Mucenițe din Adrianopol; Dreptul Iosua (Tedeum) Greco-catolice Sf. cuv. Simeon Stilitul; Serbarea Preasfintei Născătoare din Miasine; Sf. m. Aitala; Sf. 40 Femei m.; Sf. diac. Ammun; Sf. m. Calist, E

Documentare 01-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 1 septembrie

Este a 244-a zi a anului 2026. Au mai rămas 121 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 38 m și apune la 19 h 52 m. Luna răsare la 21 h 27 și apune la 11 h 23 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)